Cat de mare este economia Chinei?

HONG KONG — S-a facut mare valva luna trecuta, cand Beijing-ul a raportat ca statul chinez a depasit Japonia pentru a deveni cea de-a doua economie a lumii. Dar aceasta sarbatorire a fost falsa, intrucat realitatea este ca in termeni reali China a devenit deja cea mai mare economie din lume, trecand usor de SUA.
Raspunsul la intrebarea cum poate fi acest lucru adevarat — pe locul al doilea luna trecuta si acum cea mai mare din lume — sta in faptul ca masuratorile sunt diferite. In functie de preturile de piata, PIB-ul Chinei este de 5,88 trilioane de dolari, cum mult in urma celor 14,6 trilioane de dolari din SUA. Dar in termeni ai volumului de productie, China valoreaza 14,8 trilioane de dolari, cu putin peste cei 14,6 trilioane de dolari din SUA.
Tot mai multe organisme internationale, precum Fondul Monetar International (FMI), Banca Mondiala si Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, recunosc limitarile ratelor de schimb de pe piata in evaluarea puterii economice de-a lungul granitelor internationale. Pentru a aprecia aceasta situatie trebuie doar sa va uitati la controversa starnita de intrebarea: este moneda chineza manipulata sau depreciata? CIA World Factbook comenteaza ca, “deoarece rata chineza de schimb valutar este determinata prin decret si nu de catre fortele pietei, masurarea oficiala a PIB-ului in functie de rata de schimb valutar nu este o masura precisa pentru evaluarea castigurilor Chinei.”
Preturile bunurilor si serviciilor sunt in mod tipic mult mai ieftine in tarile aflate in curs de dezvoltare, unde munca si alte costuri sunt mai reduse. Acest lucru este cu atat mai valabil pentru o gama larga de domenii, incluzand medicina, comertul cu amanuntul, activitatile de constructie, chiar si frizeriile si cursele taxi, care nu sunt comercializate peste granite. Paritatea Puterii de Cumparare (PPC) este o masura alternativa a realitatii economice, evaluand rezultatele in functie de volum si nu de pret.
Dar incepand cu 2005, calculele obisnuite ale PPC au fost eronate, a sustinut Arvind Subramaniam de la Institutul Peterson pentru Economie Internationala in legatura cu afirmatia ca economia Chinei este mai mare decat cea a Statelor Unite.
FMI in octombrie 2010 a plasat PIB-ul Chinei in functie de PPC la 10,084 trilioane de dolari. Subramaniam a criticat totusi o reevaluare majora facuta in 2005 pe baza unei previziuni a International Comparison of Prices (ICP). Ca urmare a acestui lucru, cifrele PIB-ului pentru China si India au fost revizuite.
Multi economisti au aruncat dubii asupra activitatii ICP, datorita unei favorizari urbane in analiza sa a preturilor din China: ICP a folosit date provenite din 11 orase si suburbii dar nu a folosit si preturi rurale, in parte datorita refuzului autoritatilor chineze de a permite colectarea de date din zonele rurale. Subramaniam foloseste corectii pentru aceste favorizari in cea mai recenta versiune, numarul 7, a Penn World Tables de la Universitatea din Pennsylvania, probabil cel mai respectat etalon international de comparatie a productiei, veniturilor si preturilor. PIB-ul Chinei in functie de PPC a fost revizuit si crescut cu pana la 27% in 2005 (si al Indiei cu 13%) ca urmare a corectiilor.
In plus, Subramaniam face ajustari suplimentare pentru a lua in considerare ceea ce s-a intamplat din 2005 si acest lucru l-a dus la controversatul domeniu al ratelor de schimb valutar. El sustine ca, potrivit aparentelor, datele FMI au dus la o creste “neplauzibila” in costul real al vietii din China relativ la cresterea de 35% din SUA (echivalentul unei aprecieri reale a monedei chineze). Majoritatea indexurilor pentru rata reala de schimb valurar pentru China, incluzandu-le pe cele ale Bancii pentru Intelegeri Internationale, precum si analizele diferentelor de productivitate dintre China si partenerii sai comerciali publicate anul trecut in Articolul IV al IMF, arata inspre aprecierea valutei de 10 pana la 15%.
Facand ajustarile de 27% la revizuirile pentru estimarile anului 2005 si ajustarile de 20% pentru cresterile mai reduse la costul vietii, Subramaniam ridica adevarata valoare a PIB-ului chinez in functie de PPC la 47%, oferind Chinei 14,8 trilioane de dolari fata de cele 14,6 trilioane de dolari ale SUA.
Afirmatiile lui Subramaniam sunt doar cu putin inaintea altor previziuni respectabile si respectate. Conference Board, asociatia americana pentru cercetare economica, a declarat in noiembrie 2010 ca, China va depasi SUA anul urmator. Poate mai ingrijorator pentru SUA, care au fost obisnuite sa fie principalul actor al lumii, este faptul ca Conference Board prevede ca pana in 2020 China va dispune de 24,1% din productivitatea mondiala, fata de cele doar 14,8 procente ale SUA.
Bineinteles, avand un venit in dolari mai mare, chinezii de rand ar putea beneficia de o masa in plus sau o tunsoare sau chiar bani pentru o cursa cu taxiul. China ramane o tara in dezvoltare relativ saraca datorita populatiei sale mari si in extindere, dar aceste revizuiri ofera o anumita imagine la masa globala.
Daca China este cea mai mare economie a lumii, atunci ar putea de asemenea sa ceara un rol mai mare, de exemplu in institutiile internationale: de ce ar trebui ca SUA sa detina 16% din drepturile de votare si veto in FMI si Banca Mondiala daca China are o economie mai mare? Dar a fi cea mai puternica economie implica de asemenea responsabilitati si un centru al atentiei pe care conducatorii chinezi ar dori sa il evite. Daca venitul pe cap de locuitor este mai mare de 11.000 de dolari in termeni reali, care este distanta dintre bogati si saraci, si face Beijing-ul suficient pentru a ridica milioane de sateni saraci? Cheltuie regimul comunist chinez prea mult pe armata? Este regimul captivul unor forte comerciale inguste care il vor impinge pe el si lumea la dezastru?
Profesorul T.N. Srinivasen de la Universitatea Yale sustine ca, China tinde sa exagereze rata cresterii sale pentru a-si demonstra puterea si dinamismul, dar subestimeaza nivelul PIB-ului sau, astfel incat sa se prezinte ca o tara saraca care ar trebui sa fie scutita de la contributii mai mari pentru bunurile publice globale.
Premierul chinez Wen Jiabao si fortele de securitate chineze, poate determinate de demonstratiile din Orientul Mijlociu si mai putin de reviziurile PIB-ului chinez facute de Subramaniam, au realizat ca nu conteaza doar cantitatea cresterii ci si calitatea si locul unde se raspandeste aceasta.
Kevin Rafferty este redactor sef la PlainWords Media.