Capitalismul participativ al World Economic Forum este doar un fascism global cu alt nume

Conceptul de "fascism" a fost introdus iniţial în Enciclopedia Italiană de către filozoful italian Giovanni Gentile, care a afirmat că "fascismul ar trebui să fie numit mai degrabă corporatism, deoarece este o fuziune a puterii statului şi a corporaţiilor". Benito Mussolini şi-a asumat, ulterior, creditul pentru acest citat, ca şi cum l-ar fi scris el însuşi, dar este important de reţinut pentru că el subliniază scopul principal al ideologiei.

În ciuda faptului că, în prezent, activiştii de stânga îi atacă adesea pe conservatori ca fiind "fascişti" din cauza dorinţei celor din urmă de a proteja graniţele americane şi moştenirea occidentală, adevărul este că fascismul este profund înrădăcinat în filosofiile şi gândirea de stânga.

Mussolini a fost socialist de mult timp, un membru al partidului care îl admira foarte mult pe Karl Marx. El s-a îndepărtat de socialişti din cauza dorinţei acestora de a rămâne neutri în timpul Primului Război Mondial şi a continuat să susţină o combinaţie de socialism şi naţionalism, cunoscută acum sub numele de nazism. Adolph Hitler a fost, de asemenea, socialist şi admirator al lui Karl Marx, la fel ca Mussolini. De fapt, este greu de găsit puncte în care Marx, comuniştii şi fasciştii diferă de fapt unii de alţii - un simţ mai profund al naţionalismului pare să fie unul dintre puţinele puncte de dezacord.

Deşi Marx considera existenţa statelor naţionale ca fiind temporară pentru proletariat şi pentru clasa "conducătoare", a observat că industriaşii ştergeau oricum graniţele naţionale. Marx argumentează în Manifestul comunist cu un oarecare optimism:

"Diferenţele naţionale şi antagonismele dintre popoare tind deja să dispară din ce în ce mai mult, datorită dezvoltării burgheziei, creşterii comerţului liber şi a unei pieţe mondiale, precum şi a uniformizării tot mai mari a proceselor industriale şi a condiţiilor de viaţă".

Marx a considerat că dezvoltarea puterii corporatiste este utilă şi reprezintă următorul pas, necesar, spre socialism, observând că societăţile pe acţiuni (corporaţiile) şi sistemul de credit reprezintă: "abolirea modului de producţie capitalist în cadrul modului de producţie capitalist însuşi".

Cu alte cuvinte, corporaţiile sunt considerate un instrument pentru o eventuală tranziţie către o "utopie" socialistă şi către abolirea pieţelor libere. Încă o dată, vedem că există foarte puţine diferenţe între stânga politică şi fascişti. Progresia naturală a fiecărei forme de marxism, comunism, socialism, fascism etc. duc în cele din urmă la un fel de ideologie globalistă şi la ştergerea diferenţelor culturale.

Metodele pot fi uşor diferite, dar rezultatul final este acelaşi. Unii cred că acesta este un lucru bun, dar este otrăvitor.

Globalismul are nevoie de o dinamică socială dominantă, de o singură mentalitate - de stup - altfel nu poate supravieţui. Dacă oamenii au capacitatea de a alege sau de a crea opţiuni mai bune (sau opţiuni diferite) pentru a trăi, atunci globalismul îşi pierde semnificaţia.

Existenţa alegerii trebuie să fie ştearsă. Acesta este un comportament pe care stânga politică l-a îmbrăţişat pe deplin. Stânga este mai mult decât fericită să lucreze mână în mână cu oligarhii corporatişti pentru a face din utopia lor o realitate. Au trecut demult zilele progresiştilor anti-corporatişti - acum ei adoră dominaţia corporatistă, dar numai dacă respectivele corporaţii promovează şi aplică modele de stânga pentru societate.

Fascismul lui Mussolini se află la baza guvernării corporatiste pe care stângiştii o aplaudă şi o râvnesc astăzi. Ei au mult mai multe în comun cu fasciştii decât îşi dau seama.

Noul fascism este o filozofie rebranduită, cel mai bine reprezentată de ceva numit "stakeholder capitalism" - "capitalism participativ". Este un termen folosit adesea de globaliştii de la Forumul Economic Mondial şi de şeful WEF, Klaus Schwab, dar şi de personaje precum Evelyn de Rothschild. Definiţia mediatizată a capitalismului participativ este "o formă de capitalism în care companiile nu fac doar să optimizeze profiturile pe termen scurt pentru acţionari, ci caută să creeze valoare pe termen lung, ţinând cont de nevoile tuturor părţilor interesate şi ale societăţii în general.

Dar cine sunt "toate părţile interesate" în opinia WEF?

Ei bine, în opinia lui Klaus Schwab, este vorba de toţi cei care fac parte din civilizaţia umană, acum şi în viitor. Cu alte cuvinte, scopul capitalismului participativ este ca liderii corporativi şi birocraţia globalistă să îşi asume responsabilitatea pentru întreaga lume, nu doar pentru proprii angajaţi, acţionari şi profituri. Iar astfel de lideri nu ar acţiona ca indivizi, ci ca un colectiv. Cu alte cuvinte, capitalismul participativ cere ca toate marile corporaţii să acţioneze ca o singură unitate cu un singur scop şi o ideologie colectivistă unificată - formând, de fapt, un monopol ideologic.

După cum afirmă Klaus Schwab: "Cea mai importantă caracteristică a modelului participativ de astăzi este că mizele sistemului nostru sunt acum mai clar globale. Economiile, societăţile şi mediul sunt mai strâns legate între ele acum decât acum 50 de ani. Prin urmare, modelul pe care îl prezentăm aici are un caracter fundamental global, iar cele două părţi interesate principale sunt, de asemenea, globale.

...Lucrurile ce odată erau considerate externalităţi în procesul de elaborare a politicilor economice naţionale şi în procesul de luare a deciziilor corporative individuale vor trebui acum încorporate sau internalizate în operaţiunile fiecărui guvern, companie, comunitate şi individ. Astfel, planeta este centrul sistemului economic global, iar sănătatea sa ar trebui să fie optimizată în deciziile luate de toate celelalte părţi interesate."

Conceptul de capitalism participativ este înşelător pe faţă, deoarece pretinde că respectivele corporaţiile vor fi trase la răspundere de către public în cadrul unei forme de "democraţie de afaceri", ca şi cum publicul va avea drept de vot cu privire la ceea ce fac corporaţiile. În realitate, corporaţiile vor fi cele care vor impune publicului ce este acceptabil să gândească şi să facă, iar corporaţiile, împreună cu guvernele, îşi vor folosi puterea pentru a pedepsi persoanele care nu sunt de acord.

Marea şmecherie este că aceleaşi corporaţii unificate folosesc scutul "proprietăţii private" şi al dreptului de a face afaceri ca mijloc de a controla societatea fără repercusiuni şi responsabilizare. La urma urmei, un principiu primar al conservatorismului şi al Constituţiei SUA este dreptul la proprietate privată.

Aşadar, a interveni pentru a perturba guvernanţa corporatistă ar însemna să încălcăm unul dintre idealurile noastre dragi. Sună ca un cerc vicios, dar nu este chiar aşa.

Aşa cum am menţionat mai sus, corporaţiile sunt, în esenţa lor, un concept socialist: sunt create prin cartă guvernamentală, li se conferă personalitate juridică şi beneficiază de protecţie specială din partea guvernului. Acestea NU sunt entităţi de piaţă liberă, iar Adam Smith, creatorul celor mai multe concepte privitoare la piaţa liberă, s-a opus corporaţiilor ca fiind distructive şi predispuse la monopol.

Atâta timp cât primesc protecţie din partea guvernului, inclusiv stimulente monetare şi planuri de salvare, corporaţiile nu ar trebui să se bucure de aceeaşi protecţie a proprietăţii private ca şi întreprinderile obişnuite. Ele sunt creaţii parazitare, străine de lumea naturală a afacerilor. Într-o societate bazată pe libertate, ele ar fi desfiinţate pentru a preveni rezultatele autoritare.

Capitalismul participativ este, de asemenea, o premisă incredibil de arogantă, deoarece presupune că liderii corporaţiilor au înţelepciunea sau inteligenţa obiectivă de a-şi extinde rolul dincolo de afaceri - în sferele sociale şi politice. Acest lucru s-a întâmplat deja în multe privinţe, generând mult haos. Guvernanţa pe faţă impusă cu ajutorul corporaţiilor este sfârşitul şi nu este în niciun caz nici obiectivă şi nici binevoitoare.

Care sunt câteva exemple ale acestui tip de guvernare corporatistă/politică (fascism) în acţiune?

De exemplu cenzurarea de către Big Tech a reţelelor sociale, care se înclină puternic împotriva conservatorilor şi a activiştilor pentru libertate. Dovezile de colaborare între companiile Big Tech şi guvernul federal american - de exemplu administraţia Biden şi Departamentul de Interne care lucrează îndeaproape cu platformele Twitter şi Facebook pentru a elimina în mod activ vocile şi punctele de vedere care nu le plac. Sau liderii de corporaţie care colaborează pentru a distruge concurenţii conservatori din social media, cum ar fi platforma Parler.

Sau împrumuturile pentru ESG (Environmental and Social Corporate Governance, un model prin care se impun abordări legate de mediu şi probleme sociale diverşilor actori ai societăţii) finanţate de corporaţii precum Blackrock sau de organizaţii non-profit globaliste precum Fundaţia Rockefeller?

Dacă toţi creditorii ar aplica criterii de tip ESG în practicile lor de împrumut, toate persoanele şi întreprinderile ar trebui să adopte ideologii sociale de stânga şi declaraţii de mediu dubioase pentru a avea acces la credite. ESG este un stimulent monetar creat de elitele corporatiste pentru a ţine în frâu toate celelalte întreprinderi. Dacă această practică va continua, ESG ar putea elimina opoziţia politică faţă de globalism în decursul unei singure generaţii.

Cum rămâne cu Consiliul pentru Capitalism Inclusiv? Este cea mai flagrantă expresie a fascismului global pe care am văzut-o vreodată, elitele financiare şi politicienii lucrând în colaborare cu ONU şi chiar cu lideri religioşi precum Papa Francisc.

Scopul lor este de a institui o singură platformă de guvernare mondială centralizată construită în jurul aceloraşi agende prezentate în ESG şi în capitalismul participativ, făcând corporaţiile membre ale unui nou consiliu global pe care îl numesc "Gardienii". Nici măcar nu mai încearcă să ascundă conspiraţia, totul este la vedere.

Klaus Schwab are o grijă deosebită să menţioneze adesea că evenimentele de criză globală sunt "oportunităţi" necesare pentru a împinge publicul în braţele capitalismului participativ prin intermediul unui punct numit "Marea Resetare". Cu alte cuvinte Schwab crede că trebuie să existe (sau să fie create) frică şi disperare pe scară largă pentru a impune rapid regulile capitalismului participativ.

În mod evident, globaliştii au un termen de contracţie, deşi este greu de spus de ce. Ei îşi dau jos măştile mai repede în ultimii doi ani decât au făcut-o în deceniul precedent. Mai mult ca sigur că înţeleg într-o oarecare măsură că, dacă merg prea încet, publicul va avea timp să îşi pregătească o apărare împotriva lor.

Ei vor invoca tot felul de distrageri şi ţapi ispăşitori pentru a împiedica oamenii cu spirit liber să le răspundă. Vor încerca să ne trimită la război, ne vor numi insurgenţi, ne vor numi terorişti, vor spune că noi am declanşat întreaga prăbuşire şi că noi suntem vinovaţi pentru relele lumii. Nimic din toate acestea nu contează. Ceea ce contează este ca globaliştii de la vârf să plătească preţul pentru răul pe care îl provoacă.

Când capul şarpelui va fi îndepărtat, vom putea stabili cine este de vină; cine au fost eroii, cine au fost răufăcătorii şi cine au fost idioţii. Doar atunci putem reconstrui cu gândul la adevărata libertate.