Cercetătorii au testat cu succes o mantie de invizibilitate ultra-subţire
alte articole
O mantie de invizibilitate ar putea fi o temă comună în domeniul science-fiction, dar nu în lumea reală. Noi cercetări sugerează însă că realizarea unui astfel de dispozitiv ar putea fi mai aproape de realitate.
Oamenii de ştiinţă au declarat că au testat cu succes o mantie de invizibilitate ultra-subţire făcută din blocuri de aur rectangulare microscopice care, precum pielea, se mulează pe forma unui obiect şi îl pot face nedetectabil la lumina vizibilă.
Cercetătorii au declarat că, deşi experimentele lor au fost făcute doar pe un obiect minuscul, ei cred că tehnologia ar putea fi utilizată pentru a ascunde obiecte mai mari, şi ar putea fi folosită în domeniul militar, precum şi în alte domenii.
Mantia, având 80 nanometri în grosime, a fost înfăşurată în jurul unui obiect tridimensional ce prezenta protuberanţe şi urme de lovituri. Suprafaţa mantiei a redirecţionat undele luminoase împrăştiate de obiect făcându-l invizibil pentru detectarea optică.
Perfecţionarea tehnologiei ar putea dura între 5 şi 10 ani, potrivit profesorului Xiang Zhang, directorul Diviziei de Ştiinţa Materialelor al Departamentului de Energie din cadrul Laboratorului Lawrence Berkeley, şi profesor la Universitatea California, Berkeley.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.