Daniel Constantin: Guvernul a aprobat ”schema ajutorului de minimis” pentru recolte distruse de secetă

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a anunţat, sâmbătă, că Guvernul a aprobat ”schema ajutorului de minimis” pentru recoltele agricultorilor români care au fost distruse de secetă şi a dat informaţii detaliate despre fondurile disponibile şi unde pot fi depuse cererile.
(KAREN BLEIER / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
01.09.2012

Ministrul Agriculturii Daniel Constantin a anunţat, sâmbătă, că Guvernul a aprobat ”schema ajutorului de minimis” pentru recoltele agricultorilor români care au fost distruse de secetă şi a dat informaţii detaliate despre fondurile disponibile şi unde pot fi depuse cererile.

”A fost aprobată prin HG astăzi schema ajutorului de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul agricol 2011-2012 asupra culturilor agricole. Aşa cum am mai anunţat şi în ale rânduri, acest sprijin se acordă pentru a reduce impactul pierderilor suferite de către fermieri, pe de-o parte, şi pe de altă parte pentru a asigura menţinerea în cultura suprafeţelor agricole deţinute de aceştia”, a declarat Constantin, după şedinţa de Guvern.

Constantin a precizat că ajutorul de minimis ”vizează sprijinirea acelor fermieri care au între 1 şi 10 hectare, inclusiv”, precizând că ”sprijinul este stabilit la valoarea de un milion de lei pe hectar, un un milion de lei vechi, adică 100 de lei noi pe hectar”.

”Beneficiarii schemei intră în mai multe categorii: în primul rând, fermieri persoane fizice, în al doilea rând, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite conform Ordonanţei de urgenţă 44/2008, persoane juridice, precum şi orice alte forme asociative cu sau fără personalitate juridică, constituite conform legii”, a mai spus Constantin.

Cât despre cei care vor beneficia de aceasta ”schemă”, ministrul Agriculturii a explicat că potrivit estimărilor Ministerului Agriculturii, "sunt în jur de 600 de mii de fermieri”, iar ”suprafaţa totală care va fi acoperită de acest sprijin este de 1,9 milioane de hectare” şi valoarea totală a sprijinului ”a fost stabilită în jurul sumei de 42,8 milioane de euro”.

”Banii sunt prevăzuţi în bugetul anului 2012, o parte dintre ei, o parte în primele luni ale anului 2013”, a subliniat ministrul.

"Cererile se depun, aşa cum au fost şi în cazul celorlalte scheme de minimis, la direcţiile pentru agricultură, până la data de 15 octombrie 2012, sprijinul financiar începând a fi acordat către fermieri la data de 1 noiembrie 2012”, a completat Constantin.

Ministrul a mai explicat că ”o altă măsură, o altă hotărâre de Guvern, care este aşteptată de către fermieri şi care vizează sprijinul pe suprafaţă care va fi acordat începând din toamna acestui an va fi aprobată de către guvern în prima săptămână a lunii octombrie, aşa cum spune regulamentul european, acel sprijin vizând componenta europeană, denumită SABS în termeni regulamentari şi componenta naţională”.

Ministrul Agriculturii a susţinut că ”tot astăzi, a fost aprobată în Guvern o altă hotărâre, care vizează modificarea şi completarea unor acte normative privind garantarea în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, mai exact o hotărâre de guvern care modifică normele de aplicare ale Legii 218 din 2005, Legea 329 din 2009 şi Ordonanţa de urgenţă a guvernului 79 din 2009”, ordonanţă prin care doresc să mărească "numărul de beneficiari ai fondului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, mai exact acei beneficiari ai finanţării nerambursabile pe grupurile de acţiune locală şi pe organizaţiile udătorilor de apă”.

”Aceştia pot beneficia prin această ordonanţă de garanţia fondului de garantare, în scopul încasării avansurilor din contractele de finanţare nerambursabile încheiate cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit. Mai exact, conform regulamentului european, conform ghidului solicitantului, pentru a încasa acele avansuri de la Agenţia de Plăţi au nevoie de o garanţie. Pentru a nu pune în dificultate şi pentru a nu întârzia începerea lucrărilor de către aceşti beneficiari sau chiar rezilierea contractului, din cauza faptului că nu au garanţii vizavi de care trebuie să se certifice în faţa Agenţiei de Plăţi, le-am oferit posibilitatea să meargă la Fondul de Garantare, să obţină aceste garanţii guvernamentale, pe baza căruia toate proiectele vor fi deblocate”, a precizat ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor