Coreea de Sud: Părinţii copiilor înecaţi în naufragiul navei Sewol protestează la Seul
alte articole
În zona palatului prezidenţial din Seul au protestat vineri părinţii adolescenţilor care au murit în urma naufragiului feribotului Sewol, care s-a scufundat pe 16 aprilie în largul coastelor Coreei de Sud provocând moartea sau dispariţia a circa 300 de persoane, dintre care majoritatea elevi, informează AFP.
Părinţii victimelor au manifestat purtând fotografiile copiilor lor şi au cerut o întrevedere cu preşedintele Park Geun-Hye. Aceştia au fost blocaţi de sute de poliţişti şi numeroşi membri ai forţelor antirevoltă.
"Vrem o întâlnire cu preşedintele, pentru a-i prezenta cererile noastre. Vom rămâne aici până când vom obţine această întâlnire", a precizat purtătorul de cuvânt al părinţilor, Kim Byeong-Kwon.
Familiile victimelor doresc explicaţii în ce priveşte modul lent în care se desfăşoară operaţiunile de salvare. Manifestanţii sunt foarte nemulţumiţi de faptul că primul cadavru a fost scos din epava feribotului abia după trei zile de când s-a produs accidentul.
Preşedintele sud-coreean s-a întâlnit de două ori cu familiile victimelor şi a prezentat public scuze pentru această dramă. Ca urmare a acestei tragedii, popularitatea preşedintelui a scăzut foarte mult, deoarece acest eveniment a scos la iveală faptul că nu se iau măsuri de securitate în domeniul transporturilor maritime.
În urma anchetei s-a constatat că feribotul naufragiat depăşise de trei ori nivelul încărcăturii recomandate pentru transport, astfel încât directorul general al companiei Chonghaejin Marine, care este proprietara feribotului, şi încă patru membri din conducerea companiei au fost arestaţi. Au mai fost arestaţi căpitanul feribotului şi 14 membri ai echipajului.
Totodată, premierul sud-coreean Chung Hong-wo şi-a dat demisia ca urmare a naufragiului feribotului. "Îmi cer scuze pentru că am fost incapabil să împiedic producerea acestui accident şi incapabil să-i gestionez corect urmările", a afirmat acesta.