De ce scoţienii au câştigat din respingerea independenţei

Chiar dacă cei care se opun independenţei Scoţiei au câştigat referendumul cu 55%-45%, naţionaliştii scoţieni au obţinut ce au vrut de fapt: mai multe concesii de la guvernul din Londra şi o autonomie şi mai mare. Paradoxal dacă DA-ul ar fi triumfat, scoţienii ar fi avut mai mult de pierdut pentru că ar fi trebuit să construiască totul de la zero - instituţii, relaţia cu UE şi NATO, iar bunăstarea asigurată prin petrol s-ar fi dovedit iluzorie.

Argumentul cel mai des folosit de Partidul Naţional Scoţian este că Scotia ar duce-o mai bine pe cont propriu, fără să dirijeze banii din taxe şi impozite către un guvern britanic ineficient şi beneficiind de rezervele sale de petrol. În concepţia lor, Scotia ar trebui să fie un stat după modelul nordic - de tip Norvegia sau Suedia, bogată, cu servicii sociale generoase şi educaţie de calitate, dar nu neutră, ci parte a NATO şi a Uniunii Europene.

Naţionalismul scoţian nu este şi anti-european, ci se îndreaptă doar împotriva Marii Britanii şi a Londrei. Partizanii independenţei sunt împotriva retoricii lui Cameron de ieşire din UE, dar şi pentru retragerea armelor nucleare de pe teritoriul lor. Scoţia se vrea o ţară pacifistă, care să beneficieze de apărarea NATO şi de prosperitatea adusă de UE, fără a se implica prea mult. Poziţionarea guvernului scoţian este însă contradictorie. Vor să scape de armele nucleare britanice de pe teritoriul lor, dar nu să devină neutri. Vor să intre în NATO şi să-şi facă propria armată, marină, aviaţie şi propriile servicii secrete.

În prezent Scoţia este una dintre cele mai bogate regiuni ale Marii Britanii şi nu o duce deloc rău. Din 1997, Londra a delegat importante prerogative executive Edinburgh-ului. Scotia are propriul prim-ministru şi Parlament, dominat de naţionalişti în prezent. Mai mult, alocările de la bugetul central pentru ea sunt importante iar scoţienii sunt bine reprezentaţi în viaţa politică, intelectuală şi culturală a Regatului Unit, observă The Economist.

Prin urmare este vorba mai mult despre afirmarea unei identităţi scoţiene şi despre respingerea politicilor neoliberale ale Londrei. Laburiştii au crezut în 1997 că prin acordarea de prerogative sporite scoţienilor în domeniul educaţiei, serviciilor sociale şi afacerilor interne, vor potoli apetenţa naţionaliştilor pentru independenţă. Decizia a avut însă efectul opus - ea a stimulat ascensiunea în 2011 a primului guvern pro-independenţă condus de Partidul Naţional Scoţian, care s-a grăbit să speculeze tema independenţei şi a identităţii scoţiene.

Naţionaliştii au atras votanţii prin promovarea de măsuri de protecţie socială generoase pentru persoanele vârstnice, prin rezistenţa faţă de presiunile Londrei de a introduce taxe pentru învăţământul superior şi alte măsuri de acest gen. Ei s-au demarcat de guvernul de dreapta conservator din Londra care a fost nevoit să ia măsuri dure de austeritate, mai ales prin tăieri în sectorul public în timpul crizei. Ca urmare, votanţii pro-independenţă asociază desprinderea de Marea Britanie cu şi mai multe beneficii sociale.

Mai multe probleme

Paradoxal însă dorita independenţă le-ar fi adus mai multe probleme decât beneficii. Chiar dacă este bogată în hidrocarburi, Scotia nu poate conta doar pe petrolul său pentru a-şi asigura un trai prosper, separat de Regatul Unit, arată o interesantă analiză realizată de ziarul francez Les Echos. Taxele rezultate din extragerea şi vânzarea materiilor prime n-ar fi suficiente pentru a menţine bugetul. Mai mult, ruperea de Marea Britanie ar fi implicat o nouă demarcaţie a apelor teritoriale scoţiene şi engleze în care se află câmpuri petrolifere. O altă complicaţie ar fi fost legată de necesitatea relocării bazei navale de la Faslane care găzduieşte submarinele nucleare britanice.

Naţionalismul scoţian nu este şi anti-european, ci se îndreaptă doar împotriva Marii Britanii şi a Londrei. Naţionaliştii sunt împotriva retoricii lui Cameron de ieşire din UE, dar şi pentru retragerea armelor nucleare de pe teritoriul lor. Scotia se vrea o ţară pacifistă, care să beneficieze de apărarea NATO şi de prosperitatea adusă de UE, fără a se implica prea mult.

Potrivit cotidianului francez, în apele scoţiene s-ar găsi resurse de petrol şi gaz în valoare de 1.200 de miliarde de euro, dar întreaga cantitate nu poate fi extrasă din motive tehnice şi economice. În plus, taxarea hidrocarburilor este redusă în Scotia în comparaţie cu Norvegia, iar câmpurile de hidrocarburi sunt mai sărace şi mai scump de exploatat decât în trecut. Jurnaliştii francezi observă că ar trebui creată o companie petrolieră naţională care să le extragă sau să se recurgă la companii străine. Scoţia ar trebui să-şi creeze de la zero o Autoritate de gestionare a resurselor şi reglementări petroliere noi.

O altă mare problemă care s-ar fi pus odată cu ieşirea Scotiei din Regat este cea a monedei. Potrivit revistei germane Spiegel, guvernul scoţian voia să păstreze lira sterlină şi dorea o uniune monetară cu Anglia. Guvernul britanic a exclus însă categoric o asemenea variantă în caz de separare, astfel încât Scoţiei nu i-ar fi rămas decât să introducă propria monedă sau să se alăture zonei euro. Prin introducerea unei monede diferite de lira sterlină, Scoţia ar fi avut automat datorii mari faţă de Marea Britanie şi ar fi trebuit să le plătească prin emiterea de bonduri, la dobânzi mari. Şi băncile scoţiene ar fi fost afectate deoarece deţin active mult mai mari decât PIB-ul. RBS deja anunţase înainte de referendum că-şi va muta sediul la Londra.

Referitor la introducerea monedei euro, era greu de crezut că scoţienii ar fi putut fi primiţi repede în eurozonă şi în UE în general pentru că ar fi trebuit să ia de la capăt procesul de aderare şi s-ar fi lovit de opoziţia unor state care se confrunt şi ele cu separatismul precum Spania.

Jurnaliştii germani arată că intenţiile naţionaliştilor scoţieni se bat cap în cap. Scoţia vrea să se alăture zonei de liberă circulaţie Anglia-Irlanda, dar vrea să aducă mai mulţi imigranţi, ceea ce Marea Britanie nu acceptă. Londra a spus clar că Edinburgh-ul trebuie să aleagă şi a ameninţat cu introducerea de controale la graniţă în caz de impunere a unei politici de imigraţie permisive.

Prin urmare, naţionaliştii au obţinut deja tot ce voiau în fond, chiar dacă tabăra Better Together a câştigat la referendum: promisiuni de şi mai multe cedări de atribuţii, mai mulţi bani şi mai multă autonomie. Independenţa însă le-ar fi adus mai multe probleme decât beneficii.

După referendum, premierul Alex Salmond a recunoscut înfrângerea, dar i-a avertizat pe politicienii de la Londra că trebuie să respecte promisiunile făcute de a acorda mai multe puteri Scoţiei. Cât despre premierul Cameron, acesta rămâne în funcţie dar iese şifonat din acest episod şi este criticat acum pentru concesiile pe care le-a făcut naţionaliştilor.