De la mare antisecurist, la profesor la Academia SRI: Mădălin Hodor, acuzat că şi-a ascuns CV-ul. Semne de întrebare ridicate public

Madalin Hodor (Captura video)
Ana Ion
31.05.2024

Profesorul Universitar Vasile Popovici, fost ambasador, atrage atenţia asupra faptului că actualul vicepreşedinte al CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, instituţia care se ocupă cu deconspirarea foştilor securişti şi colaboratori ai odioasei securităţi) nu doar că lucrează la Academia SRI ci, în mod cu totul ciudat, este profesor în condiţiile în care nu are încă doctoratul luat.

"Şi doctorand, şi profesor nu se poate în niciuna din instituţiile româneşti, nici măcar la ilustra Universitatea Spiru Haret sau la Universitatea din Caracal. Doctorand fiind, poţi fi cel mult asistent universitar", atrage atenţia Popovici, într-o lungă postare pe Facebook.

Popovici mai punctează faptul că Hodor care, mai nou, pare a fi intrat în război cu angajaţii din instituţie (el a postat recent afirmaţii belicoase la adresa sindicaliştilor care au atras atenţia că instituţia se confruntă cu mari probleme) şi-a ascuns CV-ul.

Redăm postarea lui Popovici:

"Mădălin Hodor, automachieri şi ambiguităţi

Când a apărut în spaţiul public, în urmă cu câţiva ani, Mădălin Hodor a inspirat multe speranţe şi multă încredere. Un val de simpatie i-a însoţit debutul, semn că studierea arhivelor Securităţii atinge încă un punct foarte sensibil în memoria României.

Apoi au început să iasă la iveală, parcă de nicăieri, o serie de ciudăţenii legate de Mădălin Hodor.

În 2018, a publicat o lungă listă scoasă de el din arhive, fără nici cea mai mică explicaţie şi cercetare serioasă şi fără să spună ce e cu lista aceea. Ce reprezenta ea? Nimeni n-a ştiut şi nu ştie. Ce era cu elitele pe care Securitatea pusese ochii? Intraseră oamenii de pe listă în vizorul Securităţii? Erau ei mai mult decât atât? În lipsa unor explicaţii solide şi a unor dovezi, precum şi în mare grabă, că spre a da o lovitură personală, Mădălin Hodor se juca iresponsabil cu destine. Tsunami produs de lista lui a trecut peste oameni. În graba lui să-şi facă o carieră în zece minute, Hodor n-a mai scos niciun cuvinţel de atunci. Hodor n-a mai adus nici cea mai mică dovadă pentru o ipoteză sau alta, ceea ce reprezintă nu doar o pripeală sinistră de moment, ci o mare lipsă de seriozitate în anii ce s-au scurs din 2018 până azi. Şi sunt mulţi.

Apoi opinia publică s-a trezit cu Mădălin Hodor cadru didactic la şcoala SRI. Parcă nu se făcea. Dar parcă nici omul nu mai era acelaşi. Coriolan Drăgănescu al lui Caragiale întorsese vesta. Devenise oficial, vorbea altă limbă.

Acum Coriolan Drăgănescu e membru în Colegiul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, unde reprezintă PNL. Foarte bine dacă PNL a considerat că e cazul să fie reprezentat de Mădălin Hodor. Se potriveşte: puţin aşa, puţin altfel.

O măruntă curiozitate mă roade: să arunc o privire pe Curriculum său Vitae. Ia-l de unde nu-i!

Din cei 11 membri ai Colegiului CNSAS, domnul Hodor e SINGURUL care nu s-a conformat să-şi afişeze CV-ul. Şi, voba aia, nu-i un complicat dosar de Securitate, Mădălin Hodor fiind prea tânăr pentru aşa grozave încercări. Lui i se cere, prin legi şi regulamente, ca înalt oficial al statului român, un simplu CV, nimic mai mult.

În lipsa unui amărât de CV, căutăm în alte părţi. Pe la Parlament, unde domnul Hodor a fost audiat ca să fie promovat membru al Colegiului CNSAS.

De acolo, din două păginuţe redactate de mâna lui, aflăm că domnul Hodor este şi doctorand, şi profesor la Academia Naţională de Informaţii. Şi doctorand, şi profesor?! Cum asta?! Domnul Coriolan iarăşi se grăbeşte. Foarte tare se grăbeşte! Şi doctorand, şi profesor nu se poate în niciuna din instituţiile româneşti, nici măcar la ilustra Universitatea Spiru Haret sau la Universitatea din Caracal. Doctorand fiind, poţi fi cel mult asistent universitar. Până la profesor mai e cale lungă: publicaţii, lector, conferenţiar, plus abilitare şi, după multe alte pârleazuri, profesor.

Cam multă imprecizie pentru un om ce are pe mâini destinele oamenilor.", scrie Popovici pe Facebook.

La postarea fostului ambasador au comentat şi colegi din CNSAS ai lui Hodor, unul dintre ei acuzând că Hodor îşi "calcă pe cap colegii."

Reamintim că Mădălin Hodor a fost numit în Colegiul CNSAS cu susţinerea PNL. La scurt timp după, mai exact la începutul lunii aprilie, a fost ales vicepreşedinte al Colegiului, o funcţie importantă din care poate influenţa puternic funcţionarea instituţiei.
Hodor a primit 9 voturi din 11, număr care a ridicat serioase semne de întrebare, Hodor nefiind un personaj foarte popular în rândurile colegilor săi din conducerea CNSAS. El a fost votat inclusiv de cei care scrâşneau din dinţi când îi auzeau numele.

Mai nou, vicepreşedintele CNSAS pare a fi intrat în conflict cu sindicaliştii.

"În CNSAS se respectă legea şi mandatul instituţional. Ca să fie clar. În caz că s-a uitat, instituţia se numeşte Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii - CNSAS şi nu Consiliul Naţional pentru Revendicări Sindicale.", scria ieri Hodor pe Facebook, într-o postare la care a oprit comentariile.

Postarea a fost făcută în contextul în care chiar în ziua respectivă angajaţii instituţiei au ieşit în stradă să protesteze. Ei au avertizat că, din cauza nivelului de salarizare foarte mic, instituţia are prea puţin personal şi riscă să nu poată să îşi îndeplinească misiunea, respectiv să verifice candidaţii la alegeri dacă au fost securişti sau au colaborat cu fosta securitate ceauşistă.

Cu doar câteva zile înainte de protestul de ieri, Federaţia Sindicatelor din Administraţie a acuzat frontal Guvernul că "este interesat ca unele instituţii să intre în incapacitate de funcţionare sau să funcţioneze deficitar, astfel încât reprezentanţii lor politici să poată desfăşura nestingheriţi activităţi în sprijinul grupului de interese politice şi nicidecum în sprijinul şi interesul societăţii şi cetăţenilor".

Federaţia a nominalizat CNSAS, anunţând că va sesiza Parlamentul European despre faptul că reprezentanţii României în această structură politică nu vor fi verificaţi de către salariaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii din cauza lipsei de personal generat de plecările masive spre alte instituţii unde nivelul de salarizare este mai atractiv.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor