Credinţa, creierul şi efectele asupra sănătăţii pe termen lung

Avem antidepresive mai bune, mai mulţi terapeuţi şi o înţelegere mai profundă a chimiei creierului decât oricând. Cu toate acestea, rata sinuciderilor este în creştere, decesele prin supradoză bat recorduri, iar disperarea pare să fie din ce în ce mai răspândită.

Ce se întâmplă dacă problema nu este că medicina a eşuat, ci că tratăm lucrurile greşit?

Când implicarea spirituală scade, mortalitatea creşte

Când un studiu recent revizuit de colegi, publicat în Journal of the European Economic Association (JEEA), a examinat tendinţele pe termen lung în implicarea religioasă şi mortalitatea în Statele Unite, a constatat că statele cu cele mai semnificative scăderi în frecventarea bisericii între 1985 şi 2000 au înregistrat creşteri semnificativ mai mari în aşa-numitele „decese din cauza depresiei”, inclusiv sinucideri, supradoze de droguri şi boli hepatice cauzaate de alcool.

Este de remarcat faptul că aceste creşteri au început înainte de epidemia de opioide, care a debutat la mijlocul anilor 1990, punând sub semnul întrebării ipoteza comună că disperarea generalizată este determinată exclusiv de droguri sau de perturbările economice. În schimb, datele sugerează că erodarea participării spirituale a precedat şi, probabil, a predispus oamenii la crize comportamentale şi de sănătate ulterioare.

Credinţa în Divinitate în sine nu a dispărut în această perioadă, nici alte forme de activitate socială nu au scăzut în paralel. Ceea ce s-a schimbat a fost participarea, identitatea şi practica spirituală corespunzătoare: cadrul care odată le dădea oamenilor sens vieţii, reţinere şi apartenenţă.

O hartă a sănătăţii întregului corp

Pentru a înţelege de ce sănătatea spirituală este atât de importantă, este util să facem un pas înapoi şi să clarificăm modul în care este organizată sănătatea în sine. În peste 30 de ani de practică clinică, am descoperit că aproape toate problemele de sănătate pot fi înţelese prin prisma a patru aspecte interconectate. Această perspectivă este rezumată în modelul ACES de sănătate, în care ACES înseamnă anatomie, chimie, energie şi suflet.

Anatomia se referă la structura fizică a corpului: oase, articulaţii, muşchi, organe, fascia şi circulaţia. Problemele structurale, cum ar fi leziunile, degenerarea sau afecţiunile chirurgicale, se încadrează în această categorie şi sunt tratate prin intervenţii chirurgicale, kinetoterapie, chiropractică şi reabilitare.

Chimia include biochimia şi metabolismul: nutrienţi, hormoni, neurotransmiţători, medicamente, toxine, inflamaţii şi infecţii. O mare parte din medicina modernă se concentrează pe acest domeniu prin intermediul medicamentelor, suplimentelor şi intervenţiilor dietetice.

Energia se referă la reglarea şi comunicarea în interiorul corpului, în special la sistemul nervos, echilibrul autonom, reglarea emoţională, fiziologia stresului şi reacţia la mediul înconjurător. Acupunctura, acupresura, qigong, practicile de respiraţie şi multe terapii minte-corp funcţionează în principal la acest nivel.

Sufletul reprezintă sensul, conştiinţa, scopul, orientarea morală şi motorul interior al comportamentului uman. El guvernează motivul pentru care oamenii acţionează aşa cum o fac: modul în care răspund la suferinţă, tentaţii, pierdere şi responsabilitate.

Aceste patru aspecte nu sunt sisteme separate. Ele sunt profund interconectate. Problemele structurale afectează chimia. Un dezechilibru chimic perturbă reglarea sistemului nervos. Stresul cronic alterează fiziologia. Când sensul vieţii se deteriorează, comportamentul devine adesea autodistructiv, indiferent cât de bine este tratat corpul.

O observaţie clinică

În practica clinică, am văzut adesea pacienţi ale căror valori de laborator s-au normalizat şi ale căror simptome s-au îmbunătăţit, dar a căror suferinţă a persistat.

Un pacient de vârstă mijlocie se prezenta cu anxietate cronică, insomnie şi consum crescut de alcool. Evaluarea aprofundată nu a relevat anomalii biochimice semnificative. Medicamentele i-au redus simptomele, dar l-au lăsat emoţional amorţit. În timp, a devenit clar că problema mai profundă era deteriorarea sensului vieţii după ce şi-a pierdut locul de muncă şi a izolării sociale.

Am aplicat abordarea integrativă ACES pentru a aborda somnul, nutriţia şi reglarea sistemului nervos. Totuşi, îmbunătăţirea reală a început abia când pacientul s-a reangajat în disciplina spirituală – nu ca un concept abstract, ci ca practică zilnică a „sufletului”. Aceasta a implicat auto-reflecţie zilnică, responsabilitate morală şi un sentiment reînnoit de scop dincolo de interesul personal. Anxietatea s-a diminuat, somnul s-a îmbunătăţit şi consumul de alcool a scăzut.

Medicina a stabilizat corpul. Sensul a stabilizat comportamentul.

Credinţa şi creierul

Din perspectiva neuroştiinţelor, sănătatea spirituală influenţează sistemele cheie ale creierului care guvernează comportamentul, inclusiv controlul impulsurilor, reglarea emoţională, procesarea recompenselor şi răspunsul la stres.

Practici precum rugăciunea, meditaţia şi auto-reflecţia morală funcţionează ca sisteme de antrenament comportamental şi neurofiziologic, întărind autoreglarea, satisfacţia întârziată şi stabilitatea emoţională. Ele fac acest lucru prin îndepărtarea repetată a atenţiei de la impulsuri şi ameninţări, calmarea efectelor de stres şi întărirea căilor neuronale implicate în reflecţie, reţinere şi alegerea făcută.

Când astfel de practici scad la nivel populaţional, vulnerabilitatea la dependenţă şi disperare creşte. Din punct de vedere biologic, acest lucru reflectă o schimbare cronică către o fiziologie dominată de stres: cortizol crescut, tonus parasimpatic redus şi reglare prefrontală afectată. Aceste condiţii favorizează comportamentul impulsiv, volatilitatea emoţională şi căutarea compulsivă a dopaminei.

Falun Dafa: O practică a minţii şi a corpului

Înţelegerea mea asupra sănătăţii spirituale se bazează şi pe observaţia clinică pe termen lung a Falun Dafa, cunoscută şi sub numele de Falun Gong. Această practică tradiţională include meditaţie şi exerciţii qigong, precum şi cultivarea morală centrată pe sinceritate, compasiune şi toleranţă.

Cercetările privind meditaţia şi qigongul demonstrează reducerea supraactivării sistemului simpatic, îmbunătăţirea tonusului parasimpatic şi îmbunătăţirea reglării stresului: mecanisme asociate cu stabilitatea emoţională şi sănătatea pe termen lung.

Un sistem nervos autonom reglat este fundamental pentru sănătate. Pe măsură ce dominanţa sistemului simpatic se stabilizează, controlul impulsurilor se îmbunătăţeşte, reacţia emoţională se diminuează, inflamaţia se reduce şi capacitatea intrinsecă a corpului de auto-vindecare reapare: mecanisme observate în mod constant în cercetările neurofiziologice bazate pe meditaţie.

Falun Dafa pune un accent puternic pe cultivarea morală, încurajând practicanţii să-şi alinieze gândurile şi acţiunile cu principiile adevărului, compasiunii şi toleranţei. Încurajând practicanţii să renunţe la ataşamentul excesiv faţă de faimă, câştig material, indulgenţă faţă de sine, resentimentele şi dorinţele egoiste, acesta abordează direct rădăcinile psihologice ale comportamentelor dependente şi autodistructive.

În termeni clinici, această realiniere morală ar putea reduce căutarea compulsivă a recompensei, favorizând în acelaşi timp rezilienţa emoţională, tocmai comportamentele implicate în creşterea la nivel populaţional a deceselor din cauza disperării, aşa cum se vede în articolul JEEA.

Pe măsură ce caracterul se schimbă, se schimbă şi comportamentul; pe măsură ce comportamentul se schimbă, urmează modificarea fiziologiei. Mulţi practicanţi ai Falun Dafa raportează că devin mai calmi, mai pozitivi şi mai răbdători, calităţi care induc un stres semnificativ mai mic asupra creierului şi corpului.

Reparaţi maşina şi amintiţi-vă de şofer

Studiul JEEA ridică o întrebare importantă: ce umple golul atunci când implicarea spirituală este înlocuită cu altceva? Reţelele sociale oferă stimulare fără sens, divertismentul oferă distragere fără scop, iar medicamentele tratează simptomele fără a restabili identitatea. Sănătatea publică nu poate aborda pe deplin disperarea ignorând sufletul.

Problema centrală nu este religia versus secularismul. Este vorba despre faptul dacă societatea modernă are vreun cadru – religios sau de alt fel – care poate susţine comunitatea morală, consolida practicile zilnice de autoreglementare şi oferi un sentiment comun de scop. Când aceste structuri slăbesc, disperarea devine mai probabilă, iar medicina singură nu poate compensa.

Continuând cu analogia dintre corpul uman şi maşină, sufletul este şoferul, sursa intenţiei, conştiinţei, reţinerii şi scopului, dar a fost în mare parte exclus din sistemul modern de sănătate. Când şoferul este dezorientat sau deconectat de sens, nici o reparaţie mecanică nu poate preveni accidentele repetate, o realitate reflectată acum în datele privind mortalitatea la nivel de populaţie citate în studiul JEEA.

Concluzie

Multe dintre cele mai devastatoare crize de sănătate din prezent nu sunt neapărat defecţiuni mecanice ale corpului fizic. Ele par să implice eşecuri ale sensului, scopului şi orientării morale. Credinţa şi sănătatea spirituală completează, mai degrabă decât concurează cu ştiinţa medicală în modelarea comportamentului. Comportamentul modelează creierul; creierul influenţează sănătatea.

Dacă vrem să reducem disperarea, dependenţa şi moartea prematură, trebuie să avem din nou grijă de cel care se află la volan.

Vindecarea adevărată începe nu numai cu tratarea corpului, ci şi cu restabilirea scopului persoanei din interiorul acestuia.

Sursa: Epoch Times SUA