Ce-ti dorim noi tie dulce Romanie?

Plimbandu-ma prin Parcul Herastrau intr-o duminica dimineata ma gandeam cam ce articol ar trebui publicat in editia ziarului de pe 1 decembrie.

La un moment dat privirea mi s-a ridicat (!?) si s-a fixat pe un stalp de lumina la care lucra un muncitor. Am ramas putin pe ganduri vazand ca omul, neavand mai mult de doua maini, pentru a repara stalpul isi pusese abajurul pe cap (vezi foto alaturat). Atunci mi s-a aprins becul (sic): romanii mei sunt gata sa (se) lumineze. Trebuie numai “conectati”, le trebuie un cadru, o benzina istorica. Cel putin le trebuie un cadru mai bun decat cel existent, care sa le ofere sansa de a lumina cu adevarat.

Dezvoltand eu subiectul in timpul plimbarii, m-am intrebat - ok, vine Ziua Romaniei, ce am putea sa le dorim concetatenilor, si noua insine, pana la urma? Ce inseamna “cadrul” asta? N-am prea gasit raspunsuri, asa ca mi-am intrebat colegii de redactie. Dupa indelungi framantari intelectuale am ajuns la concluzia ca daca as fi zana ursitoare si ar fi sa doresc pentru Romania un singur lucru, acesta ar fi Recapatarea Demnitatii (Pierdute).

Cred ca cel mai mult in tara noastra lipseste substanta aceasta a demnitatii. Romanii au fost asupriti si dresati (cu biciul) sa-si piarda demnitatea la cea mai mica pala de vant. Am fost conditionati — cu bata sau prin infometare, sa isi piarda coloana vertebrala. Acesta a fost unul dintre cele mai rele rezultate ale anilor de comunism. Demnitatea fiecaruia a fost distrusa sistematic si programat — incepand cu doamna nervoasa de la casa si terminand cu abuzurile Securitatii si cultul personalitatii lui Ceausescu.

Un om fara demnitate este usor de corupt, de intimidat, de manipulat si de furat.

Viata pentru multi dintre noi este grea. Deseori ne-o facem chiar mai dificila, si uitam ca lipsurile devin mult mai usoare daca le purtam cu demnitate. Vicisitudinile pot avea doua rezultate, in functie de atitudinea cu care le intampini — te pot acri, inrai si face sa visezi cai verzi pe pereti — daca alegi sa te porti ca o victima - sau iti pot intari zambetul de pe inima si caracterul — daca alegi sa le duci cu antementionata demnitate.

Unul dintre copiii Demnitatii este Respectul. Fata de exterior, indiferent ce este el, mediu, persoane, obiecte. Fata de istorie — Romania este o tara ciudata, lipsita de eroi. Eroii Romaniei au existat din belsug, insa cumva ii punem la zid cu fiecare ocazie, ii pangarim, iar noroiul cu care aruncam in ei ne stropeste intotdeauna pe noi insine.

Respectul asta se poate manifesta si fata de viitor, si aici ar fi o gramada de spus. Cred ca generatiile viitoare au nevoie de educatie — care nu inseamna calculatoare mai rapide si televizoare mai stralucitoare, ci indrumare adevarata - discernamant. Respectul pentru viitor presupune ca noi sa facem cumva ca fetele Romaniei sa nu mai umple barurile Europei in cautarea unei vieti mai bune, iar Olimpicii Romaniei sa nu trebuiasca sa-si caute de lucru in strainatate.

Fata de Prezent, Respectul acesta poate ca inseamna sa aperi cu adevarat Binele si sa pedepsesti Raul, atitudine fara de care nu stiu exact cum putem sussine mediul, fizic si sau spiritual, in care ne desfasuram viata care ni s-a dat.

Asa ca daca ar fi sa fac o urare Romaniei, i-as dori ca fiecare dintre noi sa devenim mai responsabili social, sa avem mai mult respect atat pentru mediul inconjurator cat şi pentru oamenii de langa noi.

Daca ar fi sa doresc ceva, as dori ca Romania (romanii) sa-si recapete Demnitatea pierduta. Iar pentru ca nimic nu prinde radacini fara putina Speranta, cred ca as mai adauga pentru incurajare: Se poate! trebuie insa numai sa vrem cu adevarat, cat mai multi dintre noi. Pentru asta trebuie sa intelegem ca altfel nu se poate.