Apa îmbuteliată conţine de trei ori mai multe nanoplastice decât apa de la robinet

Potrivit unui nou studiu, apa îmbuteliată în sticlă din plastic pe care o alegeţi pentru puritatea sa poate conţine de fapt de trei ori mai multe particule microscopice de plastic decât apa care curge la robinet.

Această descoperire ridică noi temeri cu privire la prezenţa ascunsă a poluanţilor microscopici în băuturile noastre zilnice şi la ceea ce ar putea însemna acest lucru pentru sănătatea noastră pe termen lung.

Apa îmbuteliată prezintă riscuri

Studiul, publicat recent în revista Science of The Total Environment, evidenţiază problema continuă a poluării cu plastic a mediului, care a dus la prezenţa pe scară largă a microplasticelor şi nanoplasticelor atunci când produsele din plastic se descompun.

Cercetătorii au analizat probe de apă din patru staţii de tratare din apropierea lacului Erie, unul dintre cele cinci Mari Lacuri din America de Nord, şi şase mărci de apă îmbuteliată, constatând că apa din unele sticle îmbuteliate conţineau de trei ori mai multe particule de nanoplastice decât apa potabilă tratată.

Cu excepţia unei probe prelevate dintr-o singură marcă de apă îmbuteliată, toate celelalte probe de apă îmbuteliată conţineau mai mult plastic decât apa de la robinet.

„[Concluziile studiului] sugerează că o modalitate de a reduce expunerea la microplastice şi nanoplastice este limitarea consumului de apă îmbuteliată”, a declarat pentru The Epoch Times John Lenhart, profesor de inginerie de mediu la Universitatea de Stat din Ohio şi autor al studiului. „Totuşi, dimensiunea eşantionului nostru a fost limitată şi, prin urmare, consider că sunt necesare mai multe analize cu diferite surse de apă tratată şi îmbuteliată.”

Dovezile ştiinţifice indică din ce în ce mai mult că microplasticele (0,1 µm până la 5 mm) şi nanoplasticele (mai puţin de 1 µm) prezintă riscuri semnificative pentru sănătatea umană, infiltrându-se în sistemele organelor majore şi provocând leziuni celulare.

Cercetătorii au utilizat o combinaţie de imagistică de înaltă rezoluţie şi instrumente de identificare chimică, care le-au permis să detecteze şi să identifice particule de dimensiuni foarte mici, în loc să grupeze totul în categoria mai largă a microplasticelor.

Se consideră că nanoplasticul este mai susceptibil de a fi absorbit de celule atunci când este ingerat sau inhalat, a spus Lenhart, astfel încât investigarea prezenţei acestuia în diverse medii, cum ar fi apa potabilă, este crucială pentru a obţine o mai bună înţelegere a potenţialului său de absorbţie celulară.

Faptul că echipa lui a putut măsura concentraţia este extrem de relevant pentru cercetările viitoare, deoarece sugerează că metodologia lor ar putea fi adoptată de alţi cercetători pentru a evalua prezenţa nanoplasticului în alte probe.

Lenhart şi echipa sa nu au evaluat capacitatea sistemelor de tratare a apei de a elimina nanoplastice, a spus el.

„Este un subiect pe care îl investigăm în prezent.”

Cea mai mare contaminare a provenit din ambalaje

Cercetătorii au descoperit că majoritatea plasticelor din apa îmbuteliată proveneau din ambalajele în sine, mai mult de jumătate din particulele detectate fiind nanoplastice.

Sursa plasticului din apa de la robinet rămâne neclară, fiind detectată o varietate mai mare de materiale plastice, dintre care unele pot fi utilizate în ambalaje, îmbrăcăminte şi materiale de construcţii.

Lenhart a remarcat că concentraţiile de plastic observate erau mai mari decât se anticipase, o constatare pe care a atribuit-o includerii nanoplasticelor în măsurătoare – un aspect pe care studiile anterioare îl ignoraseră în mare măsură.

„Se crede că, în cazul ingestiei sau inhalării, nanoplasticul prezintă un potenţial mai mare decât microplasticul de a fi absorbit de celule”, a adăugat el. „Astfel, înţelegerea prezenţei nanoplastice în diferite medii, cum ar fi apa potabilă, oferă informaţii importante care ne ajută să înţelegem mai bine potenţialul unei astfel de absorbţii.”

Înţelegerea compoziţiei plasticului din apă ar putea contribui la îmbunătăţirea proceselor de tratare sau la dezvoltarea de noi metode de eliminare a acestor particule din apă în viitor, a spus el.

Dovezi tot mai numeroase privind efectele nocive ale microplasticelor

Deşi oamenii de ştiinţă încă studiază modul în care microplasticele afectează sănătatea umană, mulţi cred că prezenţa lor ar putea fi dăunătoare în timp.

Cercetări recente le leagă de stresul oxidativ, inflamaţia cronică şi riscul crescut de boli cardiovasculare şi probleme metabolice. Aceste particule minuscule, găsite în organe precum ficatul, plămânii şi placenta, sunt asociate cu leziuni tisulare, potenţiale perturbări endocrine şi modificări ale microbiomului intestinal.

Nanoplasticele sunt mai susceptibile de a trece prin barierele biologice din organism, cum ar fi epiteliul intestinal şi bariera hematoencefalică, putând cauza probleme de sănătate, inclusiv inflamaţii, afectarea sistemului imunitar, deteriorarea ţesuturilor, modificarea funcţiei metabolice, dezvoltarea anormală a organelor şi leziuni celulare.

„Deşi nu înţelegem pe deplin riscurile pentru sănătatea umană asociate expunerii la nanoplastice, este totuşi mai bine să încercăm să atenuăm acest risc, deoarece dovezile indică faptul că acestea cauzează probleme, chiar dacă nu suntem încă pe deplin conştienţi de natura acestora”, a declarat Megan Hart, autoarea principală a studiului, într-un comunicat de presă.

Sursa: Epoch Times SUA