Conflictul ucrainean domină prima sesiune a Consiliului NATO-Rusia din acest an
alte articole
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat jurnaliştilor după întâlnirea ce a avut loc joi, în Bruxelles, că discuţiile au fost sincere şi constructive, deşi cele două părţi continuă să aibă un dezacord clar cu privire la criza din Ucraina.
Stoltenberg a declarat că Alianţa militară vestică a cerut Moscovei să îşi folosească influenţa pe care o are asupra separatiştilor din estul Ucrainei pentru a-i convinge să îşi respecte obligaţiile prevăzute în acordul de pace de la Minsk.
El a adăugat că NATO este fermă în ceea ce priveşte sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
“Aliaţii nu recunosc şi nu vor recunoaşte anexarea ilegală de către Rusia a [peninsulei ucrainene] Crimeea”, a susţinut Stoltenberg.
Pe de altă parte, ambasadorul rus la NATO, Aleksandr Gruşko, a criticat Alianţa militară vestică pentru că oferă Kievului în mod continuu sprijin politic şi practic, politică despre care a declarat că este “în contradicţie cu interesele reale ale soluţionării conflictului”.
El a cerut NATO să facă presiuni asupra Kievului ca să reia comerţul şi tranzitul cu zonele controlate de separatişti.
În 15 martie, Kievul a anunţat suspendarea întregului trafic de mărfuri între teritoriile controlate de separatişti şi cele controlate de guvern, practic, plasând sub controlul statului o blocadă lansată de activişti naţionalişti ucraineni în luna ianuarie.
Pe agenda Consiliului NATO-Rusia s-au mai aflat discuţii despre diverse activităţi militare şi modalităţile de îmbunătăţire a “reducerii riscului”, după mai multe incidente sensibile între mijloacele militare ruseşti şi ale NATO.
“Nu este un dialog uşor”, a declarat Stoltenberg. “Dar este un dialog căruia îi suntem dedicaţi. Şi, când tensiunile se amplifică, este şi mai important să discutăm între noi pentru a spori predictabilitatea şi a reduce riscurile”.
Ambasadorul Gruşko a declarat pentru presa rusă că “nu este posibil să ai încredere atâta timp cât NATO nu îşi abandonează politica militară de dominare”.
El a criticat NATO pentru presupusa adoptare a unei “politici ce urmăreşte să restricţioneze Rusia şi să demonstreze capacităţile lor militare în apropierea graniţelor noastre”.
Acesta a mai adăugat că întâlnirile Consiliului NATO-Rusia sunt importante, dar “nu sunt suficiente pentru a îmbunătăţi situaţia privind securitatea”. Gruşko a avertizat împotriva unui “dialog doar de dragul dialogului”.