Degetar occidental sau oriental? Ambele provin din antichitate şi sunt mici opere de artă

Cunoaştem cu toţii degetarul şi utilitatea sa. Acest obiect mic, de obicei de metal, de forma unui trunchi de con gol care se pune în deget în timpul cusutului pentru a-l apăra de înţepăturile acului. Se foloseşte pentru a "împinge" acul în ţesături groase şi pentru a primi acul atunci când se coase manual.

Degetarul este folosit de mii de ani, cu forme diferite în funcţie de tipul de material de cusut, adaptându-se treptat la dezvoltarea structurii acului.

Cele mai vechi datează din perioada neolitică şi nu erau puse pe degete, ci erau ţinute în palma mâinii pentru a o proteja de orificiul (urechea) acelor, care la acea vreme erau foarte mari fiind confecţionate din piatră, bronz şi fier. Unelte similare au fost folosite pentru a coase pânze sau piei până în secolul al XVII-lea. O variantă a degetarului folosit de marinari şi de lucrătorii din piele este palmierul pentru pânze, cunoscut şi sub numele de palmierul marinarului, folosit la coaserea pânzei de velă şi a frânghiei.

Dispozitiv din piele cu gaură pentru degetul mare, folosit de marinari pentru a-şi proteja mâna în timpul cusutului. (Auckland Museum CC BY 4.0)

Degetarul propriu-zis a apărut acum mai bine de două mii de ani, sub forma unui inel deschis la vârf, cu incizii concave distribuite pe bandă. Degetarul închis s-a răspândit în Evul Mediu cu forme convexe sau ogivale. Dacă erau confecţionate din metal, chiar dacă nu erau preţioase, erau totuşi scumpe.

În secolele care au urmat, au fost confecţionate din materiale preţioase şi au devenit mici obiecte ornamentale, precum şi bijuterii preţioase care trebuiau expuse. Cu inscripţii, desene şi motto-uri, în email şi porţelan, au devenit obiecte comemorative şi de colecţie.

(wikipedia.org CC BY-SA 3.0)

La începutul secolului al XIX-lea a început producţia industrială, metalul a devenit subţire, vârful destul de plat şi distribuţia găurilor regulată.

Până acum ne-am referit la degetarul folosit în Occident, dar ceva asemănător este folosit şi în Orient.

(ja.wikipedia CC BY-SA 3.0)

Yubinuki - Inel japonez degetar

Tot ceea ce este implicat în viaţa şi cultura japoneză are o componentă estetică; se crede că există/ar trebui să existe o frumuseţe care să fie admirată în orice lucru. În tot ceea ce oferă natura, în mediul înconjurător, trebuie găsită frumuseţea şi admirată. În cazul lucrurilor create de om, este o cerinţă ca acestea să fie realizate ţinând cont de estetică, precum şi de formă şi funcţie. Acest concept de estetică plăcută prevalează în orice, inclusiv în cele mai simple obiecte din viaţa de zi cu zi. Se întâmplă foarte rar să găseşti ceva care să fi fost creat doar pentru funcţie, fără a lua în considerare forma; pentru japonezi, acest lucru este ceea ce aduce plăcere vieţii, faptul că lucrurile frumoase din jurul tău fac mai plăcute cele mai banale sarcini ale vieţii.

În Japonia degetarele sunt cunoscute sub numele de yubinuki. Pot fi din metal, hârtie washi sau piele şi au forme diferite: atât în formă de farfurioare cât şi rotunde. Se pun pe deget ca şi cum ar fi un inel.

(screenshot via mildedales.com)

Spre deosebire de degetarul tradiţional pe care îl cunoaştem cu toţii, degetarul japonez este plasat între prima şi a doua articulaţie a degetului mijlociu (pe falanga din mijloc) în loc de vârf şi este folosit în acelaşi mod, adică pentru a împinge acul prin îmbrăcăminte. Unele dintre ele, cunoscute sub numele de kaga yubinuki, sunt decorate cu fire de mătase întrepătrunse, de diferite culori şi sunt mici opere de artă, devenind adevărate piese decorative.

(screenshot via mildedales.com)

Yubinuki folosit pentru cusături şi broderii mai fine a apărut mai întâi sub formă de benzi de ţesătură, cu mai multe straturi groase (suficient de groase pentru a împiedica pătrunderea urechii acului), cu câteva cusături decorative pentru a le menţine împreună în mărimea potrivită. Ele au evoluat în inele complet acoperite cu cusături decorative, care ajută, de asemenea, la asigurarea unei protecţii suplimentare împotriva urechii acului.

Adăugarea de straturi interioare la inel a adăugat, de asemenea, rezistenţă şi durabilitate. Straturile interioare ale inelului puteau avea o bucată subţire de piele, dacă aceasta era disponibilă şi era nevoie de protecţie suplimentară.

Cu toate acestea, datorită rezistenţei, durabilităţii şi uşurinţei disponibilităţii, hârtia washi a devenit o "bază obişnuită pentru inele", cu un înveliş de ţesătură, iar apoi suprafaţa exterioară a fost acoperită cu cusături decorative (hârtia washi nu este făcută din orez, ci din fibre foarte rezistente de la arbustul/planta de dud, fiind extrem de durabilă).

Frumuseţea designului funcţional - acela de a fi un inel purtat la locul lui, aşa cum este descris - înseamnă că toate vârfurile degetelor rămân descoperite, astfel încât nu se pierde niciun simţ tactil sau capacitatea de apucare a vârfurilor degetelor - permite păstrarea dexterităţii depline pentru cusut fără a face găuri în degete din cauza urechii acului.

(screenshot via mildedales.com)

Yubinuki este confortabil şi uşor de folosit. Singurul "avertisment" este ca acesta să se potrivească suficient de bine pentru a rămâne la locul lui chiar deasupra articulaţiei mijlocii a degetului mijlociu, să nu alunece şi să nu se răsucească.

Dacă am reuşit să vă transmitem pasiune pentru aceaste mici opere de artă, puteţi găsi informaţii mult mai detaliate pe site-ul Yubinuki - Japanese Thimble Rings, folosit ca sursă principală, alături de Wikipedia şi Yubinuki, japanese thimbles.