Scandalul plagiatului. Ponta dă vina pe Băsescu
alte articole
Premierul Victor Ponta s-a răzgândit şi a anunţat că nu va demisiona din funcţie, chiar dacă a fost luată o decizie conform căreia lucrarea sa de doctorat e plagiată. Vinovat de situaţia creată este preşedintele Băsescu, în opinia lui Ponta.
După ce anterior declarase în două rânduri că va demisiona dacă se va dovedi că a plagiat, Ponta a revenit acum asupra deciziei şi spune că nu se pune problema de o demisie, iar scandalul plagiatului a fost creat de preşedintele Băsescu care ar fi dorit să se răzbune pe premier pentru ca acesta din urmă a plecat la Bruxelles.
"Ce s-a anunţat astăzi (n.r. ieri) este o decizie politică şi ilegală, luată de apropiaţii preşedintelui ca represalii pentru participarea mea la Consiliul European. Voi dovedi în faţa Comisiei de Etică a Ministerului Educaţiei că am respectat toate regulile! Nu renunţ la lupta pe care am început-o din cauza acestor atacuri. Nici vorbă de demisie!", a declarat Victor Ponta, la plecarea de la Bruxelles.
Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a sărit în apărarea lui Ponta şi a declarat că toate deciziile luate vineri de Consiliului General al CNATDCU sunt nule, întrucât nu a fost întrunit cvorumul de 14 membri, necesar pentru ca şedinţa să fie statutară. Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor. Decizia Consiliului a fost luată cu votul celor 13 membri prezenţi din totalul de 21.
Ministrul Pop a emis joi un ordin de reorganizare a CNATDCU şi a afirmat că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Naţional de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema în cazul Ponta.