Deficitul de magneziu, într-o nouă lumină. De care problemă majoră de sănătate este legat şi ce se poate face?

Cu toţii ne dorim să avem o stare bună de sănătate şi încercăm să facem, fiecare după posibilităţi, eforturi pentru a atinge acest deziderat. Mulţi dintre noi uităm însă sau poate nici măcar nu suntem conştienţi de rolul important pe care îl joacă un mineral, anume - magneziul.

Peste jumătate din populaţia americană – unele estimări sugerează chiar un procent uluitor de mare, de 75% – nu reuseşte să îşi asigure aportul alimentar recomandat de magneziu, ceea ce le afectează sănătatea metabolică.

Multiplele roluri ale magneziului în corp

Magneziul este esenţial pentru funcţionarea optimă a organismului, acţionând ca un factor asociat în numeroase reacţii enzimatice. Reglează fiziologia cardiovasculară, răspunsurile la stres, inflamaţie şi hipertensiune şi îmbunătăţeşte controlul glicemic atunci când este combinat cu vitamina D, ceea ce îl face crucial pentru sănătatea metabolică. Deficitul de magneziu are o importanţă majoră în rândul persoanelor obeze.

Simptomele comune ale deficitului de magneziu includ crampe musculare, dureri de cap, spasme oculare, insomnie, oboseală, iritabilitate şi o senzaţie de „nod” în gât, a declarat Dr. Nathali Morrow-van Eck, medic generalist din Pretoria, Africa de Sud, pentru The Epoch Times.

Aceste simptome au legătură cu rolul magneziului în susţinerea funcţionalităţii acidului gama-aminobutiric (GABA), esenţial pentru relaxare şi reducerea stresului. Acidul gamma-aminobutiric, cunoscut şi sub numele de GABA, este un neurotransmiţător care ajută la trimiterea de mesaje între creier şi sistemul nervos. Funcţia sa principala este de a reduce activitatea celulelor nervoase din sistemul nervos. O serie de cercetări au descoperit că ar putea juca un rol în multe afecţiuni, inclusiv depresie, anxietate şi stres.

Magneziul activează, de asemenea, gena COMT, o genă care codifică proteine şi care ajută la gestionarea anxietăţii şi detoxificarea metaboliţilor hormonali (procesul organismului de eliminare a compuşilor reziduali).

Având în vedere faptul că magneziul este implicat în peste 300 de funcţii corporale, carenţa acestuia se manifestă adesea subtil, afectând iniţial procesele de producere a energiei, a declarat Katrina Farrell, terapeută în domeniul nutriţiei, pentru The Epoch Times.

Legătura dintre magneziu şi sindromul metabolic

Un studiu din 2024, publicat în Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism, a cercetat legătura dintre deficitul de magneziu şi sindromul metabolic. Sindromul metabolic este un grup de afecţiuni care apar împreună şi cresc riscul de boli cardiovasculare, accident vascular cerebral (AVC) şi diabet de tip 2. Acest sindrom se caracterizează prin prezenţa a cel puţin trei dintre următoarele afecţiuni: hipertensiune arterială, toleranţă scăzută la glucoză, exces de grăsime în jurul taliei, niveluri ridicate de trigliceride şi niveluri scăzute de colesterol HDL (colesterolul "bun").

O analiză asupra a 15.565 de participanţi a relevat că probabilitatea de a dezvolta sindrom metabolic a crescut cu aproape o treime pentru fiecare creştere incrementală a scorului de deficit de magneziu.

Această corelaţie a fost remarcată la diverse tipuri de populaţii, indiferent de factorii comportamentali sau sociodemografici, sugerând că tratarea deficitului de magneziu ar putea fi o măsură preventivă împotriva sindromului metabolic.

Magneziul joacă un rol crucial în diferite aspecte ale sănătăţii digestive. Ajută la producerea enzimelor digestive, absorbţia nutrienţilor şi peristaltismul, mişcarea ondulatorie care propulsează alimentele prin tractul digestiv. Insuficienţa magneziului poate duce la constipaţie şi balonare.

Nivelurile constant scăzute de magneziu afectează funcţia insulinei, făcând-o mai puţin eficientă şi împiedicând metabolismul. Drept urmare, deficienţa de magneziu poate contribui la probleme de gestionare a greutăţii, diabetul de tip 2 şi prediabetul, conform lui Farrell.

În experimentele pe şobolani s-a constat că deficitul de magneziu la aceştia este legat de inflamaţie, hipertrigliceridemie (niveluri ridicate de trigliceride în sânge) şi modificări ale metabolismului lipoproteinelor, conform unei lucrări ştiinţifice publicate în Magnesium Research.

Impactul magneziului asupra homeostaziei calciului intracelular poate fi un factor legat de stres şi inflamaţie şi poate fi o cauză a sindromului metabolic.

Magneziul este vital pentru metabolismul insulinei şi glucozei deoarece facilitează funcţia receptorului de insulină, acţionând ca un cofactor pentru enzimele implicate în descompunerea şi oxidarea glucozei şi reglează secreţia de insulină.

Nivelurile scăzute de magneziu pot duce la rezistenţă la insulină şi la absorbţia deficitară a glucozei de către celule, perturbând astfel metabolismul general şi crescând riscul de tulburări metabolice precum diabetul de tip 2

De ce nu reuşim să consumăm suficient magneziu?

Deficitul de magneziu a devenit din ce în ce mai răspândit, fiind atribuit mai multor factori din stilul de viaţă modern, a spus Katrina Farrell. Tehnologiile contemporane din agricultură au dus la scăderea nivelului de magneziu în alimentele pe care le consumăm.

În plus, alimentele procesate, omniprezente în dietele de astăzi, au adesea un conţinut insuficient de magneziu. Alcoolul şi anumite medicamente, cum ar fi inhibitorii pompei de protoni (IPP), prescrişi de obicei pentru refluxul de acid, pot cauza deficit de magneziu.

Consumul excesiv de cafeină poate, de asemenea, să provoace deficit de magneziu.

Stresul este un alt factor major care contribuie la deficitul de magneziu, a adăugat Farrell. În perioadele de stres, corpul eliberează magneziu ca parte a răspunsului la stres. Drept urmare, fie că este acut sau cronic, stresul poate epuiza rapid nivelurile de magneziu din organism.

Cercetările publicate în The Clinical Biochemist Reviews sugerează că nivelurile serice de magneziu fluctuează în funcţie de tipurile de exerciţii fizice pe care le efectuăm. Nivelul de magneziu tinde să crească după exerciţii fizice scurte şi intense, dar scade după exerciţii de anduranţă.

Cum să creştem aportul de magneziu în organism

Alimentaţia este crucială pentru a obţine suficient magneziu, a menţionat Farrell. Rafinarea cerealelor şi procesarea alimentelor diminuează conţinutul de magneziu, ducând la o reducere de până la 85%. Fierberea alimentelor bogate în magneziu duce, de asemenea, la o pierdere semnificativă de magneziu. Optarea pentru alimente crude şi integrale oferă o sursă naturală şi puternică a acestui mineral.

Katrina Farrell promovează o abordare "food-first" (alimentaţia e cea mai importantă), subliniind importanţa nucilor, seminţelor şi legumelor cu frunze verzi în mesele zilnice pentru a creşte aportul de magneziu. Ea recomandă, de asemenea, băile cu săruri Epsom, loţiunile corporale cu magneziu pentru relaxare şi reîntinerire şi consumarea suplimentelor de magneziu adaptate nevoilor individuale.

Dr. Morrow-van Eck recomandă atât produse de magneziu administrate oral, cât şi transdermic. Absorbţia magneziului alimentar din intestin poate varia între 24% şi 76%. Rata de absorbţie depinde în principal de nivelul de magneziu din corpul persoanei. Când nivelul de magneziu din corp este mai scăzut, organismul absoarbe un procent mai mare de magneziu alimentar.

Pentru suplimentarea orală, ea recomandă dozele optime din cele mai disponibile forme, cum ar fi magneziul treonat, glicinat şi citrat. Pentru administrare locală ţintită, ea sugerează aplicarea clorurii de magneziu transdermice şi masarea acesteia în zonele de interes pentru o absorbţie optimă.

Probleme legate de evaluarea nivelului de magneziu

Rezultatele optime pentru sănătate sunt adesea obţinute printr-o dietă echilibrată şi variată care să asigure un spectru de vitamine esenţiale, minerale şi alţi nutrienţi, a spus Farrell. Ea a menţionat că efectele nutrienţilor sunt adesea amplificate sau potenţate de prezenţa altor nutrienţi, mai degrabă decât de funcţionarea lor independentă.

Un exemplu este relaţia dintre vitamina D şi magneziu. În timp ce vitamina D depinde de magneziu pentru transport şi activare, magneziul joacă un rol esenţial în diverse funcţii ale corpului, inclusiv în sănătatea intestinală, funcţia imunitară şi sănătatea pielii. Nivelurile scăzute de magneziu pot împiedica eficacitatea vitaminei D, chiar dacă cineva are niveluri suficiente de vitamina D.

În ceea ce priveşte evaluarea nivelului de magneziu, Katrina Farrell sfătuieşte ca aceasta să nu se bazeze doar pe analizele de sânge, deoarece magneziul este stocat în principal în organe şi oase, nu în fluxul sanguin. Analizele de sânge, prin urmare, nu oferă o imagine completă. Ea sugerează că analiza simptomelor şi a modului de viaţă ar putea indica mai bine dacă este necesar un aport suplimentar de magneziu. De exemplu, persoanele care consumă alcool în mod curent sau duc o viaţă stresantă au mai mare nevoie de magneziu.

Efecte secundare posibile

În timp ce aportul de magneziu din surse alimentare nu prezintă riscuri semnificative, un aport excesiv de magneziu prin suplimente alimentare poate duce la efecte adverse precum diaree, greaţă şi crampe abdominale, conform Institutului Naţional de Sănătate (NIH).

Diareea este asociată în mod obişnuit cu clorura de magneziu, gluconat, carbonat şi oxid. Persoanele cu funcţie renală afectată sau insuficienţă renală sunt deosebit de susceptibile la toxicitatea magneziului, care apare de obicei când concentraţiile serice depăşesc 31,35 până la 47,02 miligrame pe decilitru (mg/dl), sau 1,74 până la 2,61 milimoli pe litru (mmol/L).

De asemenea, mai multe medicamente pot influenţa nivelurile de magneziu sau pot interacţiona cu suplimentele de magneziu.

Pentru a optimiza eficacitatea şi a minimiza interacţiunile, lăsaţi să treacă două ore între administrarea suplimentelor de magneziu şi cea a bisfosfonaţilor orali. Această precauţie este esenţială deoarece suplimentele de magneziu pot împiedica absorbţia bisfosfonaţilor precum alendronatul (Fosamax), prescrişi frecvent pentru tratamentul osteoporozei.

Pentru a evita interacţiuni nedorite, luaţi anumite antibiotice fie cu două ore înainte, fie la patru până la şase ore după consumarea suplimentelor care conţin magneziu. Acest interval este critic deoarece magneziul poate forma complexe insolubile cu anumite antibiotice.