Cazul românului răpit în Burkina Faso escaladează. Jihadiştii publică un material video cutremurător

Situaţia lui Iulian Gherguţ, românul răpit de jihadişti în statul african Burkina Faso, escaladează. MAE a anunţat duminică, în cadrul unui comunicat de presă, apariţia publică a unui material video în care este înfăţişat cetăţeanul român răpit după modelul consacrat deja de grupările jihadiste.
Iulian Gherguţ, românul răpit de jihadişti în statul african Burkina Faso (Caputara foto)
Andrei Pricopie
30.08.2015

Situaţia lui Iulian Gherguţ, românul răpit de jihadişti în statul african Burkina Faso, escaladează. MAE a anunţat duminică, în cadrul unui comunicat de presă, apariţia publică a unui material video în care este înfăţişat cetăţeanul român răpit după modelul consacrat deja de grupările jihadiste.

Înconjurat de terorişti înarmaţi, românul a transmis următorul mesaj în limba franceză: "Numele meu este Iulian Gherguţ. Sunt din România. Astăzi este 18 august 2015. Eu am fost răpit în Tambao de gruparea Al-Mourabitoune. Eu cer familiei mele doar să mă ajute să fiu eliberat. Îi salut pe mama mea Cecilia şi pe tatăl meu George. Cer directorului firmei Pan African, domnul Suleyman, şi Guvernului Burkina Faso şi cel al României să pot fi eliberat cât mai repede posibil şi să asiste la negocieri."

"Celula de criză interinstituţională care gestionează situaţia cetăţeanului român răpit în Burkina Faso (din care fac parte MAE, SIE, SRI, MApN, Administraţia Prezidenţială) a luat notă de difuzarea, la data de 29 august 2015, a unui material video cu cetăţeanul român Iulian Gherguţ. Celula de criză interinstituţională s-a reunit imediat ce materialul video a devenit public, a analizat diverse scenarii de evoluţie a cazului şi a examinat acţiunile posibile pentru soluţionarea situaţiei cetăţeanului român luat ostatic.

Celula de criză interinstituţională studiază în regim de urgenţă autenticitatea materialului video menţionat. Totodată, Celula de criză interinstituţională confirmă că persoana care apare în materialul video este cetăţeanul român în cauză. În cazul în care veridicitatea materialului video se confirmă, se poate considera că materialul reconfirmă datele deţinute deja conform cărora cetăţeanul român se află în viaţă şi este în bune condiţii de sănătate", a transmis MAE.

Familia cetăţeanului român a fost informată de către Celula de criză interinstituţională cu privire la apariţia materialului video. În cazul în care autenticitatea materialului video se confirmă, MAE evidenţiază că lansarea unui astfel de mesaj în spaţiul public se înscrie în tiparul obişnuit al situaţiilor de acest gen.

"Celula de criză interinstituţională va continua efortul său, prin instituţiile sale componente, conform competenţelor fiecăreia, pentru eliberarea cetăţeanului român. Astfel, Celula de criză interinstituţională convocată de MAE la data de 4 aprilie 2015 lucrează în regim de permanenţă pentru gestionarea situaţiei.

Împreună cu MAE, care acţionează pe toate canalele diplomatice disponibile şi gestionează activitatea de comunicare, autorităţile române competente în domeniul securităţii naţionale (SIE, SRI, MAapN) depun toate eforturile pentru eliberarea cetăţeanului român. Fiecare instituţie acţionează cu instrumentele şi metodele specifice de acţiune, conform competenţelor", a dat asigurări MAE.

Celula de criză îşi va continua activitatea în acelaşi regim şi va colabora, în continuare, cu partenerii internaţionali ai României. Sub coordonarea acesteia, misiunile diplomatice române din regiune sunt în contact permanent cu toate autorităţile competente locale. De asemenea, reprezentanţii Celulei de Criză menţin legătura atât cu firma angajatoare, cât şi cu familia cetăţeanului român.

MAE reiterează recomandarea că tratarea în spaţiul public a elementelor privind acest caz, dat fiind caracterul specific şi sensibil al acestuia, să se facă cu toată precauţia.

Amintim că un român care lucra ca agent de securitate la un proiect minier din statul african Burkina Faso a fost răpit în luna aprilie de cinci bărbaţi înarmaţi, în apropiere de graniţa cu Mali. Răpirea românului a fost revendicată, într-o înregistrare audio difuzată de agenţia mauritană Al-Akhbar, de gruparea jihadistă salafistă din Sahel Al-Mourabitoune.

În mesajul audio prezentat de liderul grupării, Adnan Abou Walid Sahraoui, guvernul român este îndemnat "să acorde atenţie serioasă negocierilor pe tema eliberării ostaticului".

"Guvernul român va purta întreaga responsabilitate a sorţii ostaticului, dacă întârzie să profite de ocazia care îi este dată să-şi elibereze cetăţeanul", a declarat liderul grupării în mesajul audio.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor