Cupa UEFA: Rapid - Hamburger SV, 2-0, Steaua - egal cu Betis

Rapid Bucuresti a obtinut joi seara, pe teren propriu, o victorie extraordinara, cu scorul de 2-0 (1-0), in fata formatiei germane de fotbal Hamburger SV, in prima mansa a sferturilor de finala ale Cupei UEFA, prin golurile marcate de Daniel Niculae (45+2) si Mugurel Buga (88).
Rapid a deschis scorul in minutul 45+2, prin Daniel Niculae, care a sutat de la aproximativ 35 de metri, in stinga portarului Wachter. In minutul 88, Daniel Niculae a scapat pe contraatac, a intrat in careu pe partea dreapta, a centrat, iar Mugurel Buga a inscris cu calciul de la aproximativ sase metri, stabilind scorul final de 2-0.
Jucatorul Nigel De Jong a fost eliminat de pe teren pentru cumul de cartonas.In minutul 56 a primit un galben la un fault asupra lui Badoi, iar apoi, in minutul 67, a primit al doilea galben si implicit cartonasul rosu, in urma unui fault la Negru.
In minutul 90+2, Vasile Maftei a fost eliminat de pe teren pentru cumul de cartonase, banderola de capitan fiind preluata de Daniel Niculae. Astfel, Maftei nu va evolua in meciul retur de la Hamburg.
Meciul retur este programat pe 15 martie, la Hamburg.
Steaua Bucuresti si formatia spaniola Betis Sevilla au terminat la egalitate, 0-0, joi seara, in prima mansa a optimilor de finala ale Cupei UEFA la fotbal. Echipa lui Cosmin Olaroiu si-a diminuat sansele de calificare in sferturile de finala ale competitiei, dupa un meci in care nu a reusit sa transforme in gol nici una din ocaziile create.
Steaua nu a reusit un joc prea bun in fata unui stadion de 50.000 de spectatori, Betis incomodand-o vizibil prin pressing-ul sau pe tot terenul. Ros-albastrii au avut destule ocazii de gol, dar au ratat si au ramas fara gol marcat pe Stadionul National, in a doua partida consecutiva.
Meciul retur va avea loc pe 16 martie si se anunta deosebit de dificil pentru elevii lui Cosmin Olaroiu, care trebuie sa marcheze la Sevilla.