Ce proiecte au primit finanţare de la Ministerul Culturii pentru Ziua Culturii Naţionale?

Clădirea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (grusr.org)
L.M.
13.01.2017

Ministerul Culturii a publicat joi lista proiectelor culturale organizate de Ziua Culturii Naţionale, care vor primi finanţare din bani publici. Din 56 proiecte depuse, 32 au fost declarate eligibile, şi vor primi finanţare 10, în total circa 200.000 lei.

Asociaţia PostModernism Museum, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România, Asociaţia Euro Culturart sunt primele trei organizaţii care au primit finanţare în urma selecţiei Ministerului Culturii, în conformitate cu prevederile Legii 238/ 2010 privind declararea zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale. Proiectul "Naţionalism şi multiculturalism în cultura vizuală din România, de la 1918 până în prezent", care va fi organizat de Asciaţia PostModernism Museum, în Bucureşti şi în Braşov, va primi suma de 24.900 de lei.

"Round Table România", propus de Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), va primi aceeaşi sumă.

"Gala Tinerilor Scriitori ediţia a VII-a" va fi organizată la Biblioteca Centrală Universitară Carol I, de Asociaţia Euro Culturart, pentru aceasta fiind alocată suma de 25.000 de lei.

"Gala Muzicilor Tradiţionale", care se va desfăşura la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, organizată de Asociaţia Culturală Nirmal Art, va avea un buget de 8.206 lei.

"C'arte şi Cultură Naţională. Cele mai frumoase cărţi din România", organizat la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură, va beneficia de finanţare de 20.500 de lei.

Proiectul "Cultură în construcţie", propus de Asociaţia pentru Promovarea Artelor Contemporane, va avea un buget de 25.000 de lei şi se va desfăşura la Bucureşti.

Evenimentul "Poveşti corozive după Ion Creangă" al Asociaţiei Teatrul.ro, va fi organizat la Teatrul de Artă din Bucureşti, pentru suma de 25.000 de lei.

"Imaginarul colectiv ca rezultat al selecţiei - expoziţie de artenaturale", propus de Rulea Cătălin, va avea loc la Iaşi şi a primit finanţare de 10.000 de lei.

"Ion Mincu - reper în arhitectura românească", organizat de Asociaţia Istoria Artei din Bucureşti, va primi 20.000 de lei, în timp ce proiectul numit "Imbold Cultural", realizat de Asociaţia Culturală Imbold, va primi 16.000 de lei.

Reamintim că Ministerul Culturii a anunţat abia vinerea trecută această sesiune de finanţare pentru proiecte dedicate Zilei Culturii Naţionale, termenul limită de depunere a proiectelor a fost miercuri, 11 ianuarie, practic 5 zile, Ziua Culturii Naţionale fiind pe 15 ianuarie. Anunţul a stârnit numeroase controverse deoarece, pe lângă termenul foarte scurt dat pentru a face şi a depune un proiect, pe site nu erau oferite detalii despre cine poate aplica pentru a obţine finanţare, pentru ce fel de proiecte, care sunt criteriile de selecţie, ce trebuie să conţină solicitarea de finanţare. Aceste lucruri au fost publicate abia luni, după izbucnirea scandalului şi despre care am scris aici.

Lista integrală cu proiectele depuse poate fi găsită aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor