Căsătoriile gay. După valul de critici, Iohannis revine cu explicaţii

Preşedintele Klaus Iohannis a stârnit ample controverse în spaţiul public după ce şi-a exprimat opinia pe marginea unei teme extrem de sensibile pentru societatea românească - căsătoria între persoanele de acelaşi sex. În replică, şeful statului susţine că declaraţiile sale au fost interpretate greşit.
Klaus Iohannis (ROBERT GHEMENT/AFP/Getty Images)
Andrei Pricopie
21.10.2016

Preşedintele Klaus Iohannis susţine că nu a intenţionat să aducă adus niciun fel de acuzaţii Bisericii Ortodoxe Române legate de petiţia de modificare a Constituţiei în sensul interzicerii căsătoriilor homosexuale, relatează News.ro.

"Deja felul în care unii au interpretat afirmaţiile mele arată cu vîrf şi îndesat nevoia de conciliere, de pace socială în România (...) Eu nu am acuzat pe nimeni şi nici nu am intenţionat. Nu am acuzat Biserica ortodoxă, nici Biserica penticostală şi nici nu am avut de gând. Eu am atras atenţia asupra unor posibile pericole", a declarat vineri, al Bruxelles, preşedintele Iohannis.

Mai mult, şeful statului a subliniat că nu a contestat dreptul Coaliţiei de a iniţia o petiţie privind modificarea Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind exclusiv între o femeie şi un bărbat.

"Demersul lor este legal, constituţional. Nu se poate pune aşa ceva sub semnul întrebării. Discuţia s-a dus într-o direcţie în care probabil ar satisface ceva interese, dar nu-mi însuşesc asemenea interpretări. Doresc o discuţie onestă, calmă", a adăugat Iohannis.

Reamintim că preşedintele comunităţii baptiste din România, Viorel Iuga, i-a adresat un mesaj lui Iohannis în care i-a solicitat să se exprime în favoarea valorilor moral-creştine şi a familiei tradiţionale. Întrebat miercuri de presă dacă răspunde în vreun fel acestei solicitări şi ce părere are despre demersul celor trei milioane de români care doresc să modifice Constituţia, şeful statului a replicat:

"Nu am ce să-i răspund, iar în chestiunea modificării Constituţiei, încă nu este rândul meu să mă exprim. Va veni puţin mai încolo rândul meu. Însă, în acest context, cred că este foarte important să reiterez un lucru în care cred. Fiindcă eu aparţin, provin dintr-o minoritate etnică şi dintr-o minoritate religioasă, eu cred că trebuie să revenim la ceea ce se numeşte toleranţă şi acceptarea celuilalt.

Acceptarea celuilalt cu bune şi rele. Nu suntem toţi la fel, nu toate grupurile etnice şi toate grupurile religioase sunt la fel. Este greşit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios şi a solicitărilor ultimative. Eu nu cred în ele şi nu le sprijin. Eu sunt adeptul toleranţei, încrederii şi deschiderii spre celălalt."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor