Ministerul Educaţiei: Noi motive pentru a-l scoate basma curată pe Ponta
alte articole
Conducerea Ministerului Educaţiei a prezentat mai multe motive pentru care consideră că nu este valabilă decizia Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare privind lucrarea de doctorat a lui Ponta. Anterior, Consiliul stabilise că este vorba despre un plagiat.
Regulamentul de funcţionare a CNATDCU se aplică doar pentru validarea tezelor de doctorat susţinute public după 4 aprilie, au precizat cei de Ministerul Educaţiei.
"Decizia este întemeiată pe prevederile art. 27 din Ordinul MECTS nr. 3504 din 12.03.2012 privind aprobarea Regulamentului de funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare în vederea validării tezelor de doctorat, dar, aşa cum prevede art. 2 al acestui ordin, regulamentul se aplică doar pentru validarea tezelor de doctorat susţinute public după intrarea în vigoare a prezentului ordin, adică după 4 aprilie 2012, data publicării în Monitorul Oficial", se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.
Conducerea ministerului mai susţine că decizia CNATDCU de vineri, potrivit căreia premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, nu a fost însoţită de un proces verbal al şedinţei, de unde să rezulte ordinea de zi, cvorumul şedinţei, discuţiile, numărul şi felul voturilor, decizia şi semnăturile. Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a mai declarat că şedinţa CNATDCU de vineri nu a fost statutară, deoarece cvorumul necesar pentru luarea deciziilor este de două treimi din totalul celor 20 de membri ai Consiliului General al CNATDCU, ceea ce înseamnă că este nevoie de votul a 14 membri, iar vineri au fost doar 13 voturi.
"Mai mult decât atât, Consiliul General şi-a depăşit atribuţiile şi atunci când a exprimat această decizie fără să numească o comisie de specialitate care să evalueze teza respectivă, deoarece în componenţa Consiliului General sunt reprezentate toate panelurile, pe specializări. Or, membrii Consiliului General sunt academicieni, cu înalt prestigiu profesional şi moral, şi nu pot duce în derizoriu evaluarea ştiinţifică a unei teze de doctorat, în sensul că se verifică doar dacă două texte 'seamănă' între ele", se mai afirmă în comunicat.
Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a propus Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor, după ce a constatat că Ponta a plagiat. CNATDCU a analizat, pagină cu pagină, lucrarea de 307 pagini, constatând că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicarea sursei, foarte uşor de detectat.
Premierul Ponta a declarat anterior aflării deciziei că îşi va da demisia, dacă se va dovedi că a plagiat.