Chirurg trimis în judecată pentru luare de mită. E acuzat că a luat bani de la pacienţi şi familiile acestora

Chirurgi operând (Pixabay)
Ana Ion
19.09.2023

Un medic chirurg de la un spital din Timişoara a fost trimis în judecată pentru luare de mită. Acesta este acuzat că a primit importante sume de bani de la 26 de pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, fără a fi îndreptăţit.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorii au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului M.O., aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de luare de mită (26 acte materiale), relatează Agerpres.

Anchetatorii susţin că, în perioada 18.03.2022 - 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, ar fi primit importante sume de bani de la 26 pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale, fără a fi îndreptăţit la primirea unor sume suplimentare de bani faţă de cele decontate unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Cauza va fi judecată de judecătorii de la Tribunalul Timiş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor