Când Justiţia are mâinile legate
Năstase a fost achitat în dosarul “Mătuşa Tamara” iar acest lucru spulberă speranţele recent create în legătură cu credibilitatea Justiţiei române. Mai face ca expresii precum “lupta anti-corupţie” şi “stat de drept “ să servească doar ca decor stilistic prin cuvântări politice.
Achitarea unuia dintre cei mai corupţi reprezentanţi al statului acum, la 22 de ani de la masacrarea celor care au ieşit în stradă, la Timişoara şi pe care îi putem numi eroi, fără să greşim, minimalizează importanţa momentului de atunci şi sacrificiul acestora.
Răspunsul preşedintelui a fost şi el un “no comment” de ca şi cum justiţia română, în starea în care se află, este incontestabilă. Dacă instituţia aceasta şi hotărârile ei ar trebui să fie ceva de neatins, de ce, atunci, Obama a pus degetul pe rană arătând clar preşedintelui unde trebuie făcută operaţia, sugerându-i că drumul spre inima Americii trece şi prin rezolvarea problemei cu justiţia. Europa a spus-o şi ea când ne-a blocat drumul spre Schengen.
Semnalele care vin din toate părţile arată că jocul a trecut la un alt nivel iar regulile sunt şi ele altele. Inclusiv pe plan internaţional, unde, până acum ne mândream cu era globalizării încrezătoare în visul ei de prosperitate şi stabilitate, ca să contemplăm acum în oglindă imaginea ei trădată de consumerismul şi risipa pe care le-a generat. La nivel profund există acolo lipsa unei calităţi esenţiale, a unei înţelepciuni morale care s-a pierdut. Există, atât la nivel de individ cât şi de societate, un bun-simţ care nu te lasă să greşeşti, dar care a fost nesocotit : nu poţi consuma mai mult decât produci şi nu poţi sacrifica interesele celorlaţi de dragul intereselor tale fără să produci un mare rău care, propagat în cascadă te va strivi şi pe tine sub iminenţa legilor cauză-efect. Va trebui atunci să plăteşti pentru un rău mult mai mare. De aceea crizele societăţilor sunt funciar crize morale provocate - precum istoria a demonstrat-o în toate timpurile - de lipsa virtuţilor şi răsturnarea valorilor.
în România criza e pe mai multe straturi: peste criza din comunism s-a aşezat cea din neo-comunism. Acestora li s-a adăugat acum şi cea mondială. Vidul moral, vidul de valori rămas din comunism a fost extins şi nu oprit aşa cum ar fi trebuit să se facă prin condamnarea imediată a comunismului şi explicarea monstruozităţii practicilor sale.
Într-o ţară în care răul n-a fost nicodată denunţat până la capăt, în care criminalilor li se dau în continuare funcţii înalte sau sunt achitaţi, justiţia îşi pierde reperele, iar nefuncţionarea ei are rădăcini cu mult mai adânci.
“Faceţi să vă funcţioneze justiţia” poate fi privită şi că o încurajare: eu, America, vreau să te susţin, dar responsabilitatea ce decurge de aici - fă ceea ce e corect şi trebuie făcut - atârnă greu.
Într-o ţară în care răul n-a fost nicodată denunţat până la capăt, în care criminalilor li se dau în continuare funcţii înalte sau sunt achitaţi, justiţia îşi pierde reperele, iar nefuncţionarea ei are rădăcini cu mult mai adânci.
Nefuncţionarea justiţiei e legată organic de nefuncţionarea aparatului politic, cu atât mai mult cu cât justiţia, la noi, nu s-a separat niciodată de acesta. Ea nu exsită ca organism independent, aşa cum există în alte ţări (şi cum e normal să existe).
Criza morală din justiţie este reflectarea crizei morale politice. E de fapt reflectarea crizei morale a unei societăţi căreia exemplele de bună practică la nivelul puterii îi sunt complet străine de cel puţin 70 de ani.
Dacă măcar puterea politică instalată după alegerile din 2004 s-ar fi detaşat net de cea de până atunci şï ar fi adus în viaţa publică un exemplu de rigoare şi onestitate, dacă preşedintele însuşi ar fi dovedit virtute şi discernământ în cât mai multe situaţii, o justiţie, oricât ar fi fost ea de slabă şi coruptibilă ar fi fost nevoită să ţină seama de aceste modele. Inutil să amintim că şi drumul României ar fi fost altul.
Iar astăzi, în loc să achităm personaje publice dubioase ne-am fi cinstit eroii altfel, nu aducând coroane moarte la morminte simbolice, ci ducându-le idealul la îndeplinire. Le datoram asta.
