CNATDCU susţine că Ponta că a plagiat lucrarea de doctorat şi cere MECTS retragerea titlului

Victor Ponta (Mihut Savu / Epoch Times)
Epoch Times România
29.06.2012

Un număr de 13 membri prezenţi ai Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), din cei 21, au decis vineri că lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta este plagiată, întrucât au fost copiate 85 de pagini din cele peste 307 ale lucrării, a declarat Marius Andruh, preşedintele consiliului.

Alţi doi membri ai CNATDCU au votat prin email.

În acest context, după cum a susţinut reprezentantul CNATDCU, Consiliul a propus Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor al premierului Victor Ponta.

CNATDCU susţine că autorul tezei de doctorat şi-ar fi însuşit texte ale altor autori fără a menţiona numele acestora în bibliografie.

Marius Andruh a afirmat că există mai multe genuri de plagiat: de la cel "subtil", care preia idei ce pot fi apoi reformulate, până la plagiatul de tip "copy paste" care preia sursele şi care este cel mai uşor de detectat.

"Teza de doctorat a fost analizată din cel de-al doilea punct de vedere. Nu trebuie să fii specialist în drept ca să depistezi că au fost preluate texte fără a fi menţionate sursele. Am dorit să utilizăm sursele directe. Am solicitat Universităţii Bucureşti şi pentru acest caz şi pentru altele, iar de la Facultatea de Drept am primit o copie conformă cu teza de doctorat", a explicat preşedintele CNATDCU.

El a susţinut că din analiza atentă, "pagină cu pagină", a reieşit că aproximativ 85 de pagini din cele 307 cuprind "copieri" fără indicarea sursei.

"Teza trebuie să cuprindă o bibliografie clară. Bibliografie selectivă nu este indicată. Din lista de 39 de referinţe cuprinsă în această teză lipsea cartea profesorului Creţu din care au fost depistate aproximativ 40 de pagini fără a fi precizate sursele", a susţinut Andruh.

Reprezentantul CNATDCU a mai spus că activitatea consiliului trebuie să fie disociată de orice implicare politică a fiecăruia dintre membrii Consiliului şi a precizat că asupra sa nu au existat presiuni "directe sau indirecte".

Andruh a subliniat că CNATDCU nu şi-a făcut decât datoria pentru sistemul universitar şi cercetarea universitară şi că discutarea acestui subiect aparţine de consiliu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor