Coreea de Nord lansează o nouă rachetă, declanşând un val de furie în regiune
alte articole
Coreea de Nord a lansat duminică un proiectil care părea să fie o rachetă balistică, fiind primul test de acest gen de la alegerea noului preşedinte sud-coreean Moon Jae-în.
Moon a convocat o întâlnire de urgenţă a Consiliului Securităţii Naţionale ca răspuns la această lansare, potrivit unei declaraţii a preşedinţiei. După întâlnire, preşedintele sud-coreean a condamnat lansarea ca fiind o “provocare serioasă” la adresa păcii şi securităţii internaţionale.
Şeful Statului Major al armatei sud-coreene a declarat că Phenianul a lansat un “proiectil neidentificat” din Kusong, la nord-vest de capitala nord-coreeană, fără a oferi alte detalii.
Secretarul general al Cabinetului japonez, Yoshihide Suga, a declarat că proiectilul a zburat pe o distanţă de aproximativ 800 km şi a aterizat în Marea Japoniei, în afara zonei economice exclusive a ţării. A fost cea de-a cincea încercare consecutivă a Coreei de Nord de a testa rachete balistice în ultimele două luni.
Comandamentul american din Pacific a declarat că a detectat lansarea rachetei, dar a precizat că datele nu erau în concordanţă cu lansarea unei rachete balistice intercontinentale.
Premierul nipon Shinzo Abe a declarat reporterilor că decizia Phenianului de a lansa o rachetă balistică reprezintă o încălcare a mai multor rezoluţii ONU ce interzic naţiunii comuniste să dezvolte o astfel de tehnologie militară.
“Lansările de rachete repetate ale Coreei de Nord reprezintă o mare ameninţare pentru ţara noastră şi o încălcare evidentă a rezoluţiilor ONU”, a susţinut Abe.
Phenianul a încercat să dezvolte rachete balistice intercontinentale care ar putea lovi teritoriul Statelor Unite.
Analiştii consideră că, în timp ce Phenianul încă nu şi-a atins obiectivul, ţara comunistă izolată a făcut progrese în privinţa programului său de rachete balistice.
Anul trecut, Phenianul a desfăşurat două teste nucleare, a lansat o rachetă de rază lungă şi a testat mai multe rachete de rază scurtă.
Consiliul de Securitate al ONU a impus şase seturi de sancţiuni împotriva Phenianului de la primul său test nuclear în 2006. Totuşi, niciuna dintre aceste sancţiuni nu au determinat Nordul să nu mai dezvolte arme, despre care a afirmat că au o natură defensivă.
Diplomaţie condiţionată
Tensiunile s-au amplificat în Peninsula Coreeană după ce administraţia preşedintelui Donald Trump a trimis în regiune un grup maritim de luptă, care include un portavion, ca răspuns la ameninţările şi provocările Phenianului.
Ulterior Trump a declarat că va fi “onorat” să se întâlnească cu liderul nord-coreean Kim Jong-un atunci când “circumstanţele vor fi potrivite”.
La rândul său, Phenianul a susţinut că ar putea discuta cu Washingtonul în circumstanţe potrivite.
Totuşi, instalarea pe teritoriul sud-coreean a unui sistem american de apărare antirachetă – THAAD – a generat temeri în Coreea de Nord şi China, aliatul său regional principal. Sistemul de apărare a devenit funcţional la începutul acestei luni, conform autorităţilor americane.
Beijingul a transmis un avertisment preşedintelui american Donald Trump, cerând retragerea „imediată” a sistemului antirachetă THAAD din Coreea de Sud. De asemenea, China a condamnat în repetate rânduri amplasarea sistemului antirachetă pe teritoriul sud-coreean de teamă că acesta ar putea viza teritoriul său.
THAAD este capabil să doboare rachete balistice de rază scurtă, medie şi intermediară în timpul zborului acestora. Dar Li Jie, un analist pe probleme de apărare din China, a susţinut că Beijingul ar putea lua măsuri pentru a distruge sistemul THAAD.
Li a declarat că ţara sa „poate folosi rachetele sale tradiţionale din seria Dongfeng cu rază scurtă şi medie ca arme de distrugere în cazul unui război”.