Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer ameninţă că s-ar putea retrage din ţară

Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer a avertizat vineri că ar putea lua decizia de a se retrage din România din cauza noului Cod Silvic.
Păduri tăiate
Andrei Pricopie
15.05.2015

Compania austriacă Holzindustrie Schweighofer a avertizat vineri că ar putea lua decizia de a se retrage din România din cauza noului Cod Silvic, potrivit agenţiei APA, citată de Mediafax.

"Impactul legii nu poate fi prevăzut. Unele centre de producţie ar putea fi închise", a declarat vineri un purtător de cuvânt al companiei austrice ce are în prezent 2.670 de angajaţi în România, numărul acesta urmând să ajungă în acest an la peste 3.000.

Purtătorul de cuvânt al Schweighofer susţine că problema ar fi acel amendament privind pragului maxim de 30% din volumul de masă lemnoasă din fiecare specie ce poate fi achiziţionat de o companie.

Faptul că o companie nu va putea pe viitor procesa decât 30% dintr-un tip de lemn nu este pe placul companiei austrice care deşi în prezent prelucrează doar 27%, aceasta intenţionează să deschidă un nou centru de producţie.

Potrivit Schweighofer, discuţiile din România sunt exagerate, fiind declanşate de un film realizat pe ascuns, care ar trebui să dovedească faptul că ar fi cumpărat lemn tăiat ilegal. Holzindustrie Schweighofer respinge acuzaţiile.

Recomandăm şi Scandalul noului Cod Silvic continuă. Holzindustrie Schweighofer le scrie membrilor CSAT.

Dacă v-a plăcut acest articol, va invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii noastre de cititori, peFacebook

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor