Care sunt rădăcinile crizei spaniole
Un model economic depăşit, o bulă imobiliară, transformarea datoriei private în datorie publică şi o criză bancară au scos în stradă milioane de oameni şi au dat noi aripi separatismelor.
Atât la summitul PPE de la Bucureşti, cât şi la recent încheiatul Consiliu European toţi ochii au fost pe premierul spaniol Mariano Rajoy şi pe cancelarul german Angela Merkel. Va cere Spania un al doilea bailout, după cele 100 de miliarde de euro care i-au fost promise deja pentru recapitalizarea băncilor? Şi ce va spune cancelarul german, în condiţiile în care nemţii sunt tot mai nemulţumiţi de ajutorul plătit statelor puternic îndatorate? Una dintre mizele guvernului Rajoy este ca banii să vină din Mecanismul European de Stabilitate şi nu de la troicaformată din CE, BCE şi FMI, care au condiţionat sprijinul financiar acordat Greciei de o monitorizare riguroasă a implementării măsurilor de austeritate. Deocamdată Spania nu a făcut cererea de salvare, care ar putea să-i scadă puternic randamentele la titlurile de stat şi să o scoată astfel de sub presiunea sufocantă a pieţelor financiare.
Odată ce dobânzile la bondurile suverane spaniole pe 10 ani au atins 6,6%, ţara a devenit noua problemă a eurozonei. Premierul spaniol Mariano Rajoy şi omologul său italian Mario Monti au făcut presiuni puternice asupra lui Merkel pentru ca banii din Fondul de Salvare să fie direcţionaţi direct către băncile cu probleme din ţările lor. Starea proastă a finanţelor publice spaniole este însă simptomul, nu cauza actualei crize economice pe care o traversează ţara.
Ca şi în Irlanda, rădăcina problemelor este datoria privată uriaşă acumulată ca urmare a unei bule imobiliare. Înainte de izbucnirea crizei, băncile prosperau graţie extinderii rapide a sectorului imobiliar. După spargerea bulei imobiliare, aceste active şi-au pierdut valoarea, iar băncile s-au pus într-o situaţie şi mai dificilă pentru că împrumutaseră banii pe care i-au dat dezvoltatorilor imobiliari de pe pieţele internaţionale. Ca urmare, bănci importante precum Bankia au fost naţionalizate şi salvate prin injecţii de bani publici. Familiile, firmele şi guvernul spaniol datorează împreună străinilor aproape un trilion de dolari, sau peste 90% din PIB. „Criza spaniolă actuală este atât o consecinţă a eurocrizei, cât şi a unui model economic eşuat. Rata mică a dobânzii de la aderarea la euro a însemnat că prea mult a fost investit în construcţii, singurul domeniu care putea să absoarbă repede lichidităţi mari”, explică Antonio Cabrales, profesor de economie la Universidad Carlos III din Madrid, pentru Epoch Times România. El arată că băncile de economisire au investit mult în afaceri imobiliare, iar o mare parte a datoriei a devenit publică. În prezent, statul foloseşte banii contribuabililor pentru a salva băncile.
Santiago Carbó-Valverde, profesor spaniol de economie şi finanţe la Bangor Business School din Marea Britanie, crede că actuala situaţie economică a Spaniei este consecinţa directă a dezechilibrelor acumulate înainte de criză, inclusiv a unei pierderi continue a productivităţii care s-a transformat într-o dependenţă tot mai mare de finanţările externe. Totuşi, el susţine că Spania nu va fi noua Grecie, chiar dacă totul indică faptul că guvernul va fi nevoit să ceară un nou bailout. În opinia lui Valverde, creşterea taxelor, operată în baza programului de austeritate al guvernului Rajoy, era necesară, dar nu este o măsură suficientă, ea trebuind completată cu privatizarea de companii de stat.
Competitivitate scăzută?
Potrivit lui Antonio Cabrales, Spania nu şi-a pierdut competitivitatea economică, exporturile ei crescând puternic în ultimii ani. Companiile exportatoare mari sunt în continuare lideri de piaţă în sectoarele lor de activitate. Doar companiile mici, care sunt însă mult mai numeroase, au probleme în „lupta” cu concurenţii externi. Economistul spaniol, citat de Epoch Times, consideră că reforme precum schimbarea structurii contractelor de muncă astfel încât să existe mai puţine diferenţe în modul în care sunt protejaţi angajaţii temporari şi cei permanenţi, pentru a se reduce numărul de oameni care se rotesc între joburi foarte repede şi al celor care rămân pentru totdeauna angajaţi, trebuie făcute. „Actuala reformă a pieţei muncii impusă de guvernul Rajoy a mers în direcţia bună, dar nu a abordat această dualitate a contractelor (unele foarte protejate, altele deloc) care creează atât de multe probleme. Cât despre pensii, acestea n-au fost reduse, iar fostul guvern deja crescuse vârsta de pensionare”, spune economistul spaniol. El deplânge că s-a investit prea mult în case nelocuite, în timp ce investiţiile în cercetare-dezvoltare şi educaţie au scăzut.
Atât la summitul PPE de la Bucureşti, cât şi la recent încheiatul Consiliu European toţi ochii au fost pe premierul spaniol Mariano Rajoy şi pe cancelarul german Angela Merkel
Totuşi, punctele forte ale economiei spaniole rămân, în opinia lui Cabrales, două dintre cele mai eficiente bănci ale lumii, distribuţia comercială şi produse industriale competitive. De exemplu, pe piaţa textilelor multe firme spaniole sunt lideri mondiali, ca şi la automobile, maşinării industriale şi instalaţii de energie eoliană şi solară. Spania mai este competitivă şi în servicii precum turismul. O altă problemă subliniată de Carbo-Valverde este însă că există foarte mulţi tineri educaţi, dar ale căror calificări nu se potrivesc cu cerinţele pieţei, fapt care explică parţial rata mare a şomajului, de aproape 25%.
Datoria regiunilor
Înainte de criză, guvernele regionale au cheltuit mult pe infrastructură şi proiecte mari, precum aeroporturi şi piscine. Multe dintre acestea au rămas însă nefolosite. Regiunile îşi acoperă şi majoritatea serviciilor lor sociale, precum sănătatea şi educaţia. Puternic afectate de datorii, Catalonia, Murcia şi Andaluzia au cerut sprijin financiar de la centru pentru a refinanţa o datorie totală de 36 de miliarde de euro anul acesta. Deficitele lor bugetare colective au fost de 2,9% din PIB-ul spaniol în 2011, aproximativ o treime din deficitul guvernamental total. În plus, multe guverne regionale nu se mai pot împrumuta de pe pieţele financiare, astfel încât guvernul central a instituit un fond de salvare în valoare de 18 miliarde de euro pentru ele. Suma este însă insuficientă pentru toate regiunile cu probleme.
Iar criza a alimentat separatismele. Catalanii agită tot mai mult spectrul separării de Spania şi cer ca impozitele şi taxele colectate să rămână în regiune şi să nu se mai ducă la centru pentru a finanţa regiuni mai sărace. „Catalonia, ca orice regiune bogată ajunge să plătească mai mult ca taxe, decât primeşte de la guvernul central pentru a-şi acoperi cheltuielile. Ca urmare, este normal ca regiunea să vrea să plătească mai puţine taxe sau să primească mai mulţi bani. Datoria se explică prin faptul că a cheltuit mai mult pentru domenii ca sănătatea şi educaţia decât a primit de la guvernul central”, explică Carbo-Valverde pentru Epoch Times. În noiembrie, catalanii vor da sigur câştig de cauză la urne separatiştilor, care deja au anunţat că vor organiza un referendum pentru independenţă. Până atunci, Parlamentul spaniol a aprobat un buget de austeritate pentru 2013, cu tăieri de 50 de miliarde de dolari, şi se anunţă noi proteste de stradă. Bailout-ul se mai amână, dar efortul guvernului spaniol de a diminua deficitul de la 8,9% din PIB anul trecut, la 6,3% în 2012 continuă.
