Cea mai mare şmecherie pe care Big Brother a făcut-o vreodată

"Cea mai mare şmecherie pe care a făcut-o vreodată Diavolul a fost să convingă lumea că nu există" este un citat atribuit, în general, lui Charles Baudelaire - sau poate lui Keyser Söze, în funcţie de cine întreabă pe internet. Ceva similar se poate spune despre Big Brother.

Când te gândeşti la cum va arăta statul nostru de supraveghere emergent, te gândeşti la 1984. Îţi imaginezi Germania de Est alimentată de Google şi Amazon. Îţi aminteşti de filmul tău SF distopic preferat, sau poate de poveştile de groază despre sistemul de credit social al Chinei. Gândurile unui şef de poliţie frustrat de vârstă mijlocie dintr-un oraş de dimensiuni medii din Midwest care încearcă să achiziţioneze camere de securitate cu caracteristici noi şi inovatoare nu vă vin probabil în minte. Cu siguranţă nu vă gândiţi la un tip într-un scaun de grădină care notează într-un caiet numerele de înmatriculare ale vehiculelor care trec. Şi, în parte, acesta este modul în care va apărea statul de supraveghere, pe măsură ce îşi va croi drum în fiecare orăşel în parte.

Este greu de spus dacă scopul final este un stat de supraveghere. Şeful poliţiei din Pawnee, Indiana, probabil că nu plănuieşte dezvoltarea propriei sale mini-Oceania. Dar, peste 18.000 de mini-Oceanii care funcţionează pe mai multe platforme cu diferite grade de integrare, atât la nivel local, cât şi naţional, este, fără îndoială, direcţia în care ne îndreptăm în timp ce vânzătorii vând noi gadgeturi de supraveghere strălucitoare în oraşe mari şi mici, făcând afirmaţii adesea neverificate, dar atractive din punct de vedere intuitiv, despre cum dispozitivele lor vor reduce criminalitatea sau se vor dovedi a fi instrumente utile de investigaţie.

Recunoaşterea facială tinde să fie gadgetul de supraveghere care primeşte cea mai mare atenţie în aceste zile. L-aţi văzut în filme şi poate că simţiţi o oarecare nelinişte în faţa unor viziuni cu agenţi guvernamentali care stau într-o cameră luminată doar de strălucirea slabă a nenumărate monitoare cu căsuţe care urmăresc feţele fiecărei persoane care merge pe o stradă aglomerată a oraşului. Probabil că, până acum, aţi auzit, de asemenea, despre recunoaşterea facială folosită în scopuri relativ mărunte sau care a dus la incidente în care oameni nevinovaţi au fost hărţuiţi sau arestaţi pentru că un program a făcut o greşeală. Poate că aţi urmărit chiar şi eforturile de interzicere a acestei tehnologii.

Cu toate acestea, alte gadgeturi de supraveghere care nu sunt la fel de sexy sau la fel de răspândite în cultura pop reuşesc să rămână sub radar chiar şi pentru cei mai atenţi la viaţa privată, deoarece sunt promovate prin intermediul programelor de recomandare de la egal la egal organizate de companiile de gadgeturi de supraveghere care doresc să aibă dispozitivele lor în fiecare oraş din America.

Unele, cum ar fi dispozitivele de detectare a focurilor de armă, pot părea relativ benigne, deşi au existat îngrijorări că ar putea capta fragmente de conversaţie pe străzile liniştite. Altele, cum ar fi simulatoarele de site-uri de telefonie mobilă, sunt ceva mai intruzive, deoarece pot fi folosite de forţele de ordine pentru a monitoriza locaţia persoanelor prin intermediul telefoanelor lor mobile, precum şi pentru a colecta metadate din apelurile acestora şi o cantitate considerabilă de alte informaţii.

Cititoarele automate de plăcuţe de înmatriculare, sau ALPR, pot fi utilizate pentru a înregistra mişcările unei persoane prin intermediul plăcuţelor de înmatriculare ale vehiculelor sale. Având în vedere creşterea exponenţială a utilizării acestora în ultimii ani şi uşurinţa cu care sunt integrate datele provenite de la camerele de luat vederi ale unor furnizori, acestea reprezintă, de asemenea, o ameninţare la adresa vieţii private la fel de mare ca şi recunoaşterea facială şi simulatoarele de site-uri de telefonie mobilă.

Adesea amplasate pe indicatoare stradale, semafoare, structuri independente sau vehicule de poliţie, ALPR-urile sunt un tip de cameră care captează plăcuţele de înmatriculare şi alte informaţii de identificare a vehiculelor care trec prin zonă, înainte de a compara informaţiile în timp real cu "listele speciale" de vehicule căutate în mod activ de către forţele de ordine şi de a transmite informaţiile către o bază de date în care se pot face căutări. Se spune chiar că ALPR-urile vândute de unele companii sunt capabile să evalueze tiparele de conducere ale unei maşini pentru a determina dacă persoana de la volan "conduce ca un infractor".

În funcţie de furnizor şi de particularităţile contractului încheiat cu municipalitatea sau cu entitatea privată care închiriază camerele de la acesta, informaţiile colectate de camere sunt păstrate, de obicei, timp de treizeci de zile, dar uneori pentru o perioadă de luni sau chiar ani.

Deşi, la suprafaţă, acest lucru poate părea relativ neintruziv, ceea ce a dus la aprobarea ALPR în locuri precum Nashville şi la respingerea recunoaşterii faciale, în cele din urmă se creează o bază de date care poate fi consultată pentru localizarea aproximativă, marcată în timp, a oricărei persoane care se deplasează în mod regulat cu un singur vehicul - cu alte cuvinte, majoritatea americanilor, în special cei care locuiesc în afara marilor oraşe.

Jay Stanley, analist senior de politici la biroul naţional al ACLU, care a scris pe larg despre chestiuni legate de tehnologie, intimitate şi supraveghere, a declarat într-un interviu telefonic din 2023: "Nu există nicio îndoială că, dacă ai destule cititoare de plăcuţe de înmatriculare şi ai câte una în fiecare bloc, că, puse împreună [...] pot crea o înregistrare de tip GPS-tracker a mişcărilor mele şi chiar dacă există doar unul la fiecare 16 km şi [conduc] prin ţară, conduc din Texas în California sauoriunde, poate fi şi asta foarte revelator".

Ulterior, organizaţii precum Electronic Frontier Foundation, un grup de susţinere a vieţii private, şi Brennan Center for Justice, un institut de drept şi politici non-partizan care se autodefineşte ca fiind "non-partisan", şi-au exprimat îngrijorarea că dispozitivele ar putea fi folosite pentru a urmări activităţile protestatarilor şi activiştilor.

Dacă aparatele ALPR ar fi fost la fel de răspândite în timpul lockdown-urilor ca acum, nu este greu de imaginat că cel puţin unii guvernatori sau primari le-ar fi folosit pentru a-i urmări şi mustra pe cei care au îndrăznit să încalce legile legate de coronavirus.

În plus, uneori dispozitivele fac greşeli, ceea ce a dus la reclamaţii ale unor persoane şi familii care au fost traumatizate psihologic după ce au fost trase pe dreapta, ameninţate cu arma, percheziţionate şi încătuşate de poliţie, în esenţă din cauza unei erori de calculator.

În ceea ce priveşte beneficiile pe care le oferă pentru sporirea siguranţei comunităţilor, datele cantitative care demonstrează succesul acestora tind să lipsească.

Centrul pentru Drepturile Omului de la Universitatea din Washington a publicat un raport în decembrie 2022 care indică faptul că ratele de reuşită pentru ALPR, sau procentul de numere de înmatriculare fotografiate de ALPR într-o municipalitate care sunt asociate cu un vehicul căutat de forţele de ordine, tind să scadă sub 0,1%, ceea ce înseamnă că trebuie colectate multe date despre mulţi cetăţeni care respectă legea pentru ca dispozitivele să fie de folos. Mai mult, chiar şi atunci când acestea ajută forţele de ordine să găsească un vehicul căutat, rezultatele finale pot fi oarecum sub aşteptări.

Clinica de date comunitare a Universităţii din Illinois, de exemplu, într-un raport preliminar din toamna anului 2023, a indicat că, din 54 de cazuri în care forţele de ordine din Champaign, unul dintre cele două campusuri pe care Urbana le numeşte "acasă", au accesat datele de la ALPR într-o anumită perioadă, doar 31 dintre aceste cazuri au implicat probabil infracţiuni, dintre care cele mai multe nu au implicat o armă de foc. Raportul Universităţii din Illinois a continuat prin a indica faptul că doar zece dintre aceste cazuri au dus la o arestare sau la un mandat de arestare şi doar două dintre aceste arestări au dus la acuzaţii oficiale.

După cum s-a demonstrat în cadrul unei adunări publice din octombrie 2021 privind ALPR în Urbana, Illinois, oraşul înfrăţit cu Champaign, chiar şi susţinătorii dispozitivelor se străduiesc să prezinte un singur studiu care să arate că aceste camere descurajează sau previn violenţa cu arme de foc, care este adesea unul dintre principalele motive pentru care comunităţile apelează la ALPR în primul rând.

Cu toate acestea, atunci când reprezentanţii vânzătorilor şi forţele de ordine locale încearcă să obţină aprobarea consiliilor municipale şi să calmeze temerile cetăţenilor precauţi, potenţialul de supraveghere al dispozitivelor, împreună cu eficienţa lor îndoielnică şi consecinţele devastatoare care pot apărea în cazul în care cineva face o greşeală, tind să nu fie subiect de discuţie.

În schimb, susţinătorii subliniază cât de comune sunt acestea în oraşele din jur, citează dovezi anecdotice ale utilităţii lor şi încearcă să prezinte ALPR-urile ca fiind neameninţătoare, normale şi poate chiar puţin demodate.

Nu aveţi de ce să vă faceţi griji, vi se spune. Oraşul de pe drum le-a adus acum şase luni. Şeful Jones de acolo a spus că au ajutat la rezolvarea acelei crime de la ştiri. Şi, apropos, nu sunt cu mult diferite de cele ale unui cetăţean îngrijorat care doar îşi supraveghează bunurile.

La primăria din Urbana, de exemplu, şeful poliţiei de atunci, Bryant Seraphin, a încercat să respingă ideea că ALPR reprezintă o ameninţare la adresa vieţii private sau chiar un instrument de supraveghere.

"Acestea [ALPR-urile] nu sunt camere de supraveghere. Nu pot să le panoramizez, să le înclin [sau] să le măresc. Nu există o privire în direct pentru a vedea ce se întâmplă la colţ...", a declarat Seraphin la începutul evenimentului.

În repetate rânduri, el a subliniat că ALPR nu captează informaţii despre persoana care conduce o maşină şi nici nu se leagă automat de informaţii despre persoana pe numele căreia este înregistrat un vehicul. Omniprezenţa lor în zonă a fost accentuată. Au fost împărtăşite presupusele poveşti de succes.

Pentru a risipi orice noţiune rămasă că ar putea exista ceva înfricoşător în legătură cu ALPR, Seraphin le-a descris cu o metaforă populară.

"Una dintre chestiunile despre care am vorbit în legătură cu aceste lucruri este că, dacă v-aţi imagina pe cineva stând pe un scaun de grădină şi notând fiecare număr de înmatriculare care a trecut, data şi ora la care a scris 'Toyota ABC123 roşie', apoi ar da un telefon şi ar verifica bazele de date, apoi ar închide şi ar trece la următorul - asta face [un ALPR] în mod automat şi o poate face la nesfârşit... cu o viteză incredibilă", a spus el.

Cu toate acestea, atunci când Anita Chan, directoarea Clinicii de Date Comunitare a Universităţii din Illinois, a început să îşi exprime îngrijorarea cu privire la "potenţiala încălcare a libertăţilor civile" şi la faptul că doar un număr de înmatriculare este suficient pentru ca poliţia să afle nu doar "unde locuieşti şi unde lucrezi, ci şi [...] cine sunt prietenii tăi, ce apartenenţă religioasă ai, unde primeşti servicii medicale... [şi] să afle cine călătoreşte şi unde", Seraphin a recunoscut că toate acestea sunt posibile. Totuşi, a asigurat-o cu un râs frustrat, ALPR oferă pur şi simplu un caiet de notiţe la care se va face referire doar în cazul investigării unor infracţiuni grave.

Conform aceleiaşi logici, recunoaşterea facială oferă pur şi simplu şi un notebook. La fel ca şi simulatoarele de site-uri de telefonie mobilă. La fel ca orice dispozitiv de supraveghere. Cu toate acestea, există o întrebare fundamentală cu privire la existenţa unui astfel de notebook. Are nevoie şeful poliţiei din Urbana sau şeriful din Pawnee de un caiet de notiţe care să conţină locaţia dvs. aproximativă de acum trei joi, la ora 20:15, precum şi o evidenţă a celor care au participat la mitingul politic de săptămâna trecută, pentru a rezolva o crimă? Ar trebui să i se permită să păstreze un astfel de carneţel dacă acesta ar putea ajuta la rezolvarea unei crime în plus în oraşul său în fiecare an? Dacă răspunsul este afirmativ, atunci care sunt limitele instrumentelor de care el şi departamentul său ar trebui să dispună?

În plus, există, de asemenea, ceva puţin ciudat în legătură cu metafora dezarmantă a unui tip care îşi petrece zilele stând pe un scaun de grădină şi notând numerele de înmatriculare ale vehiculelor care trec prin zonă. Ceva un pic insidios. Ceva pe care poate că Anita Chan l-a sesizat.

Un tip pe un scaun de grădină care notează numerele de înmatriculare este un vecin băgăcios, poate chiar un ciudat al cartierului, dar nu cineva căruia i-ai acorda prea multă atenţie. Totuşi, când începe să te urmărească până la punctul în care ştie cine îţi sunt prietenii, unde te închini şi când mergi la doctor, devine un fel de hărţuitor. Dar, atunci când îşi dezvoltă abilitatea de a aduna acest tip de informaţii despre toată lumea, începe să dezvolte un nivel de omniprezenţă şi omniscienţă cu care nimeni nu ar trebui să se simtă confortabil - acesta poate fi motivul pentru care ţi se spune că este doar un tip care stă într-un scaun din grădină.