Creşterea extremei dreapta în Europa: cauze diverse (politolog francez)

Franţa nu este singura ţară în care extrema dreaptă înregistrează cote alarmante. Criza şi teama de pierdere a identităţii naţionale sunt unele din cauzele care, în funcţie de ţară, duc la avântul ideilor de extremă dreaptă, spune politologul Stéphane François, cercetător asociat la Grupul Societăţi Religii Laicitate (GSRL) din cadrul Centrului Naţional de Cercetare Ştiinţifică (CNRS), într-un interviu publicat de ziarul Le Figaro în ediţia de joi.

În Europa există două tipuri de mişcări de extremă dreapta, potrivit analistului. 'Pe de o parte, extrema dreaptă clasică, virulentă, antisemită şi uneori violentă, ca de exemplu partidul Jobbik din Ungaria, care pledează pentru revenirea valorilor creştine şi se referă uneori la simbolurile unei formaţii fasciste pronaziste din anii 1930 (partidul lui Ferenc Szalasi). Dar acest fel de partid este mai degrabă în declin în Europa occidentală. Pe de altă parte, se observă apariţia partidelor numite neopopuliste, care participă intens la viaţa politică şi câteodată chiar la guvernare. Acestea din urmă se folosesc de două elemente: criza economică şi mai ales teama de pierdere a identităţii europene în faţa valului de imigranţi şi a islamului. (...) Este vorba adesea de partide de dreapta care au devenit din ce în ce mai extremiste sau de partide create de persoane care vin din aripa de dreapta a guvernării. Uniunea Democratică de Centru (UDC) din Elveţia, care este la originea referendumului asupra moscheilor, Partidul pentru Libertate (PW) al lui Geert Wilders din Olanda şi Partidul Progresului din Norvegia sunt reprezentative în acest sens. Sunt partide neopopuliste în plin avânt în Europa', spune Stéphane François.

Frontul Naţional (FN) al lui Marine le Pen este la origine un partid clasic de extremă dreapta, care tinde să se transforme într-un partid neopopulist, dar s-ar putea să fie vorba doar de o 'strategie electorală', adaugă analistul. 'FN caută în prezent să imite traiectoria Mişcării Sociale Italiene (MSI), partidul fascist care s-a transformat în 1995 într-un partid de dreapta liberal-conservator, Alianţa Naţională, condusă de Gianfranco Fini. Această normalizare i-a permis lui Fini să fie ministru în timpul guvernării Berlusconi, din 2001 până în 2006', menţionează politologul.

'În Franţa se observă o puternică corelaţie între votul dat pentru FN şi precaritate, care s-a agravat net în unele departamente, unde FN s-a şi clasat al doilea la primul tur al prezidenţialelor. Avântul FN de la crearea sa (în 1972) s-a datorat crizei din 1973, politicii de austeritate din 1983 şi creşterii sentimentului de nesiguranţă legat de mondializare din anii 1990. Se poate vorbi de un vot de criză şi în Germania de est, unde Partidul Naţional Democrat (NPD) înregistrează un avânt deosebit', precizează analistul.

'Factorul Ťcrizăť explică de ce în unele ţări partidele neopopuliste se distanţează de liberalismul economic. Ele critică mondializarea, precum şi politicile de austeritate, aşa cum se întâmplă acum în Olanda unde Geert Wilders a refuzat sâmbătă să sprijine măsurile bugetare prevăzute de guvern. În Franţa, de exemplu, Marine Le Pen a renunţat la discursul liberal din punct de vedere economic, care era specific începuturilor Frontului Naţional, în timp ce în Italia, diferite partide de extremă dreapta, create de disidenţi ai Alianţei Naţionale care nu au acceptat evoluţia lui Fini, abordează teme precum anticapitalismul promovat de fasciştii din Republica Socială Italiană în 1943', afirmă Stéphane François.

În schimb, în alte ţări lovite de criză, precum Spania şi Grecia, nu se observă aceeaşi expansiune a extremei dreapta. 'Acest lucru se explică prin traumatismele legate de istoria lor naţională, mai mult sau mai puţin recentă. Grecia, de exemplu, care a ieşit din dictatura de patruzeci de ani a coloneilor (1967-1974), nu se lasă deloc tentată de astfel de mişcări extremiste. Totuşi, un partid de extrema dreaptă, Laos, a participat pentru scurt timp la un guvern de uniune naţională şi ar putea fi reprezentat la viitoarele alegeri legislative din 6 mai. Este şi cazul unui alt partid, Zori Aurii, care şi el ar urma să intre în Parlamentul grec. Laos este un partid recent de factură neopopulistă. A fost creat în 2000 şi a luat avânt pe fondul crizei care afectează ţara. Zori Aurii este un partid neonazist, fondat şi el la începutul anilor 2000. Înainte de criză, extrema dreaptă nu prea avea adepţi în Grecia', adaugă analistul.

'În Spania, franchismul nu a luat sfârşit decât pe începutul anilor 1980, cu tentativa de puci din 1981. S-ar putea spune acelaşi lucru şi despre Germania şi lichidarea nazismului, chiar dacă, aşa cum s-a văzut, NPD a obţinut scoruri bune la alegerile locale, mai ales în estul şi nordul ţării. În alte cazuri, poate modul de scrutin şi sistemul de bipartidism sunt cele care împiedică partidele de extremă dreapta să câştige alegerile, ca de exemplu British National Party sau National Front in Regatul Unit', concluzionează analistul.