Începând cu 1 iunie, bolnavilor cronici şi pacienţilor oncologici li se plăteşte şi prima zi de concediu medical

Începând cu 1 iunie, bolnavii cronici şi pacienţii oncologici vor primi concediu medical plătit încă din prima zi, începând cu 1 iunie, a anunţat senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, preşedinta Comisiei pentru apărare.
"Bolnavilor cronici şi oncologici li se va plăti şi prima zi de concediu medical. Am eliminat o mare nedreptate. Printr-un amendament la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2025, am redat dreptul bolnavilor cronici şi oncologici de a beneficia de concediu medical plătit din prima zi.
Concret: regula generală introdusă prin ordonanţă prevedea că, pentru fiecare certificat de concediu medical, prima zi să fie scăzută din indemnizaţie.
Prin amendamentul pe care l-am propus şi susţinut alături de colegi din mai multe partide, această tăiere NU se mai aplică:
- pacienţilor incluşi în Programele Naţionale de Sănătate, inclusiv celor oncologici;
- bolnavilor cu afecţiuni grave continue, reglementaţi prin Legea 399/2006;
- concediilor pentru sarcină patologică şi pentru îngrijirea copilului bolnav;
- concediilor medicale acordate în regim de spitalizare.
Parlamentul a aprobat acest amendament, iar Preşedintele României a promulgat legea, cu aplicabilitate din 1 iunie 2026.
Este inadmisibil ca un om care se luptă pentru viaţă lui să fie penalizat financiar de propriul stat pentru că boala nu se vindecă într-o singură lună. Este inadmisibil ca un pacient care îşi face tratamentul prescris de medic să fie tratat, administrativ, ca un suspect de abuz.
Am promis asociaţiilor de pacienţi că nu las această nedreptate să treacă. Şi am făcut ce am promis.
Mulţumesc colegilor care au susţinut amendamentul. Mulţumesc asociaţiilor de pacienţi care au luptat alături de mine. Munca noastră, abia începe." scrie, pe Facebook, Pauliuc.