Criteriile de licenţiere pentru agenţiile de turism ar putea fi înăsprite

Epoch Times România
21.06.2013

În România, îţi poţi deschide o agenţie de turism cu numai 200 de lei, în timp ce în Spania, de exemplu, trebuie să depui o garanţie de 120.000 euro dacă vrei să fii licenţiat ca tour-operator.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) lucrează la un proiect prin care criteriile de licenţiere a agenţiilor de turism să fie modificate. Acesta va fi gata până la sfârşitul anului şi va fi ulterior discutat cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Turism şi cu ministrul delegat pentru IMM-uri şi turism, Maria Grapini. Dacă autorităţile vor transforma aceste propuneri într-un proiect de act normativ, atunci condiţiile necesare pentru înfiinţarea unei agenţii de turism vor fi mult mai aspre.

”Modificarea criteriilor de licenţiere pentru agenţiile de turism se află în atenţia noastră, la asta lucrăm acum. Este necesar un nou sistem de licenţiere, care să garanteze seriozitatea agenţiei de turism. De exemplu, pentru funcţionarea unei agenţii de turism ar putea fi necesare asigurări privind riscul de creditare. Trebuie totodată să găsim parteneri asiguratori”, a declarat pentru r/News preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România (ANAT), Lucia Morariu.

Potrivit acesteia, proiectul ar putea fi gata până la sfârşitul acestui an. Totul a demarat după ce marii jucători din turism s-au plâns de existenţa agenţiilor de turism considerate ”neserioase”, care au fugit cu banii clienţilor. Javier Garcia del Valle, directorul general al agenţiei de turism Happy Tour, cea mai mare agenţie de turism la nivel naţional, spune că, în România, este mult prea simplu să deschizi o astfel de firmă şi că acestea ar trebui obligate să depună garanţii sub forma unor sume mari.

”Este mult prea uşor să deschizi azi o agenţie de turism. Cu numai 200 de lei, oricine îşi poate înfiinţa o agenţie. Cred că în legislaţie ar trebui introdusă obligativitatea ca acestea să depună garanţii, depozite, în scopul protejării clienţilor. Dacă deschizi o agenţie cu numai 200 de lei şi ai zece clienţi plecaţi în vacanţă, ce faci dacă patronul dispare cu banii turiştilor? Trebuie să-i protejezi cumva pe acei zece turişti, să-i poţi aduce înapoi şi să-şi recupereze banii. În plus, acea persoană îşi poate deschide oricând o altă agenţie”, a declarat, pentru r/News, şeful agenţiei de turism.

Javier Garcia del Valle este de părere că un astfel de mic afacerist nu ar trebui să aibă voie să mai deschidă o altă agenţie de turism, sau cel puţin pentru o perioadă. El dă aici ca exemplu Spania, ţara natală, unde pentru a primi licenţă ca tour-operator trebuie să depui o garanţie de 120.000 de euro.

”Am discutat deja cu cei de la AmCham şi cu cei de la ANAT şi au fost de acord cu aceste schimbări. Şi-au dat seama şi ei că trebuie făcut ceva în acest sens. Există mult prea multe agenţii de turism nesigure. Iar cei care nu sunt corecţi le afectează imaginea tuturor celorlalţi”, a adăugat CEO-ul agenţiei de turism.

Agenţia de turism a încheiat, anul trecut, cu afaceri de 182 milioane de lei, în creştere cu 10% şi are 150 de angajaţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor