Ce am văzut la mitingul din 10 august

Sunt unul dintre cei care nu au avut aşteptări prea mari de la mitingul diasporei din 10 august.

Nu mai sunt tânăr. Poate că am trăit prea multe mineriade şi am văzut prea multe rele petrecute în ţara mea şi aiurea. Sau poate că din 1990 încoace am fost trădat de prea multe ori de gazele otrăvitoare ale ticăloşiei. Sau poate că speranţa mea nu mai are prospeţimea tinereţii.

Dar nu despre motivele necredinţei mele aş vrea să vă scriu astăzi, ci despre o experienţă care pentru mine a fost de-a dreptul magică.

Împreună cu colegii mei de redacţie am stat pe străzi în 10 august, de pe la ora 17 până noaptea târziu, dând liveuri cum am putut, încercând să surprindem adevărul despre cele întâmplate acolo.

Iar prin fumul petardelor, printre scuturile de plastic, înjurăturile jandarmilor şi gazele din butelii, în geantă ni s-a băgat ceva extraordinar. Remarcat de noi abia a doua zi dimineaţă, când am început să ne uităm la ce filmasem cu o seară în urmă.

Aşa că am compilat filmul acesta, editat de doi dintre colegii mei.

În el mi se pare că sunt prinse miile de ani de suferinţă încercate de România în istorie, tragedia ei, greşelile ei, măreţia ei. Prezentul ei, dar mai important, viitorul ei.

În el sunt Regii şi Reginele României, cei trecuţi, cei prezenţi şi cei viitori. Să nu-i căutaţi după haine scumpe sau alaiuri grandioase: nu aşa îi veţi găsi. Măreţia adevărată se află în micile gesturi ale oamenilor aparent simpli - nu în vorbele sforăitoare ale mai marilor zilei, umflaţi de importanţa cu care îşi mint zilele.

Pe film poate veţi găsi şi dvs. urmele pe care le-au săpat în noi năvălitorii stepelor Asiei, corupţii Fanarului, dictatorii grobieni şi criminali ai comunismului, minerii Revoluţiei, şuţii şi violatorii prezentului. Bunicile rămase singure acasă oftând după feciorii lor rătăciţi pe câmpurile de căpşuni ale Europei. Pruncii lăsaţi în urmă. Fetele din bordelurile Europei. Nemernicii care ne consideră sclavi. Intelectualii huliţi - cei cinstiţi şi cei colaboraţionişti.

Noi toţi suntem acolo. Istoria României este acolo, cu bune, dar şi cu rele.

Pentru cei care caută lucruri concrete petrecute la miting – da – veţi găsi jandarmii abrutizaţi de necinste şi presaţi de ciocoii zilei. Prinşi între groaza că rămân fără serviciu, conştiinţă şi ordinele ticăloase date de împăunaţi.

Dar evident că nu despre ei este vorba în acest clip. Ei, stăpânii lor, sunt doar întunericul, cel care nu poate avea alt rol decât de a face ca ochiul să se poată bucura atunci când dă de lumină.

Pe film este vorba despre altceva: frumuseţea, uneori ascunsă, a României. Ea m-a şocat. Pentru că nu mă aşteptam să fie atât de vie, după trădările, greşelile, vânzările şi crimele pe care a trebuit să le îndure. Pe care a trebuit să le îndurăm.

Prin fum, gaze şi bastoane m-am întâlnit cu o Românie acoperită de noroi, despletită, niţel sălbăticită, cu picioare sângerânde, fugită, aiurea, pe câmpuri şi dealuri, din faţa samavolniciei cotropitorilor.

Aş vrea să le propun tuturor celor deprimaţi de duritatea zilelor care sunt sau care vor veni, celor care se îndoiesc de faptul că România ar avea un viitor - să-şi petreacă, în linişte, 25 de minute vizionând atent acest clip, pentru care le mulţumesc colegilor mei.

Există, pe acest film, inimi de aur. Pentru a le apăra şi pune în lumină, noi cei de la Epoch Times am trecut şi vom trece deşerturi.

Văzându-le, niciodată nu mi-a fost mai clar că toată corupţia şi degenerarea celor vicleni, strânsă la un loc, nu va putea întina frumuseţea izbitoare a unei Românii care renaşte, asemenea păsării Phoenix, sub ochii noştri. O Românie cu care eu m-am regăsit, fără să vreau, pe 10.8.2018, cu prilejul unui miting organizat de diasporenii mei. Ai mei, căci şi eu sunt unul izgonit din casa mea, întâi de comunişti, apoi, după Revoluţie, de cei care se cred stăpânii tuturor lucrurilor, fără să fie.

Adrian Sturdza

12 august 2018