Caragiale, la Târgul de Carte Gaudeamus
alte articole
Centenarul Caragiale a fost marcat, la ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Carte Gaudeamus, de editura Casa Radio, prin lansarea celor mai recente apariţii discografice din colecţiile „Fonoteca de Aur” şi „Lecturi pe întuneric”. Cele trei compact discuri conţin versiuni interpretative ale operei caragialiene din arhivele Radioului, care dobândesc o nouă viaţă prin lansarea într-un format modern.
CD-ul ”Mofturi”, inclus în colecţia „Lecturi pe întuneric”, conţine pagini de proză jurnalistică din perioada 1877–1902, rostite de Ion Lucian, Radu Beligan, Mitică Popescu, Virgil Ogăşanu, dar şi Mircea Albulescu. Prezent la evenimentul de lansare, actorul Mircea Albulescu a mărturisit că spectacolul Teatrului Naţional Radiofonic, realizat de Costin Tuchilă, Puşa Roth şi Vasile Manta, în 1998 şi inclus în volumul ”Mofturi”, a reprezentat una dintre puţinele ocazii în care a interpretat operele lui Caragiale. În plus, Mircea Albulescu i-a asigurat pe iubitorii genului că teatrul radiofonic nu va muri.
”Teatrul radiofonic vieţuieşte şi a va mai fi încă secole de acum încolo pentru un motiv cât se poate de limpede. Dacă 30 de oameni, 300, 3000 sau 30 000 ascultă aceeaşi producţie de teatru radiofonic, fiecare va vedea alt spectacol. Această calitate de coautor în produsul definitiv al ascultării unei piese de teatru este nemaipomenită”, a precizat Mircea Albulescu.
De asemenea, la standul Radio România de la Târgul Gaudeamus au mai fost lansate şi volumele ”Momente şi schiţe”. Cele două CD-uri fac parte din colecţia „Fonoteca de Aur” şi includ adaptări radiofonice, realizate în perioada 1952–1970, de marii regizori ai Teatrului Naţional Radiofonic: Sică Alexandrescu, Constantin Moruzan şi Ion Vova. Iubitorii teatrului radiofonic vor putea reasculta operele lui Ion Luca Caragiale, interpretate de mari actori ai scenei româneşti, precum Radu Beligan, Alexandru Giugaru, Ion Lucian, Grigore Vasiliu-Birlic, Horia Căciulescu, Toma Caragiu, Coca Andronescu, Draga Olteanu, Marin Moraru, Gheorghe Dinică şi Rodica Tapalagă.
Criticul de teatru Cristina Modreanu, autoarea prezentării celor două volume, a subliniat importanţa prozei lui Caragiale, opera sa fiind o adevărată frescă socială, la fel de actuală şi astăzi.
”Mă gândesc de multe ori, văzând protestatarii cum flutură steaguri, căţăraţi pe monumentul Căruţa cu paiaţe, că poate i-ar fi plăcut lui Caragiale să fie atât de prezent în viaţa noastră, în vremuri tulburi şi neliniştite. Schiţele incluse în cele două volume sunt foarte bine alese. Pentru că reprezintă personaje din toate zonele societăţii româneşti. Cred că este o frescă socială care se decupează din schiţele lui Caragiale pentru că putem să vedem toate aceste personaje într-un unic tablou, care este unul încă foarte viu în zilele noastre”, a declarat criticul Cristina Modreanu.
Sâmbătă, 24 noiembrie, la standul editurii Casa Radio, din cadrul Pavilonului Central de la Romexpo, vor fi lansate cele mai noi audiobook-uri cu înregistrări rare din fonoteca radio, în colecţiile „Biblioteca de poezie românească” şi „Lecturi pe întuneric”, cu pagini inedite de publicistică radiofonică de Nicolae Steinhardt. La eveniment vor participa Florin Iaru, Marius Chivu, Ion Bogdan Lefter, Simona Popescu, Mircea Cărtărescu, Tudor Banuş şi Luca Jebeleanu.