Când vor fi extrădaţi fraţii Tate? Cei doi sunt în prezent anchetaţi pentru viol, trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat

Fraţii Andrew şi Tristan Tate vor fi returnaţi în Marea Britanie după încheierea procedurilor penale aflate în desfăşurare la Bucureşti, a informat ministrul britanic pentru Securitate, Dan Jarvis.
Cei doi fraţi sunt în prezent investigaţi pentru viol, trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat. Andrew este, de asemenea, dat în judecată de patru femei, după ce Serviciul de Procuratură al Coroanei (CPS) a decis să nu înceapă urmărirea penală în 2019.
Anunţul lui Jarvis, conform căreia fraţii Tate vor fi extrădaţi, este prima confirmare oficială unui oficial britanic că aceştia vor fi returnaţi în Marea Britanie pentru a fi traşi la răspundere, a relatat publicaţia The Telegraph.
Anunţul vine după ce poliţia din Bedfordshire a obţinut mandate de arestare pentru fraţi în legătură cu acuzaţii separate de viol şi trafic de persoane în Marea Britanie.
Judecătorii români au aprobat deja extrădarea lor, într-o decizie salutată de avocaţii presupuselor victime drept un pas esenţial către justiţie.
Fraţii, care neagă toate acuzaţiile atât în România, cât şi în Marea Britanie, au devenit notoriu cunoscuţi pentru prezenţa lor ostentativă în mediul online şi pentru opiniile inflamatorii – în special la adresa femeilor.
Într-o scrisoare adresată firmei de avocatură McCue Jury & Partners, Jarvis şi-a exprimat „cea mai profundă compasiune faţă de toate victimele acestor crime abominabile” şi a promis sprijinul deplin al Guvernului în combaterea violenţei sexuale.
El a declarat: „Suntem absolut fermi în angajamentul nostru de a combate violenţa sexuală în toate formele sale şi de a sprijini supravieţuitoarele.”
Jarvis nu a comentat în mod direct asupra vreunei cereri oficiale de extrădare, dar a adăugat:
„Aceşti indivizi sunt în continuare sub investigaţie penală în România pentru trafic de persoane, viol, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional organizat. Este deja cunoscut public faptul că fraţii Tate au fost arestaţi la cererea Regatului Unit, cerere care a fost acceptată şi procesată de instanţele române, care au decis că vor fi predaţi Marii Britanii după încheierea procedurilor judiciare din România.”
Avocaţii celor patru femei britanice – care îl dau în judecată pe Tate pentru acuzaţii istorice respinse de CPS în 2019 – au salutat confirmarea.
Matt Jury, avocatul acestora, a declarat: „Avem în sfârşit confirmarea din partea Guvernului britanic că fraţii Tate vor fi predaţi de România pentru a fi judecaţi în Marea Britanie, atunci când procesul lor din România se va încheia. Dar acest lucru poate avea loc doar dacă ei se află în România în acel moment.
Este esenţial acum ca Partidul Laburist să se asigure că acest lucru chiar se întâmplă – şi că victimele lui Andrew Tate primesc dreptate. Fraţii Tate nu trebuie lăsaţi să scape.”
Totuşi, el a criticat şi lipsa de acţiune a Guvernului britanic în trecut, cerând explicaţii cu privire la motivul pentru care miniştrii nu au solicitat extrădarea lui Tate din SUA sau Emiratele Arabe Unite (EAU), deşi au avut ocazia.
„Deşi salutăm acest pas important, ministrul pentru Securitate nu a explicat încă de ce Regatul Unit nu a solicitat extrădarea din Statele Unite sau EAU atunci când a avut posibilitatea,” a adăugat el.
Luna trecută s-a aflat că Tate ar fi putut fi arestat în Florida la începutul acestui an, cu doar câteva zile înainte de un presupus atac violent asupra fostei iubite, Brianna Stern, la Hotelul Beverly Hills, pe 11 martie.
Stern susţine că Tate a încercat să o sufoce până aproape de pierderea cunoştinţei, la scurt timp după ce el şi fratele său au ajuns în SUA din România, având interdicţia de călătorie ridicată. Tate neagă cu fermitate acuzaţiile.
Se pare însă că Ministerul de Interne britanic nu a acţionat, în ciuda unei scrisori primite de la Procurorul General al Floridei, în care îşi exprima disponibilitatea de a coopera cu orice solicitare de extrădare din partea Regatului Unit.
Influencerul, care se autodeclară „mascul alfa” şi „misogin”, a devenit cunoscut publicului în 2016, când a apărut în emisiunea Big Brother, de unde a fost însă eliminat după apariţia unui videoclip tulburător în care părea că loveşte o femeie.
Tate a susţinut că videoclipul era trucat şi „o minciună totală menită să mă defăimeze.”
De atunci, fostul kickboxer profesionist şi-a creat o audienţă globală pe internet, în special în rândul adolescenţilor, promovând opinii controversate care încurajează respingerea feminismului, dominarea femeilor şi obsesia pentru avere şi statut.
Ascensiunea sa, în special pe TikTok, a provocat îngrijorări din partea cadrelor didactice şi a cercetătorilor, care afirmă că elevii îi adoptă retorica pentru a justifica comportamente sexiste şi agresive faţă de femei.