Cum a preluat FSB controlul asupra tuturor sferelor vieţii din Rusia

În urmă cu exact 25 de ani, cel considerat îndrumătorul politic al preşedintelui Vladimir Putin se ascundea la Paris de autorităţile ruse: Anatoly Sobchak, fostul primar al oraşului Sankt Petersburg, era acuzat de corupţie şi a fost ajutat să părăsească Rusia cu un avion privat finlandez de către locotenent-colonelul KGB Vladimir Putin, care tocmai fusese numit director al FSB-ului rus, potrivit The Moscow Times.

Jurnalistul Andrei Kalitin relatează că la un moment dat l-a intervievat pe Sobchak pentru o emisiune pe care o realiza, dar că fostul primar părea puţin confuz şi incapabil să-şi imagineze viitorul.

Cu toate acestea, înainte să plece, Sobchak i-ar fi spus jurnalistului: „Înţeleg de ce Elţîn l-a ales pe Putin ca succesor – el nu te-ar trăda niciodată. Dar înţeleg, de asemenea, că odată ce va avea puterea, Putin nu o va mai ceda nimănui".

Semnificaţia acestor cuvinte a fost înţeleasă atunci de foarte puţini, iar Sobchak nu spera să fie auzit.

Un sfert de secol mai târziu, susţinătorii şi criticii lui Vladimir Putin înţeleg perfect ce a vrut să spună Sobchak: Putin are un singur succesor – el însuşi. Tranziţia puterii, despre care mulţi politologi au speculat atât în Rusia, cât şi în străinătate, s-a încheiat la alegerile din martie anul acesta.

Dacă Putin va deţine puterea şi în 2036 – ceea ce referendumul fraudat din 2020 i-a permis – el îi va depăşi pe Iosif Stalin şi pe Ecaterina cea Mare, devenind cel mai longeviv lider al Rusiei. După izbucnirea războiului cu Ucraina, când ministrul rus de externe Serghei Lavrov a fost întrebat dacă Putin s-a consultat cu el, acesta a răspuns: „Putin are trei consilieri – Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare şi Ecaterina cea Mare”.

După ce s-a plasat la nivelul ţarilor, Putin îşi aminteşte că puterea se schimbă doar după moartea monarhului. Totuşi, pentru a continua această tradiţie politică, trebuie îndeplinite două condiţii: ţarul trebuie să fie protejat în mod fiabil împotriva asasinatului şi nu trebuie să renunţe niciodată el însuşi la tron.

Când Putin a devenit preşedinte, în primăvara anului 2000, la o şedinţă închisă a consiliului FSB rus, el a declarat că „sarcina KGB-ului de a se infiltra în guvernul rus a fost îndeplinită”. Nu este clar dacă glumea sau vorbea serios.

Dar, din acel moment, influenţa FSB asupra tuturor proceselor din ţară a crescut anual. Până în luna mai a acestui an, singura instituţie de stat care nu a fost supusă influenţei FSB era armata. Putin a considerat armata ca fiind cel mai important pilon al puterii, dar nu a avut niciodată încredere totală în ea.

Când Putin l-a abordat pe Serghei Şoigu în noiembrie 2012 pentru a prelua funcţia de ministru al apărării, Şoigu a pus o condiţie: să nu existe ofiţeri FSB în conducerea armatei. Putin a fost de acord, obţinând în schimb o conducere militară loială. Dar pentru a echilibra conflictele interne din Ministerul Apărării, Putin l-a numit pe generalul Valery Gerasimov, considerat un aliat apropiat al lui Şoigu, în funcţia de şef al Statului Major General în aceeaşi toamnă a anului 2012. Vremea serviciilor de securitate, care visau să controleze armata şi bugetele acesteia, nu sosise încă. Aceasta avea să vină mai târziu.

Până în februarie 2022, a existat un armistiţiu condiţionat între clanurile influente din guvernul rus. Dar, acum doi ani, FSB, ale cărui rapoarte (ca şi cele ale armatei) îl convinseseră pe Putin că victoria în Ucraina va fi uşoară, a deschis un front personal – unul intern. Sarcina FSB a fost să preia controlul asupra tuturor sferelor vieţii din Rusia, să distrugă opoziţia şi liderii acesteia, să introducă cenzura, să subjuge sectorul industrial, instituţiile financiare, cultura şi, bineînţeles, armata.

După victoria lui Putin în simulacrul de alegeri prezidenţiale de anul acesta, FSB-ul a trecut la ofensivă. Jurnaliştii de la Agenstvo au calculat că doar între martie şi aprilie au fost deschise 21 de dosare penale împotriva unor oficiali şi şefi de companii de stat. Nu doar ministrul adjunct al apărării Timur Ivanov a fost arestat, ci şi Ghenadi Saharov, un director al corporaţiei de stat Rosatom, şi Igor Andreev, vicepreşedinte al Rossiya Bank. Armistiţiul dintre elite s-a încheiat.

Dar, în ciuda a ceea ce spune Kremlinul, aceasta nu este o luptă împotriva corupţiei. Este o luptă pentru putere.

La începutul celui de-al cincilea mandat al lui Putin, FSB-ul a câştigat. Funcţionarii din Ministerul Culturii pot spune că toate filmele sunt examinate de doi ofiţeri în civil înainte de a primi un certificat de difuzare. Oamenii de afaceri din domeniul materiilor prime pot povesti cum noul consiliu de administraţie include ofiţeri FSB sub acoperire. Activitatea administraţiei prezidenţiale este controlată de al doilea serviciu al FSB (care combate terorismul şi „protejează ordinea constituţională”), iar în Consiliul de Securitate lucrează numai ofiţeri de securitate. Parafrazând citatul lui Putin din 2000, Lubyanka s-a infiltrat în ierarhia puterii din ţară mai profund decât oricând în istorie.

Astfel, nu a fost dificil pentru FSB să facă lobby pentru ca angajaţii săi să fie scutiţi de serviciul militar, rămânând să păzească confortul politic al regimului din spate. Această decizie a provocat o iritare serioasă în rândul Ministerului Apărării şi al altor instituţii de forţă. Dar Putin a ales să îi susţină pe foştii săi colegi din FSB, pe care istoricul serviciilor speciale Andrei Soldatov i-a numit cândva „noua nobilime”.

Din punct de vedere istoric, nobilimea rusă era o clasă militară. În timpul Războiului din 1812, când armata rusă îşi apăra ţara, reprezentanţii nobilimii conduceau lupta. Acum, elitele din FSB, Ministerul de Interne, Serviciul Federal de Penitenciare şi serviciile speciale rămân în spate.

Sarcina lor reală în condiţiile „operaţiunii speciale” politico-militare nu este de a proteja poporul, ci de a securiza regimul. Îndeplinind această sarcină, există o tentaţie inevitabilă pentru elitele menţionate mai sus de a deveni parte integrantă a statului şi, pe termen lung, de a-l conduce.

Totuşi, această bătălie internă ar putea da Kremlinului o lovitură mult mai dură decât dronele şi rachetele venite din Ucraina. Sistemul politic rusesc este acum organizat astfel încât orice înclinare către un clan poate duce la prăbuşirea piramidei sau la o lovitură de stat din partea siloviki.

Nu este întâmplător că Mihail Hodorkovski a scris recent că, în 1996, Rusia nu s-a confruntat cu o alegere între Elţîn şi Ghenadi Ziuganov, candidatul Partidului Comunist. Alegerea era între Elţîn şi declararea stării de urgenţă. FSB şi FSO au susţinut starea de urgenţă, care l-ar fi transformat pe Elţîn într-o marionetă a serviciilor de securitate. „Apărând respingerea stării de urgenţă, am amânat cu 8-12 ani ascensiunea FSB-ului la putere”.

Noul mandat al lui Putin este abia la început. El se va desfăşura sub controlul total al FSB, a cărui influenţă în guvern este în continuă creştere. Datele sugerează că, în ultimii ani ai Uniunii Sovietice, doar 3% dintre oficialii de top erau din serviciile speciale. În timpul guvernării lui Elţîn, cifra a crescut la peste 30% şi este acum între 70-80%.

Regimul lui Putin a devenit o dictatură a serviciilor de securitate, care va încerca să menţină acest model cât mai mult timp. Însă acest lucru va fi valabil doar până când clanul tinerilor siloviki îl va vedea pe preşedintele în vârstă de 72 de ani ca pe o verigă slabă în lanţul puterii.