AUR, atac la TVR. Acuză televiziunea naţională că încearcă să îi creeze "un avantaj" lui Nicuşor

AUR, partidul condus de George Simon, acuză Televiziunea Română că „acţionează ca o extensie mediatică a lui Nicuşor Dan”, după ce televiziunea a anunţat că organizează două dezbateri electorale separate cu candidaţii la prezidenţiale – prima deseară, cu Nicuşor Dan, iar a doua vineri seară, cu George Simion.
În condiţiile în care George Simon a absentat de la mai multe dezbateri organizate în ultimele zile, AUR acuză TVR-ul şi spune că formatul a fost „schimbat peste noapte, fără consultare” şi că televiziunea publică încearcă să îi creeze „un avantaj” lui Nicuşor Dan.
"George Simion a comunicat public, încă din 7 mai, că nu poate participa la nicio dezbatere în data de 15 mai, din cauza angajamentelor deja asumate. În discuţiile cu reprezentanţii TVR, echipa noastră a transmis că singura dată disponibilă pentru dezbatere este 16 mai. Cu toate acestea, TVR a anunţat public şi unilateral două 'dezbateri' fără a avea acordul echipei de campanie a lui George Simion asupra formatului, calendarului sau condiţiilor minime de neutralitate. Aşa-zisa dezbatere electorală organizată de TVR pentru turul al doilea nu este altceva decât o mascaradă de campanie, exclusiv pentru a-i crea un avantaj lui Nicuşor Dan.
TVR a propus la întâlnirea avută cu echipa de campanie a lui George Simion trei variante pentru posibila dezbatere electorală: 14, 15 şi 16 mai. În condiţiile anunţului public din 7 mai, conform căruia George Simion nu va fi în ţară în data de 15 mai, ca urmare a angajamentelor deja asumate, echipa de campanie a transmis că singura dată disponibilă pentru dezbatere este 16 mai. TVR a propus ora 19:30 – acceptată de echipa noastră.
Cu toate acestea, am fost informaţi în data de 14 mai că echipa candidatului Nicuşor Dan a propus ca zi pentru dezbatere data de 15 mai, ora 21:00, o zi despre care se ştia public că nu poate participa George Simion.
În urma anunţului echipei lui Nicuşor Dan, TVR a ales să facă jocurile acestuia şi să schimbe cu totul formatul de dezbatere electorală, propunând şi anunţând public organizarea a doua 'dezbateri' publice, fără ca echipa de campanie a lui George Simion să îşi dea acordul cu privire la acest format.
Este un act de partizanat politic grav. Nu este o dezbatere. Este un simulacru", susţine AUR.