Trei avioane de spionaj ale Coreei de Nord s-au prăbuşit în Coreea de Sud, spune Seulul

Drona americana. (Ethan Miller / Getty Images)
P. P.
08.05.2014

Autorităţile de la Seul au anunţat, joi, că cele trei avioane fără pilot cu instalaţii de supraveghere care s-au prăbuşit în ultima perioadă pe teritoriul lor aparţin Phenianului, a notat mediafax.

Avioanele de concepţie rudimentară, dar dotate cu sisteme de supraveghere, au fost analizate de experţii americani, confirmând provenienţa lor.

Două dintre avioane s-au prăbuşit după ce au rămas fără combustibil în timp ce al treilea s-a prăbuşit din cauza problemelor la motor.

În urma analizelor, s-a constatat că aparatele de zbor au înregistrat imagini din zonele de frontieră până în capitala Seul, survolând şi palatul prezidenţial.

La parada militară din iulie 2013 de la Phenian, armata nord-coreeană includea mai multe avioane fără pilot cu o tehnologie învechită.

Coreea de Nord a dezminţit că a trimis avioanele fără pilot.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor