Catherine Ashton: Negocierile dintre Iran şi marile puteri sunt "dificile"

Aflată în prima sa vizită la Teheran, Înaltul Reprezentantul Uniunii Europene (UE) pentru politica externă şi de securitate, Catherine Ashton, a afirmat duminică că negocierile dintre Iran şi marile puteri referitoare la programul nuclear al Teheranului sunt "dificile" şi nu există "garanţia succesului" în ce priveşte un acord final.
Şefa diplomaţiei europene Catherine Ashton. (- / AFP / Getty Images)
Gina Zaragiu
09.03.2014

Aflată în prima sa vizită la Teheran, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru politica externă şi de securitate, Catherine Ashton, a afirmat duminică că negocierile dintre Iran şi marile puteri referitoare la programul nuclear al Teheranului sunt "dificile" şi nu există "garanţia succesului" în ce priveşte un acord final.

Aflată într-o conferinţă de presă comună cu omologul său iranian Javad Zarif, Catherine Ashton a reiterat astăzi că:"Suntem angajaţi în negocieri dificile, care presupun provocări şi nu există garanţia succesului. Este foarte important ca poporul iranian să susţină munca ministrului de externe şi a echipei sale şi, cu sprijinul acordat muncii mele de comunitatea internaţională, trebuie să ne stabilim ca obiectiv să ajungem la un acord".

Potrivit lui Ashton "acordul interimar este extrem de important, dar nu la fel de important ca acordul final", referindu-se la acordul interimar încheiat în noiembrie între Iran şi grupul 5 +1 (SUA, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China şi Germania).

Înaltul reprezentant pentru politică externă şi securitate a UE, Catherine Ashton, a ajuns sâmbătă la Teheran în prima vizită a unui înalt oficial al UE de la alegerea preşedintelui Hassan Rohani - cea mai înaltă la nivel comunitar în această ţară din ultimii şase ani.

Suntem angajaţi în negocieri dificile, care presupun provocări şi nu există garanţia succesului

Ashton, însoţită de o delegaţie se întâlneşte duminică cu principalii lideri iranieni, între care preşedintele Rohani şi ministrul de externe, Mohamed Javad Zarif.

Vizita are loc în contextul semnării unui acord nuclear definitiv între Teheran şi comunitatea internaţională, şi ameliorarea relaţiilor dintre Iran şi UE, care ar trebui să survină după semnarea acordului.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor