Ce face statul pentru cetăţeni în sistemele stomatologice din alte ţări europene
Sistemul stomatologic din România este în mare parte privat, în condiţiile în care serviciile dentare de stat sunt limitate şi nu acoperă necesităţile generale ale populaţiei.
Doar anumite categorii de persoane (copii, pensionari, persoane cu dizabilităţi etc.) beneficiază de subvenţii sau gratuităţi limitate pentru servicii stomatologice, iar fondurile alocate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile generale ale pacienţilor.
Drept urmare, majoritatea românilor plătesc din buzunar pentru tratamentele stomatologice.
Cum arată sistemele stomatologice din alte ţări europene
1. Franţa
Ce face statul: Sistemul de asigurări de sănătate din Franţa (Sécurité Sociale) acoperă o parte din costurile tratamentelor stomatologice de bază, cum ar fi controalele regulate, plombele şi extracţiile. Asigurările complementare (mutuelle) pot acoperi restul. Majoritatea consultaţiilor şi tratamentelor sunt parţial rambursate de stat, dar serviciile mai complexe (implanturi, coroane) sunt rambursate doar în parte.
Diferenţe: În Franţa, pacienţii plătesc o mică parte din costuri, restul fiind acoperit de stat şi de asigurările complementare. În România, pacienţii plătesc aproape integral tratamentele dentare, fără a beneficia de o acoperire substanţială din partea statului.
2. Germania
Ce face statul: Sistemul de sănătate german acoperă serviciile stomatologice de bază prin asigurarea publică. Consultările, plombele şi extracţiile sunt în mare parte acoperite, iar pacienţii contribuie financiar doar pentru servicii mai complexe. Tratamentul ortodontic pentru copii este, de asemenea, acoperit în mare parte.
Diferenţe: Asigurările publice în Germania acoperă o gamă mai largă de servicii stomatologice comparativ cu România, unde asigurarea de stat acoperă doar o mică parte din costuri, iar fondurile se epuizează rapid.
3. Marea Britanie
Ce face statul: Sistemul National Health Service (NHS) oferă servicii dentare la preţuri accesibile, împărţite în trei categorii de costuri fixe pentru tratamente: tratamente de bază (consultaţii, radiografii), tratamente intermediare (plombe, detartrări) şi tratamente complexe (proteze, coroane).
Diferenţe: Spre deosebire de România, unde pacienţii plătesc integral serviciile, în Marea Britanie serviciile stomatologice de bază şi intermediare sunt foarte accesibile, iar tratamentele sunt subvenţionate în mare parte de NHS.
4. Suedia
Ce face statul: Sistemul stomatologic din Suedia este în mare parte finanţat de stat, iar pacienţii beneficiază de consultaţii gratuite până la vârstă de 23 de ani. După această vârstă, statul continuă să subvenţioneze o mare parte din tratamentele stomatologice, în special cele de bază. Există un plafon anual pentru cheltuieli, iar orice costuri peste acel plafon sunt acoperite de stat în proporţie de 85%.
Diferenţe: Suedia are un sistem în care statul joacă un rol major, acoperind o mare parte din costurile dentare. În România, pacienţii sunt în mare măsură responsabili pentru costurile tratamentelor.
5. Italia
Ce face statul: În Italia, serviciile stomatologice publice sunt limitate, iar majoritatea tratamentelor sunt plătite din buzunarul pacientului. Statul acoperă doar consultaţiile şi tratamentele urgente pentru anumite categorii vulnerabile (copii, persoane cu venituri mici).
Diferenţe: Similar cu România, majoritatea italienilor plătesc pentru servicii dentare private, statul având un rol limitat în finanţarea tratamentelor dentare.
Ce ar putea face statul român
Un sistem similar cu cel din Franţa sau Germania ar putea fi mai potrivit pentru România, datorită următoarelor caracteristici:
Subvenţionare parţială a tratamentelor: Statul ar putea acoperi o parte din costurile tratamentelor dentare de bază, iar restul să fie acoperit prin asigurări complementare.
Crearea unui plafon de cheltuieli: O limită anuală de cheltuieli stomatologice, similară cu sistemul suedez, ar putea proteja pacienţii de costuri excesive, asigurând în acelaşi timp accesul la tratamente complexe.
Accesibilitate mai mare la servicii de bază: În ţări precum Marea Britanie, consultaţiile şi tratamentele de bază sunt accesibile şi subvenţionate, o practică care ar putea ajuta în România, unde multe persoane evită tratamentele din motive financiare.
În concluzie, un model de asigurare publică extinsă, combinat cu asigurări complementare, ar putea îmbunătăţi accesul la servicii stomatologice în România. De asemenea, statul ar putea prelua un rol mai activ în subvenţionarea tratamentelor, reducând povara financiară asupra pacienţilor.
Articol scris pentru Epoch Times de colaboratorul nostru dr. Alexandru Hioară, un specialist cu experienţă în domeniul sănătăţii dentare.
