Caz revoltător. Jurnalişti de investigaţie, filaţi de procurori: "Diferenţa faţă de Rusia e că acolo îi mai aruncă şi de la etaj"

Luiza Vasiliu şi Victor Ilie, doi jurnalişti freelance, au relatat luni, pe paginile lor de Facebook, despre cum au fost filaţi de DNA, care pusese mai mulţi agenţi pe urmele lor.

Cum cei doi lucrau la un material despre fraţii Tate în care erau vizaţi mai mulţi interlopi, Vasiliu şi Ilie s-au gândit că ar fi vorba eventual despre oamenii acestora care ar fi mers eventual pe intimidare.

Luiza Vasiliu relatează însă că „abia jumătate de an mai târziu am aflat că DNA Iaşi deschisese un dosar în urma unui undercover pe care-l făcuse Victor. Şi puseseră şase agenţi pe urmele noastre”.

„Ne-au urmărit pe stradă câteva zile, i-au ascultat lui Victor conversaţiile la telefon timp de două luni. Deşi ştiau că suntem jurnalişti, nu traficanţi de grâne, şi ar fi trebuit să se oprească, pentru c-avem şi noi dreptul la viaţă privată, dar mai ales la protecţia surselor”, a mai spus jurnalista de investigaţie.

Potrivit Luizei Vasiliu, ea şi colegul său Victor Ilie nu au fost singurii urmăriţi de DNA, menţionând că „instituţiile legii din Iaşi servesc mai degrabă conducătorilor locali şi celor care ameninţă jurnaliştii cu moartea”.

„N-am avut acces la tot dosarul, pentru că aşa e la noi. Dacă eşti urmărit pe nedrept, n-ai nici dreptul să afli exact cât ştiu instituţiile de forţă despre tine”, a mai scris Vasiliu.

Redăm în continuare postarea sa pe Facebook:

Recunosc că mi-a fost frică.

N-am ştiut cine sunt indivizii care ne urmăresc pe stradă.

Lucram cu Victor Ilie la un material despre fraţii Tate şi am bănuit că ar putea fi ei sau prietenii lor din crima organizată. Deşi, ne tot gândeam, dacă ăia au să-ţi zică ceva, îţi zic, nu stau să te fileze când te duci să-ţi iei copilul de la grădiniţă.

Abia jumătate de an mai târziu am aflat că DNA Iaşi deschisese un dosar în urma unui undercover pe care-l făcuse Victor. Şi puseseră şase agenţi pe urmele noastre.

Undercover-ul nu e o infracţiune, ci o metodă de documentare, şi nu ar trebui să ducă la supravegherea jurnaliştilor.

Ne-au urmărit pe stradă câteva zile, i-au ascultat lui Victor conversaţiile la telefon timp de două luni. Deşi ştiau că suntem jurnalişti, nu traficanţi de grâne, şi ar fi trebuit să se oprească, pentru c-avem şi noi dreptul la viaţă privată, dar mai ales la protecţia surselor.

N-am avut acces la tot dosarul, pentru că aşa e la noi. Dacă eşti urmărit pe nedrept, n-ai nici dreptul să afli exact cât ştiu instituţiile de forţă despre tine.

Victor a trebuit să atace decizia de clasare ca să devină „parte” şi să poată vedea câteva file.

Lipsa asta de transparenţă m-a făcut să mă întreb dacă nu cumva am avut microfoane şi-acasă, dacă nu cumva au abuzat şi mai mult de supraveghere. Ideea că nişte străini intră pe ascuns în viaţa ta e oribilă. Te face să te simţi umilit, călcat în picioare.

Dacă mai e şi pe nedrept, doar pentru că ţi-ai făcut meseria, ţi se pune un nod în gât care nu mai pleacă o vreme şi cu care înveţi să trăieşti.

Am aflat, însă, că n-am fost singurii, şi că instituţiile legii din Iaşi servesc mai degrabă conducătorilor locali şi celor care ameninţă jurnaliştii cu moartea.

Am vorbit cu Tudor Leahu şi Rareş Neamţu de la 7 IASI şi Gabriel Gachi de la Reporteris.ro, care au păţit-o mult, mult mai rău decât noi.

De la mânjit maşina cu fecale la supravegheri abuzive şi ameninţat copiii.

Metoda a fost similară: un şef local corupt despre care scriau făcea plângere împotriva jurnaliştilor, iar DNA Iaşi sau alte organe locale începeau să ancheteze jurnaliştii, nu faptele de corupţie ale şefilor din judeţ. Ocazie cu care le aflau şi sursele, şi subiectele în lucru, şi contractele de sponsorizare prin care supravieţuiesc.

Cei care i-au ameninţat cu moartea nu au plătit niciodată.

Imaginaţi-vă cum e să-ţi faci meseria în condiţiile astea.

E mult mai greu să rezişti într-un oraş departe de Bucureşti când eşti jurnalist onest.

Pentru că nu te apără nimeni de complicităţile dintre politic şi justiţie.

(Nici la Bucureşti nu te apără mereu, după cum ne-a arătat cazul de kompromat al Emiliei Şercan.)

Sigur, n-aş vrea să credem acum că nu mai există picior de procuror sau de poliţist sau de judecător onest în ţara asta, pentru că nu-i adevărat. Ei există şi continuă să reziste într-un sistem care şi i-ar dori extirpaţi ca pe nişte organe bolnave, pentru că nu participă la chermeza colectivă.

Dar avem o problemă, una mare. Propaganda a venit peste noi valuri-valuri, publicul şi-a pierdut încrederea în presă, iar jurnaliştii, câţi au mai rămas, se străduiesc să meargă mai departe.

„Suntem tăbăciţi”, ne-a spus Leahu. „Dar e revoltător că nu se întâmplă nimic şi că nu există niciun fel de protecţie pentru jurnalişti. Diferenţa între ce se întâmplă în Rusia e că îi mai aruncă de la etaj, dar în rest metodele sunt aceleaşi.”

„O să ajung să scriu pe o coală de hârtie”, încheie amar.

„O să ajung să fac pârnaie sau să fiu decredibilizat ca în Rusia”, ne-a zis şi Gaghi.

Cum o să arate lumea de-acum încolo depinde doar de noi, de noi împreună, jurnalişti şi cititori. Şi de oamenii oneşti care continuă să-şi facă treaba, la stat sau la privat, în ciuda tuturor presiunilor.

Pe noi ne puteţi susţine cu un abonament la munca noastră aici:

https://buy.stripe.com/00g7sv0bjanAb0A3cc

(avem şi variantă de abonament anual, dacă daţi subscribe din Substack)

Suntem freelanceri şi trăim din colaborări şi finanţări cum e cea pe care-am primit-o de la BIRN pentru textul ăsta. Orice contribuţie ne ajută să fim mai puţin vulnerabili şi să continuăm să facem lumină.

Şi, neapărat, căutaţi ce presă locală mai aveţi prin oraşele unde locuiţi sau de unde veniţi şi, dacă vi se par onorabili, trimiteţi-le o vorbă bună. Sau măcar o donaţie.

Citiţi pe Substack despre cum am devenit ţintele statului:

https://open.substack.com/.../statul-român-îşi-urmăreşte...

Şi daţi povestea asta mai departe, să ajungă şi la lumea care strigă că toţi jurnaliştii din România sunt vânduţi.

Nu suntem vânduţi nimănui, ne chinuim, zi după zi după zi, să ne facem treaba, numai şi numai în interesul public. Adică pentru oameni.

P.S. Publicăm de-abia acum pentru c-am aflat târziu de dosar şi-am reuşit şi mai târziu să ne uităm peste câteva documente. Plănuiserăm să dăm în toamna lui 2024, dar au venit alegerile peste noi şi ştim cu toţii ce-a urmat”.

***

Victor Ilie a relatat la rândul său că la un moment dat a ieşit din redacţie, iar în faţa sa "a apărut un bărbat cu o cască în ureche”.

“Omul a tresărit. După ce am avut contact vizual, şi-a schimbat brusc direcţia. Din cauză că documentarea la care lucram era doldora de interlopi ca fraţii Tate sau Costel Corduneanu (Odihnească-se!), pe care îl abordasem prin avocat cu câteva zile înainte la Curtea de Apel Bucureşti, m-am panicat şi am decis să îl fotografiez.

După câteva sute de metri mi-am schimbat direcţia de mers de câteva ori şi l-am identificat şi pe al doilea. Între noi, un violonist îşi făcea numărul în faţa BNR. M-am făcut că pozez artistul, dar l-am prins şi pe al doilea. Şi ăsta purta cască. Erau coordonaţi”, mai spune jurnalistul.

El a menţionat că povestea s-a repetat a doua zi, şi a reuşit să pozeze şi să identifice trei bărbaţi şi o femeie, cea din urmă aşezându-se „la o masă distanţă de mine fix când mă întâlneam cu o sursă cheie pentru una dintre investigaţiile la care lucram”.

„Am reuşit să îl pozez şi pe al treilea şi am identificat inclusiv o maşină cu numere de Ilfov, care nu apare în bazele de date ale Poliţiei. În total am pozat şi identificat trei bărbaţi şi o femeie. Cea din urmă s-a aşezat la o masă distanţă de mine fix când mă întâlneam cu o sursă cheie pentru una dintre investigaţiile la care lucram.

Când s-au prins că prea îi pozez, au dispărut ca şobolanii, dar în buzunar primeam apeluri oarbe de la 0740.165.385, un număr de telefon folosit doar ca să fiu reperat în funcţie de releele din jur. Înainte de întâlnirea cu sursa, de exemplu, deşi oamenii nu mai erau fizic pe urmele mele, am primit apeluri de localizare la minut, iar telefonul meu nu le afişa, doar le comunica lor unde sunt”, a mai scris Ilie pe platforma de socializare.

El afirma că „toată povestea cu urmărirea în stradă s-a întâmplat între 8 şi 10 martie 2023, când mergeam cu Luiza Vasiliu la întâlniri cu diverse surse”.

“Abia un an mai târziu aveam să obţin documentele care să demonstreze că oamenii făceau parte dintr-o structură de filaj a DNA, noi eram ţintele şi am fost ascultaţi două luni de zile. Nouă au reuşit să ne identifice cel puţin două surse, după evaluarea mea, iar noi le-am pozat aproape toţi gaborii şi am reuşit să aflăm că şi alţi jurnalişti au trecut prin asta, ba chiar şi prin mai mult de-atât.

Puteţi citi mai multe despre toată tărăşenia pe newsletterul nostru:

https://substack.com/home/post/p-159209895?source=queue

În engleză pe Balkan Insight, cărora le mulţumim pentru că, fără ei, n-am fi reuşit să terminăm vreodată povestea:

https://balkaninsight.com/.../becoming-the-story-how.../

În rest, ne puteţi suţine cu un follow sau o donaţie aici:

https://buy.stripe.com/00g7sv0bjanAb0A3cc”, a mai scris acesta.