Braşovul nu uită mesagerul eroului martir din 1989

În 1989 Douglas Wallace a încercat să-l salveze pe eroul-martir Liviu Babeş, ca apoi să ducă în Occident vestea protestului politic al celui care şi-a dat foc pe o pârtie de schi din Poiana Braşov pentru a protesta faţă de aberaţiile regimului comunist condus de Ceauşescu.
Douglas Wallace
Douglas Wallace (Maria Matyiku / Epoch Times)

Toronto: În urmă cu câteva zile, canadianul de origine scoţiană, Douglas Wallace, a fost invitat de consulatul român din Toronto pentru a i se înmâna oficial diplomele de merit şi titlul de cetăţean de onoare în lupta anticomunistă a municipiului Braşov - în semn de recunoştinţă pentru gestul deosebit pe care l-a făcut în martie 1989, încercând să-l salveze pe eroul-martir Liviu Babeş, ca apoi să ducă în Occident vestea protestului politic.

Considerat unul dintre primii martiri ai revoluţiei din 1989, Babeş s-a autoincendiat pe pârtia de schi din Poiana Braşov, pentru a atrage atenţia oamenilor de pretutindeni că România acelor timpuri devenise un uriaş lagăr de concentrare.

La ceremonia de înmânare, d-nul Doru Liciu, consulul interimar al României la Toronto a rostit o scurtă introducere: "Este o deosebită plăcere şi onoare să-l avem în mijlocul nostru, pe cel care acum 26 ani, turist fiind în România, pe 2 martie 1989, a asistat la o autoincendiere în semn de protest a d-nului Liviu Babeş, un talentat artist plastic şi disident autentic, care, în semn de protest faţă de regimul Ceauşescu s-a autoincediat pe pârtia de schi de la Poiana Braşov.

D-nul Wallace a asistat la acest tragic eveniment şi a dus mai departe în Occident vestea protestului lui Liviu Babeş. Pentru toate acestea, asociaţiile de revoluţionari din Braşov şi Timişoara şi primăria din municipiul Braşov i-au acordat câteva diplome de merit şi o plachetă în semn de preţuire pentru acest gest şi ne face o deosebită plăcere şi o onoare în acelasi timp să-i înmânăm oficial la consulatul general al României la Toronto".

La rândul său, d-nul Douglas Wallace, a adresat câteva cuvinte: "În 1989 am fost în vacanţă la Braşov şi am asistat la ceva ce nu ai vrea să vezi în realitate. Am fost primul care a alergat spre el şi am încercat să sting flăcările [de pe corpul d-lui Liviu Babeş]. Consider că am fost un mesager, am dus în afara ţării mesajul acelui om, aşa cum am putut mai bine, pentru ca lumea să audă şi să ştie. Am jucat un mic rol în ceea ce s-a întâmplat atunci, acolo. Am fost bucuros să întâlnesc familia lui în 2014 când am vizitat din nou România şi ne-am împrietenit. Niciodată nu m-aş fi gândit că aş putea avea o conexiune cu România, dar uite că s-a întâmplat.

Pentru mine, văzând gestul suprem al acelui domn, nu aş fi putut să fiu împăcat cu mine însumi, dacă nu aş fi transmis mai departe mesajul. A fost o datorie morală pentru mine să fac ceea ce am făcut, altfel nu m-aş fi simţit bine ca om, trebuia să duc acel lucru până la capăt".

După ce s-a întors înapoi în Marea Britanie, Mr. Wallace a sunat la cele mai importante instituţii: la Consulat, la Amnesty Internaţional, media: Sunday Times, care a şi scris un articol despre Babeş, apărut cu titlul "Ars de viu, ruşinea unei naţiuni“ ("Burnt alive: a nation's shame“), ITN News, şi a dat şi un interviu la BBC Radio Scotland, povestind în detaliu ce s-a întâmplat de fapt în Poiana Braşov. A vrut să spună totul, întrucât după 2-3 zile, cât a mai rămas în România după incident, în afară de cei care ascultau postul de radio Europa Liberă, aproape nimeni nu ştia despre incident.

Wallace încă mai păstrează publicaţiile în care a apărut povestea lui Liviu Corneliu Babeş, precum şi o casetă video cu câteva imagini de a doua zi de la locul unde s-a auto-incendiat braşoveanul.

Câteva cuvinte despre eroul martir Liviu Babeş

Liviu Corneliu Babeş este unul dintre eroii contemporani ai neamului nostru şi este considerat vârful de lance care a declanşat câteva luni mai târziu Revoluţia din Decembrie 1989.

Babeş s-a născut şi şi-a trăit toată viaţa la Braşov. A fost electrician la Întreprinderea de Prefabricate din Braşov, căsătorit cu Etelka Babeş au avut împreună o fetiţă care în momentul tragediei avea 11 ani. A fost de asemenea un talentat pictor şi sculptor, înscris la Asociaţia Artiştilor Amatori, participând activ la o serie de expoziţii de pictură.

A avut parte de o viaţă zbuciumată, plină de trăiri interioare, pe care a încercat să le transpună în creatiile sale artistice. Prin lucrările sale încerca să se conecteze cu divinitatea, să se salveze … sufletul lui tânjea după eliberarea din mocirla în care comunismul aruncase poporul român. A avut curajul să se disocieze de Partidul Comunist, înmânând carnetul de partid, conştient fiind că ulterior va avea probleme.

Protestul muncitorilor de la uzina Tractorul din noiembrie 1987, l-a marcat profund şi i-a influenţat puternic atât creaţia artistică cât şi comportamentul. Chiar dacă teroarea cu care conducea Partidul a fost învinsă de curajul celor 15.000 de participanţi, revolta a fost încet înăbuşită: 61 de muncitori au fost deportaţi, 300 arestaţi şi supuşi torturii în beciurile Miliţiei şi Securităţii, iar alţii daţi dispăruţi sau găsiţi în păduri cu capetele tăiate.

După tragicul incident, Braşovul căzuse în dizgratia tiranului: oamenii erau suprimaţi şi privaţi, mai mult decât în alte zone, de lucrurile esenţiale: electricitate, căldură, apă, pâine, lapte, carne. Iarna temperaturile în apartamente nu se ridicau la mai mult de 7 grade, iar curentul şi apa erau întrerupte cu regularitate. Oamenii vegetau în întuneric şi frig, iar nemulţumirile se adunau şi mocneau încet.

Trăind în continuă deznădejde şi teroare, oamenii au devenit din ce în ce mai suspicioşi, şi au pierdut tot mai mult încrederea în cei din jur. Pe străzi, oamenilor le era frică să stea în grupuri mai mari de trei persoane, pentru că erau catalogaţi ca grup periculos pentru ordinea socială şi chestionaţi sau arestaţi şi interogaţi de miliţie.

Timp de aproape 2 ani, după revoltă frământările nu-i dădeau linişte lui Babeş, artistul fiind mereu cu gândul la ce li s-a întâmplat celor care au ieşit în stradă. Deşi nu era vocal şi nu vorbea cu nimeni despre asta, Babeş a încercat să îşi exprime trăirile prin creaţiile sale.

Într-una din picturile sale, creată după acel tragic eveniment oamenii erau reprezentaţi prin nişte bile de diferite mărimi prinse în plase şi care se zbateau: unele cădeau jos, nu rezistau, altele reuşeau să se ridice şi să se elibereze. Criticii de artă spun că ultimul tablou al lui Liviu Babeş - Grotă cu măşti - prevestea ceea ce avea să se întâmple - pe spatele ultimului său tablou, pictat în februarie 1989 este scris „Ende” (Sfârşit).

Cu ocazia comemorării de 25 de ani, organizată de către Asociaţia „15 Noiembrie 1987“, pentru a readuce în memoria publică numele lui Liviu Babeş, d-nul Ion Mânzală, face o descriere plastică a destinului eroului-martir, Liviu Babeş: “Artist plastic cu viziune profundă asupra lumii în care trăia ... lucrările sale, sculptură şi pictură, nu foarte multe la număr, aproape că ard, într-o sensibilitate vie a unei fiinţe care vibrează la tot ce se întâmpla cu Omul şi Natura, cu Lumea şi Societatea.

Într-un final al Jertfei, în supremul protest, artistul-martir, om şi materie, s-au aprins şi s-au contopit pe o pârtie albă, într-o torţă vie...A schiorului în zbor ... Un icar către lumină ... "Opriţi crima!" a scris pe un carton galben, pe care l-a dăruit simbolic unui brad, pe pârtia "Bradu" din Poiană ... pe care a schiat înaripat în flăcări, în văzul turiştilor străini înmărmuriţi. Ei vor spune lumii mesajul lui Babeş din România: " Stop murder! Braşov=Auschwitz".