Deputatul cu scandalul din shaormerie: Nimeni nu mă dă afară din ANL. Nu voi sta cu soacra până îmi termin de construit casa

Adrian Solomon (Epoch Times România)
Andrei Popescu
17.09.2020

Deputatul PSD Adrian Solomon, amendat recent pentru că a intrat într-o shaormerie din Capitală fără să poarte mască, a declarat că nu va renunţa la locuinţa ANL primită în Bârlad în timpul fostei administraţii locale social-democrate, deşi este coproprietar la un apartament şi deţine şi o casă în acel oraş. “N-am nicio vilă. Este o casă în construcţie, dar vor mai trece câţiva ani până va fi gata, iar până atunci nu o să stau cu soacră-mea”, a fost răspunsul deputatului, relatează monitoruldevaslui.ro.

În timpul unei conferinţe de presă organizate luni, 14 septembrie, la sediul PSD Bârlad, liberalul Georgică Vulpe, actualmente consilier local dar şi candidat pe lista pentru mandatul 2020-2024, a întrebat dacă este moral modul în care Adrian Solomon a ocupat postul de muzeograf la Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui, şi dacă e moral, ca deputatul să păstreze locuinţa ANL primită în urmă cu mai mulţi ani, în timpul administraţiei fostului primar PSD Constantin Constantinescu.

“Despre grija lui faţă de locul meu de muncă, să stea liniştit, că nu am dat concurs la PSD, ci la Muzeul Judeţean, acolo unde sunt oameni profesionişti, nu toţi sunt pesedişti. Dacă are ceva de spus, să meargă la domnul Ionescu, care a fost preşedintele comisiei în 2014 sau în 2015, nu mai ţin minte exact. Ideea e că anunţul era afişat pe uşă şi aşa am aflat eu despre concurs, că nu m-aş fi dus eu să susţin concursul, dar nu era nimeni oprit să participe. Cât despre ANL, iar este în eroare. Nu e un secret pentru nimeni că stau la blocurile ANL de la Cărămidărie din primăvara lui 2004. Deci înainte să fi ajuns vreo ceva la primărie. Şi nu mi-a fost făcut cadou de nimeni, ci am beneficiat de o repartiţie, la fel ca toţi tinerii care au stat acolo de la început, încă din august 2002. În 2002 nu eram nici membru de partid, venisem din Franţa de vreo lună şi nişte prieteni care stau tot acolo mi-au spus că se depun dosare la primărie. Eram profesor la Colegiul «Codreanu». Mi-am depus dosarul şi, surpriză, eram în primii o sută de beneficiari. Pentru că, atunci, se construia blocul ANL de pe strada Lirei, mulţi dinaintea mea au renunţat, pentru că voiau locuinţă mai în oraş, aşa că eu, mai amărât, m-am dus tocmai acolo şi m-am îndrăgostit de zona respectivă”, a declarat Solomon.

De asemenea, deputatul PSD i-a transmis lui Georgică Vulpe că nici el şi nici alţii nu îl vor da afară din locuinţa ANL deoarece stă acolo legal şi va rămâne acolo cât timp va dori el.

“Deşi voi ziceaţi încă din 2016 că aveam vreo cinci vile pe Deal, n-am nicio vilă. Este o casă în construcţie, dar vor mai trece câţiva ani până va fi gata, iar până atunci nu o să stau cu soacră-mea. În declaraţia mea de avere, se menţionează că soţia mea este coproprietar la un apartament, nu eu. Dacă aţi şti măcar ceva din Dreptul Civil, aţi vedea că, la moştenire, pe «de cuius» îl moşteneşte numai copilul sau, nu şi ginerică. Aşadar, nu am treabă eu cu moştenirea soţiei. Poate fiica mea să aibă, la un moment dat, treabă cu moştenirea soţiei mele”, a adăugat Solomon.

Reamintim că deputaţii PSD Adrian Solomon şi Irinel Stativă au fost amendaţi la începutul lunii iulie cu suma de 2.600 de lei după ce, aflaţi într-un fast-food din Centrul Vechi al Capitalei, au făcut scandal când li s-a cerut să poarte mască, iar apoi i-au înjurat pe poliţişti. Ulterior, în urma analizării înregistrărilor video, poliţiştii le-au mai dat două amenzi celor doi social-democraţi, în cuantum de 4.000 de lei pe motiv că nu au purtat mască de protecţie în incinta shaormeriei.

Adrian Solomon, cel mai virulent dintre cei doi deputaţi, a contestat amenzile primite pe data de 29 iulie, iar Irinel Stativă a depus contestaţiile luni, 3 august. Mai mult, Solomon a afirmat că nu se va rezuma la contestarea amenzii, ci va da în judecată Poliţia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor