Comitetul Internaţional pentru Salvare dat afară din estul Ucrainei

Biroul Comitetului Internaţional pentru Salvare (CIS) din estul Ucrainei a fost închis de către rebelii pro-ruşi, care au acuzat organizaţia de spionaj, susţine BBC.
Soldaţi separatişti pro-ruşi stau de pază la un punct de control în Doneţk, 23 aprilie 2015. (Captură Foto)
Andrei Popescu
30.04.2015

Biroul Comitetului Internaţional pentru Salvare (CIS) din estul Ucrainei a fost închis de către rebelii pro-ruşi, care au acuzat organizaţia de spionaj, susţine BBC.

Personalul care lucrează pentru organizaţia umanitară a fost reţinut temporar în timp ce biroul său din oraşul Doneţk, care este ocupat de rebeli, a fost percheziţionat de bărbaţi înarmaţi şi mascaţi. Câţiva angajaţi au fost ulterior trimişi în capitala ucraineană Kiev.

Organizaţia CIS – condusă de fostul ministru britanic de externe David Miliband – nu a comentat până acum aceste expulzări.

BBC a raportat că, aparent, bărbaţii înarmaţi lucrau pentru Ministerul Securităţii de Stat al autoproclamatei Republici Populare Doneţk (RPD).

Agenţia rusă de ştiri Interfax a citat un purtător de cuvânt al ministerului securităţii din RPD care a acuzat Comitetul că ar ascunde echipamente de spionaj în biroul său din Doneţk.

Purtătorul de cuvânt a susţinut că “cetăţenii străini au călătorit regulat în Ucraina, dar nu pentru a însoţi misiunile umanitare [ale CIS]”, referindu-se la personalul organizaţiei.

“Angajaţii străini au luat legătura cu oficiali din ministerele şi agenţiile RPD, manifestând interes în obţinerea de informaţii legate de situaţia din [autoproclamata] republică”, a declarat acesta.

În plus, purtătorul de cuvânt a acuzat organizaţia umanitară de “angajarea cetăţenilor din RPD fără contracte semnate, evitând astfel plătirea de taxe către bugetul RPD.”

CIS susţine că misiunea sa este aceea de a ajuta oamenii a căror vieţi au fost afectate de conflicte şi dezastre.

Rebelii puternic înarmaţi se luptă cu forţele guvernamentale ucrainene de peste un an în regiunile separatiste ucrainene Doneţk şi Lugansk, conform BBC. Până acum, numărul victimelor în acest conflict a trecut de 6.100.

Occidentul susţine că Rusia ajută rebelii separatişti cu arme şi soldaţi, acuzaţie susţinută de experţi independenţi. Totuşi, Moscova insistă că ruşii care luptă în tabăra rebelă sunt voluntari şi nu soldaţi ai armatei ruse.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor