China critică “logica iraţională” a Coreei de Nord

În ultimele câteva zile a avut loc o intensificare fără precedent a războiului cuvintelor între China şi Coreea de Nord.
Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un. (KCNA/AFP/Getty Images)
Andrei Popescu
05.05.2017

După ce China a lansat noi ameninţări împotriva Coreei de Nord (sau embargouri asupra petrolului) pentru cazul în care Phenianul nu ia măsuri pentru relaxarea tensiunilor cu SUA, şi după ce ambasada chineză din Coreea de Nord a cerut cetăţenilor chinezi să se întoarcă acasă, Phenianul a răspuns cu acuzaţii de o aşa-zisă “trădare” şi cu ameninţări de potenţiale “consecinţe grave”. Ziarul Global Times, publicat de oficiosul Partidului Comunist Chinez, Cotidianul Poporului, a dat o replică dură, susţinând joi că afirmaţiile Phenianului reprezintă o mişcare “hiper-agresivă” motivată de o “pasiune naţionalistă” şi o “logică iraţională”.

Analiştii au declarat că, deşi Coreea de Nord s-a implicat în mod constant în dueluri verbale agresive cu Washingtonul şi Seulul, de regulă s-a abţinut să lanseze atacuri verbale directe împotriva Beijingului, susţinătorul său tradiţional pe plan diplomatic şi economic.

În plus, analiştii au declarat că amplificarea retoricii dintre cei doi vecini arată că “răbdarea strategică” a Beijingului faţă de Phenian se apropie repede de un punct final.

“Nu am văzut niciodată un astfel de atac direct la adresa Chinei lansat de mass media nord-coreeană şi aceasta demonstreasză că relaţiile lor au ajuns la un nivel scăzut nemaiîntâlnit până acum”, a declarat Cui Zhiying, analist pe probleme coreene la Universitatea Tongji din Shanghai.

Relaţiile Coreei de Nord cu China, principalul său partener comercial şi furnizor de ajutoare economice, s-au deteriorat mult după ce Beijingul a aplicat o interdicţie asupra importurilor de cărbune nord-coreean în luna februarie.

Publicaţia Global Times a editat cel puţin 11 articole dedicate ameninţărilor nucleare nord-coreene de la eşecul înregistrat în 16 aprilie de Phenian în testarea unei rachete balistice.

Zhang Liangui, profesor de cercetări strategice internaţionale la Şcoala Centrală de Partid din cadrul Partidului Comunist Chinez, a declarat că poporul chinez a făcut de mult timp apel la o poziţie mai dură la adresa Coreei de Nord, doar că liderii de top din Beijing încă analizează dacă ar trebui să renunţe la regimul condus de Kim Jong-un, în ciuda ameninţărilor nucleare tot mai mari.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor