Crin Antonescu: Atacul senatorului PSD Liviu Pop, o „mizerie” şi o „minciună sfruntată”

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a caracterizat luni atacul senatorului PSD Liviu Pop, care l-a acuzat că ar avea legături cu dosarul Uioreanu (preşedintele PNL al CJ Cluj, acuzat de corupţie), motiv pentru care, şantajat de Traian Băsescu, ar fi renunţat să candideze la preşedinţia ţării, drept ”o mizerie”.
Loredana Diacu
17.06.2014

alte articole

Crin Antonescu (Epoch Times România)
Loredana Diacu
17.06.2014

Fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a caracterizat luni atacul senatorului PSD Liviu Pop, care l-a acuzat că ar avea legături cu dosarul Uioreanu (preşedintele PNL al CJ Cluj, acuzat de corupţie), motiv pentru care, şantajat de Traian Băsescu, ar fi renunţat să candideze la preşedinţia ţării, drept „o mizerie”.

„Nu am niciun fel de legătură cu problemele domnului Uioreanu. După multă vreme, pentru prima dată de la ruperea USL am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe Ponta să îmi spună dacă are vreo legătură cu această mizerie. Din momentul în care am făcut un anunţ surprinzător şi pe care nu l-am explicat pe larg privitor la faptul că nu doresc să candidez la preşedinţie, motive care ţin de urgenţa solidarizării unui candidat cu şansă maximă, de atunci a început teoria fie cu şantaj, fie cu înţelegerea cu Traian Băsescu”, a explicat Antonescu la B1 TV.

Apreciind că degenerarea vieţii politice şi mediatice româneşti se accelerează, fostul preşedinte PNL a afirmat că „atacul lui Liviu Pop este mizerabil, profund mincinos şi calomnios”.

„Nu am nicio legătură cu tot ce s-a întâmplat sau nu la Cluj, nu ştiu ca altcineva din PNL să aibă legătură. Calomnia, diversiunea ordinară a lui Pop este pentru mine fără precedent. Eu am spus foarte clar şi nu s-a schimbat nimic: nu doresc să candidez la preşedinţie. Avem şansa cu mai mulţi sorţi de izbândă să găsim un candidat comun”, a explicat Antonescu, la B1 Tv, declarând că nimeni nu l-a constrâns să nu candideze. Cât despre ipoteza ca Băsescu l-ar fi constrâns să nu candideze, fostul preşedinte PNL a considerat rizibilă o astfel de ipoteză:

„Ce interes ar fi avut domnul Băsescu să mă scoată pe mine din cursă? Vrea să îi facă viaţa lui Ponta mai uşoară? Decât să rămână cineva cu cea mai mică suspiciune că aş putea fi un om şantajabil de către cineva aş putea spune, da, eu candidez”, a continuat el.

„Ia veniţi voi şi şantajaţi-mă să văd care sunt aceia care îl pot şantaja pe Antonescu”, a lansat Crin Antonescu o provocare către detractorii săi.

Reamintim că senatorul PSD Liviu Pop a adresat o „scrisoare deschisă” „cuplului Băsescu-Antonescu”, susţinând că preşedintele i-a cerut lui Antonescu să se retragă din cursa pentru prezidenţiale.

„Avem informaţii clare că preşedintele Băsescu a avut o întâlnire de grad zero în data de 10 februarie, anul curent, cu domnul Antonescu, în care conducătorului liberalilor i s-au adus la cunoştinţă că există probe şi înregistrări incriminatoare referitoare la mita de la preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu. Scopul a fost unul singur, se pare că Băsescu i-a cerut lui Antonescu să se retragă de la prezidenţiale, vehiculând varianta Ponta — preşedinte, Antonescu — premier, scenariu care reiese din declaraţiile lui Băsescu de a doua zi”, a declarat Pop, cerând (imperativ) ca Băsescu să-i spună dacă s-a întâlnit în data de 10 februarie cu Antonescu pentru a-i prezenta informaţiile incriminatoare referitoare la „şpaga de la Uioreanu” şi lui Antonescu să-i confirme că i s-a cerut retragerea din cursa prezidenţialelor în schimbul creării unei drepte unite sub conducerea lui Băsescu?

„Domnule Băsescu, recunoaşteţi că i-aţi asigurat protecţie lui Antonescu în acest dosar? Vă invităm la un dialog obiectiv şi la nişte răspunsuri sincere, pentru că România are dreptul să ştie cine face jocul de putere”, scrie Pop în scrisoarea sa.

Într-un comunicat de presă remis de Antonescu în replică la această scrisoare, liberalul a negat toate aceste acuzaţii, numindu-le o minciună „sfruntată”:

„Din respect faţă de opinia publică, dezmint acuzaţiile fără acoperire ale senatorului PSD şi reiterez faptul că nu sunt un om şantajabil. În loc să ceară informaţii în sprijinul unui scenariu fabricat şi complet fals, domnul Liviu Pop este cel care ar trebui să aducă dovezi care să-i susţină afirmaţiile. Îl somez pe domnul Pop să dea nişte explicaţii cum de şi-a permis o asemenea mizerie şi cine i-a sugerat să o facă. Ceea ce face domnul Pop nu este să pună o întrebare, ci este o diversiune de cea mai joasă speţă!”, a scris Crin Antonescu în comunicat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor