De ce a fost condamnat Dorin Lazăr Maior, revoluţionarul care a declanşat aşa-zisa Operaţiune “Vărul lui Kovesi”

Dorin Lazar Maior (Facebook)
Andrei Popescu
02.10.2023

Fostul deputat Dorin Lazăr Maior, condamnat anterior pentru complicitate la cumpărare de influenţă, ar fi “comercializat ca marfă” actul de justiţie atunci când l-a convins pe un alt infractor că îl va scăpa de pedeapsă prin intervenţia la un aşa-zis “văr” al fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi. Dorin Lazăr Maior a fugit din ţară a doua oară, înainte ca instanţa să-l condamne la 5 ani de închisoare, relatează Ziare.com.

Potrivit sursei citate, pe data de 19 iulie, Curtea de Apel Târgu Mureş i-a scăzut pedeapsa lui Maior de la trei la doi ani de puşcărie pentru complicitate la cumpărare de influenţă, dar cum mai avea de executat trei ani dintr-o condamnare mai veche pentru şantaj, acesta s-a ales cu o pedeapsă de 5 ani şi 91 de zile de închisoare. Maior fugise deja din ţară, fiind dat în urmărire din nou de Poliţia Română.

Maior este fostul şef al revoluţionarilor braşoveni şi apropiat al FSN, apoi al PSD. Acesta a făcut din subiectul Revoluţiei o mega-afacere personală, transformând Blocul Naţional al Revoluţionarilor într-o “fabrică de certificate”, precizează site-ul citat.

De asemenea, Maior a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru şantaj în Dosarul “Romexterra”, dar a fugit şi s-a ascuns în Dubai. În 2016 a fost repatriat şi a început executarea pedepsei, fiind eliberat în 2020, când a împlinit vârstă de 60 de ani.

Odată cu aducerea în ţară a lui Dorin Lazăr Maior, DNA l-a trimis în judecată pentru complicitate la cumpărare de influenţă, după ce acesta l-a convins pe un afacerist, Iulian Tiberiu Şerban, că-l va scăpa de puşcărie în schimbul a peste 500.000 de euro.

Potrivit DNA, Maior i-a fi promis infractorului că îl va pune în legătură cu un aşa-zis văr al Laurei Codruţa Kovesi, la vremea respectivă şefa DNA, astfel încât să scape de o condamnare de 7 ani.

Articolul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor