Bolojan anunţă o reformă dură a statului: Urmează "curăţarea" companiilor "găuri negre", ANAF, administraţie, Sănătate

Premierul Ilie Bolojan a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, noile măsuri de reformă pe care guvernul urmează să le adopte pentru reducerea deficitului bugetar.

Ca preambul, prim-ministrul a precizat că primul pachet de reforme adoptate recent şi-a arătat deja efectele, România împrumutându-se la dobânzi mai mici.

„Am reuşit să atragem împrumuturi la dobânzi mai mici, ceea ce reflectă o scădere a marjei de risc pentru România. În următorii 14 ani, vom realiza economii de peste 200 de milioane de euro doar din dobânzi. Acesta este un prim pas important, apreciat ca atare de agenţiile internaţionale de rating. Totuşi, îmbunătăţirea sustenabilă a situaţiei economice va depinde în mod esenţial de următoarele măsuri pe care le vom lua şi, mai ales, de modul în care acestea vor fi aplicate — cu disciplină financiară şi fără revenirea la politici populiste. Dacă nu vom ţine sub control cheltuielile şi vom continua risipa, măsurile viitoare vor fi inevitabil mult mai dure", a declarat premierul.

Ilie Bolojan a anunţat că, în următoarele două săptămâni, Executivul va propune un set coerent de măsuri care să poată fi prezentat şi adoptat până la sfârşitul lunii iulie. Printre principalele direcţii se numără reformarea companiilor de stat, reforma fiscală pentru încasarea mai multor bani la buget şi reducerea risipei din sistemul de sănătate.

Redăm declaraţiile lui Bolojan

Proiectele la care am lucrat în această săptămână şi care vor fi priorităţile pentru luna iulie. Săptămâna aceasta am prezentat în Parlament pachetul fiscal-bugetar. Este primul pachet care are două direcţii importante în vederea reducerii deficitului bugetar.

Cea de a creşte veniturile prin măsurile care au fost propuse şi a doua direcţie, să plafonăm cheltuielile şi să le scădem. Aceste măsuri s-au referit exclusiv la componente structurale, în aşa fel încât să putem testa atât reacţiile ECOFIN, dar şi ale pieţelor. Am constatat că avem o reacţie pozitivă şi aţi văzut săptămâna aceasta, marţi, poziţia Comisarului pe probleme economice.

De asemenea, a doua zi am lansat o emisiune de bonduri, practic pentru a ne împrumuta, şi am văzut o perspectivă îmbunătăţită vizavi de România, pe care au avut-o pieţele, prin modul în care au reacţionat, în sensul în care toate titlurile care au fost puse la cumpărare au fost subscrise. Am reuşit să ne împrumutăm la dobânzi mai mici, pentru că marja de risc pentru România este mai scăzută, ceea ce înseamnă că economii importante, ca să vă faceţi o imagine, au fost economii de peste 200 de milioane de euro în dobânzi, în următorii 14 ani cumulat, pe care România le va economisi doar la contractarea acestui pachet.

De asemenea, agenţiile de rating au apreciat acest prim pachet ca un pas important, dar în mod evident îmbunătăţirea situaţiei bugetare a României va depinde de măsurile care vor fi adoptate în perioada următoare, dar mai ales de modul în care vor fi puse acestea în practică, de disciplina financiară pe care o vom pune în acţiune în perioada următoare şi de evitarea revenirii la măsuri populiste, pentru că dacă nu ne vom controla cheltuielile şi nu ne vom încasa veniturile, dacă vom continua cu risipa în multe sectoare, probabilitatea să revenim într-o situaţie foarte complicată este destul de mare şi măsurile care vor fi luate atunci, indiferent cine va fi în guvernare, vor fi mult mai dureroase decât aceasta.

Pentru a menţine acest trend, avem nevoie de stabilitate politică şi avem nevoie de punerea în practică a următoarelor pachete de măsuri. Care vor fi aceste pachete pe care ne propunem să le pregătim în următoarele două săptămâni, în aşa fel încât la finalul lunii iulie să le putem prezenta şi să trecem la adoptarea lor. Un pachet important ţine de reforma societăţilor comerciale în care acţionar majoritar este statul.

Aşa cum aţi văzut în ultima perioadă, de la cheltuielile acestor societăţi, de la creşterea indemnizaţiilor, conducătorilor care s-au instalat acolo, de la randamentele lor, de la pierderile pe care le au, rezultă un tablou foarte prost pentru statul român. Din păcate, o bună parte din aceste active pe care aceste societăţi le administrează, din domeniile în care acţionează, sunt mult sub potenţialul pieţelor în care lucrează şi mult sub ceea ce s-ar putea obţine. Mă refer la pierderi mai mici, mă refer la o mai bună calitate a serviciilor oferite, mă gândesc, în ultimul rând, chiar la profituri mai mari pe care statul român să le poată investi în sănătate sau în educaţie sau în alte domenii, şi, în general, o bună administrare a acestor active.

Ce ne propunem? Vom asigura transparenţa gestionării tuturor companiilor de stat, publicând de săptămâna viitoare toate datele ce ţin de conducere şi de indicatori. Vom iniţia modificarea indicatorilor de performanţă. Acest lucru este foarte important, pentru că toate conducerile funcţionează pe baza unor contracte de management, unii s-au instalat, ca să folosesc ghilimelele de rigoare, pentru câţiva ani de zile, pe baza unor indicatori de performanţă care sunt formali, din păcate, de multe ori, care nu înseamnă indicatori specifici care ţin de industria respectivă, de domeniul respectiv, şi dacă ţi-ai făcut şedinţele lunare, dacă ai o anumită componentă a Consiliului de Administraţie şi dacă bifezi câte ceva, ai rezolvat o bună parte din indicatori.

Indicatorii financiari sunt reduşi de cele mai multe ori la un nivel cât mai mic posibil, iar cei specifici, la fel, în aşa fel încât nu există, de exemplu, indicatori care să arate cât se poate de clar că la o societate care este în pierdere sau care are nevoie de subvenţii de miliarde de lei, există un plan de reducere a acestor subvenţii sau alţi indicatori care să fie, într-adevăr, relevanţi.

Vom modifica legislaţia propunând reducerea numărului de membri în structurile de conducere şi plafonarea indemnizaţiilor la valori rezonabile. Aţi văzut şi aici ce s-a întâmplat? S-au instalat pe poziţii la salariile pentru care au acceptat să concureze, după care, pe fondul unei legislaţii pe care în România am interpretat-o în varianta în care ne convine nouă, am constatat că putem avea până la 3 salarii medii pe ramură, după care încă 3 salarii variabile pe ramură, deci plus 6 salarii, şi ne-am dus la nivelul maxim fără să se schimbe nimic, nici în activitatea societăţii, nici în rezultate, doar uzând, mai exact abuzând, de acest tip de prevedere.

E, ştiţi, un aspect vechi al formelor fără fond pe care noi, chiar şi în domeniul guvernanţei corporative, le punem în practică. E nevoie să creştem eficienţa acestor companii, iar indicatorii să fie cerţi: reducerea subvenţiilor acordate de stat, stabilirea şi calcularea în mod corect a numărului de angajaţi, îmbunătăţirea serviciilor, profiturile suplimentare să revină statului. Gândiţi-vă că sunt companii din domenii unde profiturile sunt foarte mari, în poziţii de tip monopolist sau semi-monopolist şi, doar dacă te duci la serviciu şi nu faci mari prostii, compania realizează profit. Pentru că, imaginaţi-vă că ar fi o singură televiziune în România – vă puteţi imagina că ar avea profit, dacă ar fi un singur loc unde se cumpără publicitate.

De asemenea, e nevoie de reducerea pierderilor sau închiderea societăţilor care acumulează pierderi mai mulţi ani de zile consecutiv. Pentru aceasta vom propune modificarea legislaţiei în aşa fel încât numărul de societăţi care astăzi sunt gestionate de această agenţie AMPIP, care ar fi trebuit să vină cu nişte indicatori foarte buni şi deci să nu mai fie o recompensă să fii director, ci să fie o provocare să alergi ca să poţi îndeplini indicatorii, să nu mai gestioneze 1.400 de societăţi, cam cât spune că gestionează – că nu le poate gestiona, ca să ne înţelegem bine – iar numărul acestora să se reducă la cele relevante pentru economia românească, care nici într-un caz nu pot depăşi 200. Punem practici de guvernanţă corporativă la societăţi care au 2–3 angajaţi, sunt mai mulţi oameni în Consiliul de Administraţie decât angajaţi, dar facem indicatori de performanţă şi aşa mai departe.

Şi deci, stabilind într-adevăr nişte praguri rezonabile, ne putem concentra acolo unde impactul este mare şi unde, într-adevăr, indicatorii de performanţă trebuie să facă ca cei care sunt în conducere să se zbată din greu să îi îndeplinească, în aşa fel încât activele statului român, resursele acestei ţări şi tot ce administrează aceste companii să fie bine administrate, pentru că fiecare ban pe care îl pierdem zilnic printr-o guvernare mediocră sau printr-o proastă administrare a acestor active înseamnă, cumulat, miliarde de euro pentru ţara noastră.

Este evident că nu o să fie o procedură simplă, pentru că această lege va avea incidenţă în viitor şi această negociere va putea avea loc dacă oamenii, într-adevăr, îşi dau seama că vor fi ridicoli sau va trebui să intrăm într-un război cu ei, dar, în mod evident, nu vom mai putea tolera astfel de situaţii în care câştigurile conducerii sunt net diferenţiate faţă de performanţele pe care le asigură. Este un grup de lucru care s-a format pentru acest pachet de măsuri, condus de domnul Anastasiu şi din care fac parte ministerele care sunt autorităţi tutelare pentru principalele companii.

Gândiţi-vă la finanţe, energie, economie şi aşa mai departe. Aş vrea să vă dau două exemple ca să mă înţelegeţi. Unul din indicatorii bancari, după care poţi să judeci o bancă, este randamentul capitalului.

Băncile noastre de stat, cu management performant, cu salarii de peste 20.000 de euro net, cu comitete, cu consilii de administraţie la limita maximă, la indemnizaţia maximă, realizează randamente care sunt jumătate faţă de băncile competitoare din piaţa românească. Nu mă apuc să vă dau nume de bănci, dar dacă faceţi o verificare veţi vedea acest lucru. Toate băncile statului, ca să fim bineînţeleşi.

Asta înseamnă că trebuie să vedem dacă, într-adevăr, băncile statului nu pot să facă mai mult, şi cred că e mult loc de mai bine, în aşa fel încât să fie administrate mai bine, pentru că de acolo statul român poate să facă politici financiare, poate să încaseze mai multe profituri şi pot să fie lucruri mai bune în economia românească. Mă gândesc, de exemplu, la CFR, la societăţile care beneficiază de subvenţii sau Metrorex. În fiecare an, statul român subvenţionează, cu miliarde de lei, aceste companii.

CFR Călători, din total cifră de afaceri, are 80% asigurată din subvenţii şi doar 20% din veniturile proprii. În Europa, de exemplu, pragul de subvenţionare este, în medie, între 30 şi 60%. În Marea Britanie, toate trenurile funcţionează fără subvenţii, iar în România, companiile private, care sunt subvenţionate după nişte criterii asemănătoare cu cele ale CFR, realizează profit, iar noi suntem în situaţia în care, cu 80% subvenţie, de-abia suntem pe zero.

E simplu aşa, să stai cu nişte salarii foarte mari şi să aştepţi ca Guvernul României, în a doua jumătate a anului, să-ţi mai dea un miliard, un miliard patru sute de mii subvenţie suplimentară, pentru că ai rămas fără buget. Aşa poţi să fii performant. Şi, deci, astfel de lucruri, dacă le vom mai tolera, risipa bugetară va continua.

Şi, deci, e doar o problemă de timp până, din nou, dacă nu oprim aceste spargeri pe care le avem şi nu îmbunătăţim lucrurile, vom reveni de unde am plecat. O altă componentă importantă a acestui pachet va fi modificarea legislaţiei fiscale şi, în general, măsuri pentru a ne încasa veniturile. Aşa cum, pe bună dreptate, aţi observat şi dumneavoastră şi cum ne-au spus şi cetăţenii, înainte de a majora taxele, ar fi bine să vi le încasaţi pe cele pe care le-aţi stabilit deja, pentru că, din păcate, nu le încasaţi cum trebuie.

Aşa este. Şi aici o direcţie importantă, într-adevăr, este să ne creştem gradul de încasare. Nu putem face acest lucru de pe o zi pe alta, pentru că aici sunt nişte fenomene care s-au acumulat de ani de zile.

Gândiţi-vă, de exemplu, că, pentru a combate munca la negru, trebuie să faci controale, într-adevăr, serioase şi să ştii zonele, cum sunt cele de construcţii, de exemplu – în general, micile construcţii –, unde munca la negru este o constantă. Dar pentru asta trebuie să fie nişte indicatori de performanţă la cei care fac controale. Dacă li se bifează doar un anumit număr de controale pe lună, fără să se vadă efectele, n-am făcut nimic.

E nevoie să finalizăm digitalizarea ANAF. E o poveste fără sfârşit. Nu există niciun entuziasm, aşa am constatat – sau n-a fost, cel puţin – la ANAF, să se facă digitalizarea.

Pentru că atunci se vede din analize de risc exact unde sunt problemele. Aşa, dacă este un deşert de informaţii, vă puteţi imagina că eficienţa unor controale este foarte redusă. Trebuie să modificăm legislaţia.

Şi este un grup de lucru care, sub coordonarea domnului vicepremier Tánczos Barna, lucrează la modificarea legislaţiei. Pe componenta de insolvenţă, cesiune creanţe – poţi foarte uşor, în România, să cesionezi creanţele unei companii cu mari datorii unei... unui paravan, o fantomă, dacă pot să spun aşa, după care nu mai poţi să recuperezi acele datorii. Şi cel care a generat acele datorii îşi vede de treabă.

Trebuie să limităm eşalonările, să ne întărim capacitatea de a confisca, de a executa silit. Avem nişte arierate enorme, de zeci de miliarde. Sigur, se pune întrebarea cum nu le-au văzut, de ce s-au acumulat la acest nivel ani de zile.

Şi pentru asta este evident că sunt responsabilităţi importante în toată structura ANAF-ului. De aceea, voi propune limitarea mandatelor pentru cei cu funcţii de conducere şi, în mod evident, obiective de performanţă cuantificabile, pentru că avem probleme destul de serioase în toată ţara, avem practici neunitare în exercitarea controlului, acumularea de arierate mari arată cât se poate de cert că acele societăţi au fost protejate în aceşti ani. Nu poţi funcţiona în stil mare fără să fii protejat de o parte din cei care trebuie să facă ordine în respectivul domeniu – societăţi care sunt avertizate când sunt controlate, procese-verbale care nu consemnează sumele reale, ci sumele mult mai mici, concilierea prin aparţinători a celor care controlează la societăţi, contabilităţii, aşa mai departe – controale formale.

E nevoie apoi de oameni specializaţi şi bine pregătiţi pe controlul preţurilor de transfer, care este o componentă importantă, şi aici, fără oameni specializaţi, nu poţi să stabileşti cu exactitate şi să identifici această componentă care să îi facă pe cei care lucrează în România să plătească sume corecte statului român. Şi, bineînţeles, sisteme de premiere a performanţei, dar nu pe sumele care sunt impuse în procese-verbale, ci pe sumele efectiv încasate. V-aş da un exemplu.

Într-o lună, sume impuse: 1,3 miliarde; sume încasate: 330 de milioane. Deci 25%. Dacă e premiu pentru sumele impuse, n-am făcut nimic, aşa cum se vede.

Acesta este, deci, un domeniu foarte important în care, în afară de pachetul legislativ, toate instituţiile care au competenţă în acest domeniu trebuie să treacă la o altă abordare, trebuie să colaboreze, să facă controale integrate, să facă schimb de date, în aşa fel încât să combatem evaziunea fiscală şi, în paralel, să combatem frauda în sectorul public, pentru că – am mai spus – evaziunea este şi, din păcate, o cauză şi un efect, dar mai ales un efect al lipsei de încredere că banii plătiţi de contribuabili sunt folosiţi corect în sectorul public. Şi aici aş trece la a doua direcţie importantă la care lucrăm: este reducerea risipei din sistemul de sănătate. O componentă importantă de cheltuieli a statului român sunt cheltuielile pe sănătate.

Nu mă refer la fondurile europene care intră în sănătate, nu mă refer la bugetele de investiţii pe care le alocă Ministerul Sănătăţii pentru reparaţii de spitale sau dotări, mă refer la sumele care intră în sistemul de sănătate prin Casa de Sănătate. Ca să vă faceţi o imagine – şi vă vom da acest grafic –, în urmă cu 10 ani, 2014–2015, ponderea acestor cheltuieli din veniturile curente ale statului român le reprezenta 11%, acum au crescut la 14–16%. Imaginaţi-vă că asta înseamnă nişte sume foarte mari – fiecare procent înseamnă sume foarte mari.

De exemplu: 2021 – 49 de miliarde; 2022 – 54 de miliarde; 2023 – 59 de miliarde; 2024 – 73 de miliarde; 2025, în această vară, estimat – 77 de miliarde. Şi, la întâlnirea cu preşedintele Casei şi ministrul Sănătăţii, am fost informat că avem nevoie de încă cel puţin 10–14 miliarde ca să putem încheia acest an, pentru că din martie nu se mai achită sumele complete către sistemul de sănătate. Se achită doar partea de salarii, în principal, dar la toate celelalte capitole există arierate importante. Şi deci, dacă nu s-ar întâmpla nimic până la finalul anului, am ajunge la 16%.

Dacă continuăm tot aşa, vă puteţi imagina că ceea ce vom încasa suplimentar din creşterea de TVA sau din acciza de la motorină sau de la benzină se va duce pe aceste suplimentări şi nu doar că nu vom reuşi să ne echilibrăm bugetele, ci vom continua lucrurile aşa cum, din păcate, s-au desfăşurat. Acest nivel se apropie de cel din pandemie, din 2020. Doar atunci am mai avut o creştere de la 14% la 16%, în rest ne-am stabilizat undeva la 11–12%, aici fiecare procent este foarte important.

Şi, de asemenea, am făcut o comparaţie a creşterii acestor cheltuieli raportate la creşterea veniturilor şi se vede că, în ultimii ani, aceste cheltuieli pe componenta de sănătate sunt mult mai mari, cel puţin cu 10%, decât creşterea veniturilor. Deci direcţia nu este bună. În 2024, de exemplu, faţă de 17% creştere de venituri, avem 23% creştere de cheltuieli pe acest domeniu.

De ce avem această risipă în zona de sănătate? Avem cheltuieli de personal extinse de la an la an. Nu este legată, în sănătatea din România, numărul de cazuri rezolvate de cheltuielile de personal. Există alocări, în cea mai mare parte, dedicate cheltuielilor de personal, şi atunci nimeni nu are interesul să facă economii corecte sau să facă performanţă, pentru că nu are de ce.

V-aş da două exemple, ca să mă înţelegeţi. Gândiţi-vă că şefii de secţii dintr-un spital din România, clinic, nu îl numeşte directorul spitalului, în aşa fel încât să aibă autoritate asupra lui, să facă performanţă, ci îl numeşte Facultatea de Medicină sau Universitatea. De cine credeţi că va asculta? De managerul de spital? Sau se va gândi, uitându-se la ceas, cum rezolvă operativ aspectele pentru a se ocupa de celelalte probleme, să zicem, universitare? Există o limitare de sporuri care este dată, cred că este de 30%, dacă bine ţin minte.

Spitalele autorităţilor locale nu aplică limitarea de sporuri la salarizarea unui spital. Ei introduc şi primăria sau Consiliul Judeţean în fondul de salarii, şi atunci baza la care se aplică 30% este mult mai mare şi, în felul acesta, mai rezolvăm câte ceva. Sigur, perfect legal, dar în locul în care un spor, o normare a unui personal în sănătate, este pe anumite intervale, şi poţi să ai, să spunem, un medic la 10–15 paturi – depinde cum îl normezi – poţi să ai un spor între 50 şi 80%, şi depinde cât îl dai.

În oricare din aceste intervale totul este perfect legal. Dar dacă banii îţi vin fără niciun fel de problemă, vă puteţi imagina că nimeni nu acţionează în sensul unei bune gospodăriri. Există un corn al abundenţei, dar nu mai există, din păcate — şi trebuie să spunem acest lucru — din care se finanţează aceste lucruri. E nevoie, deci, să legăm salarizarea de activitatea spitalului.

Gândiţi-vă că, la anumite spitale, costurile de personal depăşesc peste 90%. Întreb: cu ce mai rămânem? Medicamente, analize pentru pacienţi de-adevăratelea — sau pacienţii sunt doar o formă pentru ca acel spital să meargă în felul acesta? Cred că ar putea să meargă mai bine. Avem decontări fictive sau umflate, în multe cazuri.

Gândiţi-vă că aproape toate spitalele din România au consultanţi pentru a-şi îmbunătăţi ICM-ul, aşa-numitul indicator de complexitate. Şi dacă ştii cum se întocmeşte o foaie de tratament, o foaie de observaţie cu anumite boli suplimentare care se trec acolo, cu anumite analize suplimentare, atunci sumele pe care le primeşti sunt mai mari. Nu pentru că eşti mai complex, nu pentru că faci lucrurile mai bine, ci pentru că scrii mai bine şi optimizezi mai bine.

Ar fi bine să fie în realitate acest lucru, dar pentru asta casele din România nu au nicio legătură cu încălzirea percepţiei. (...). Dacă vă uitaţi la statistică, o să vedeţi că avem nişte punţi în perioadele critice, între sărbători, şi se vede un vârf de concedii programate exact patru zile şi este evident că aceste lucruri invalidează statistica. Nu te poţi îmbolnăvi programat într-un număr atât de mare. Avem un număr de analize paraclinice foarte extinse — RMN-uri, CT-uri — unele justificate, într-adevăr, nu le contestăm, dar în mod cert melanjul dintre sectorul public şi cel privat a făcut ca, în ultimii ani, din păcate, în multe locuri, să socializăm cheltuielile şi să privatizăm câştigurile.

Direcţiile de Sănătate Publică trebuie să treacă de la perspectiva de spectator sau, mai rău, complice, la cea de regulator, la cea de apărător al intereselor cetăţenilor, pacienţilor şi statului, pentru că altfel nu vom mai putea suporta aceste creşteri. Şi dacă vrem într-adevăr să avem un sistem de sănătate, nu mai trebuie să continuăm cu risipa. E un domeniu important, atât din punct de vedere social, dar şi mai ales bugetar, în situaţia în care vă fac această prezentare, pentru că înseamnă un impact foarte mare pe bugetul ţării noastre.

Un alt pachet la care se lucrează de către un alt grup, unde domnul ministru Cseke are un rol important, este reforma administraţiei publice. Vom avea o a doua întâlnire săptămâna viitoare cu reprezentanţii autorităţilor locale, pentru că ne propunem ca tot pachetul care ţine de autorităţile publice să fie pus în practică după consultările şi împreună cu dânşii. Aici ne referim atât la impozitarea proprietăţii, care este un jalon pe care trebuie să îl îndeplinim, dar şi la celelalte măsuri care ţin de câteva componente importante pentru administraţia publică locală, care este o coloană vertebrală a administraţiei româneşti şi pe care trebuie să o punem în valoare în anii următori, mult mai mult decât am făcut-o în anii trecuţi.

Este nevoie să le creştem capacitatea administrativă. Ce înseamnă asta? Trebuie să îşi poată încasa impozitele, ai datorii, nu ai beneficii de drepturi pe care tot statul ţi le dă până nu ţi-ai închis datoriile. Deci nu poţi să primeşti bani de la stat până datoriile pe care le ai nu ţi le-ai achitat.

Legat de disciplina în construcţii, de exemplu. A doua componentă importantă este partea de descentralizare. S-a vorbit mult de jocurile de noroc.

Vom veni cu o prevedere care va descentraliza autorizarea jocurilor de noroc. Nu e suficient să te autorizezi la nivel de ţară. E nevoie ca primăria dintr-o localitate să stabilească o zonă.

Poate să fie tot oraşul sau poate să nu fie nicio stradă sau poate să fie doar un cartier. Sau Mamaia, ca să dau un exemplu, în cazul municipiului Constanţa. Unde, pe baza unei taxe speciale, primăria poate să stabilească intensitatea.

Şi atunci comunităţile locale vor hotărî: au nevoie de jocuri de noroc sau nu? Au nevoie în tot oraşul sau într-o anumită zonă? Au nevoie să fie unul sau o sută?

Astăzi n-au niciun fel de competenţă în acest domeniu. Şi sunt invadate toate oraşele noastre de aceste puncte de lucru. Trebuie să le transferăm odată activele care sunt în paragină în toată ţara.

Avem o grămadă de active în paragină care sunt în ţara nimănui. Dar anumite structuri guvernamentale, cum sunt cei din zona sportivă, de frică să nu-şi piardă posturile, nu au susţinut această descentralizare. Şi gândiţi-vă că am putea avea amenajări în aproape toate oraşele pe care primăriile doresc să le facă, dar dacă n-au un teren părăginit în proprietate, n-au cum să aducă un plus acolo.

Şi trebuie să încheiem acest proces pe care tot îl anunţăm de foarte mult timp. O componentă importantă este să avem administraţii locale mai eficiente. Trebuie să renormăm personalul, care să ţină cont de realităţi şi de numărul de locuitori.

Avem oraşe în România care au 1.900 de locuitori. Salarizarea aparatului primăriei şi numărul de angajaţi este la nivel de oraş mare. Vă daţi seama că e un oraş mare, cu 1.900 de locuitori.

Avem municipii cu 11-15.000 de locuitori. Ar trebui să fie peste 50.000, din nou. Normările trebuie făcute pe baze reale şi avem autorităţi publice locale, avem multe.

De toate culorile politice, din toate judeţele, ca să ne înţelegem bine. Care au dovedit că pot funcţiona cu mult mai puţini angajaţi. Pot fi eficienţi, pot fi performanţi.

Dar ei, ca şi cei din sănătate, nu au fost stimulaţi pentru asta. Sunt ca nişte oi negre în administraţie. Ei trebuie să fie reperele şi, pe baza acestor structuri care s-au dovedit că funcţionează bine în multe localităţi, trebuie să redimensionăm acest aparat în aşa fel încât să avem servicii la fel de bune, dar cu mult mai puţine cheltuieli, pe care, ca să fim bineînţeleşi, în 2.500 aproximativ de localităţi, din cele 3.300 — rotunjesc cifrele — din România, dacă Guvernul României sau un Consiliu Judeţean nu alocă finanţări, ei nu-şi pot plăti salariile.

Deci o bună parte din administraţie este subvenţionată şi atunci, din nou, în astfel de cazuri — vorbesc de cei care îşi pot permite şi acolo organigramele le pot stabili aşa cum consideră de cuviinţă — dar în aceste cazuri e nevoie să venim cu reglementări, cu grile de salarizare maximale, nu toate duse la nivelul viceprimarului, cu evaluarea funcţionarilor. Există un proiect de lege în Parlament şi vom vedea cum îl vom putea face operaţional, în aşa fel încât să existe o evaluare periodică şi, dacă îţi faci datoria şi eşti performant, să poţi rămâne în continuare. Dacă nu, mai ales în structurile mari, e nevoie de oameni performanţi.

Apoi, tot pe componenta de eficienţă, este nevoie ca banii care pleacă ca sprijin guvernamental să fie direct proporţionali cu gradul de încasare al impozitelor. Nu poţi să nu-ţi faci treaba la nivel local şi să aştepţi ca Guvernul României să-ţi aloce toţi banii şi să-ţi acopere lipsa de performanţă pentru că nu doreşti să-ţi deranjezi electoratul sau pentru că ai un prieten care şi-a construit un P+2 în centrul comunei şi nu-i vezi de peste drum de primărie casa construită fără autorizaţie de construire.

Nu va mai putea funcţiona acest sistem. Şi, în general, toate măsurile de bună guvernare pe care trebuie să le susţinem. Şi aş încheia acest pachet de priorităţi cu unul din jaloanele pe care trebuie să le atingem, cel referitor la pensionarea magistraţilor.

Dar vă rog să extindeţi ceea ce vă spun la componenta, în general, de pensii speciale care trebuie abordată pentru toate instituţiile, în pasul 2. Avem câteva realităţi care nu pot fi contestate. Deci avem o pensionare prea rapidă a magistraţilor şi, aşa cum v-am spus, se pensionează, în general, la 48 de ani. Din pensionările pe care le-am semnat când am ocupat funcţia de preşedinte interimar, 90% erau la 48 de ani.

Era o doamnă judecător care s-a pensionat la 60 de ani. Mi-am propus, n-am ajuns încă, dar o să caut să-i duc un buchet de flori pentru că a lucrat până la 60 de ani. Tot respectul pentru dânsa.

Ăsta este un lucru care cred că ne dăm seama că nu mai poate continua. De ce se întâmplă asta? Pentru că există o durată, dacă bine reţin, de 25 de ani după care te poţi pensiona. Deci, dacă începi imediat după ce ai terminat facultatea, înseamnă că la 48 de ani te poţi pensiona.

Este evident că trebuie să creştem perioada după care te poţi pensiona. Nu ştiu, 30, 35 de ani? În aşa fel încât pensionarea, chiar dacă ai îndeplinit această perioadă, să se poată face nu foarte departe de vârsta standard de pensionare, care este de 65 de ani şi care trebuie să fie baza pentru cele mai multe dintre profesiile din România. În afară de cele unde e nevoie de forţă sau unde eşti în condiţii grave, nu faptul că ai o cameră de luat vederi sau un calculator în faţă. Pentru toate celelalte profesii voi susţine întotdeauna ca vârsta de pensionare să fie într-adevăr cea standard, pentru că nu mai avem oameni în economie şi pentru că, în câţiva ani de zile, nu va mai fi cine să ne plătească pensiile. Şi dacă vă uitaţi la statistică, în intervalul între 55 şi 65 de ani, veţi vedea că cel puţin jumătate din această categorie de populaţie din România nu lucrează — atunci când eşti mai înţelept, cu o capacitate puternică, cu o experienţă mare şi poţi întoarce ceva pentru ţara asta.

Deci: perioada după care te poţi pensiona, vârsta standard de pensionare. A treia componentă — nivelul pensiei. Astăzi există o prevedere interesantă. Pensia este 80% din salariu brut — reţineţi, brut — dar nu mai mult decât ultimul salariu.

Acum, ce înseamnă un salariu brut? Înseamnă, în general, cam un salariu net plus cât? 40-50%. Înseamnă că 80% dintr-un salariu brut e mai mare decât ultimul salariu net. Deci acea virgulă „dar nu mai mare decât ultimul salariu” înseamnă că, de fapt, pensia este cât ultimul salariu.

Traduc asta. Mai există undeva, într-un sistem de tip public, ca pensia să fie egală cu ultimul salariu? Eu nu cred că mai există undeva aşa ceva. Şi cred că o formulare corectă şi cinstită: 80% din salariu net. Şi nu mai trebuie să pui „dar nu mai mult decât ultimul salariu”, că nu mai e cazul. Şi poate se mai ia o perioadă, de ceva timp, aşa cum este în cazul tuturor oamenilor care lucrează — e o prevedere bună, corectă şi cinstită.

Acestea vor fi elementele de bază după care vom discuta în perioada următoare, în aşa fel încât să ajungem la o soluţie în care, după consultarea magistraţilor şi a tuturor părţilor interesate, să putem veni cu o soluţie corectă, atât pentru această categorie profesională, dar mai ales pentru societatea românească, pentru că şi sistemul de justiţie, alături de cel politic, are nevoie să-şi recâştige încrederea în ochii cetăţenilor ţării noastre.

Toate aceste lucruri trebuie completate cu o nouă lege de salarizare, care să nu scadă veniturile — subliniez asta — dar care să nu mai permită să avem zeci de mii de procese, aşa cum am avut în ultimii ani, pe drepturi de salarizare, pe interpretări, pe sporuri, care să genereze alocări suplimentare de miliarde de euro şi să avem o salarizare clară, transparentă, predictibilă, în aşa fel încât să ştii că în fiecare an de vechime, fiecare treaptă ierarhică înseamnă un bonus salarial.

Dar asta ţine de experienţă, ţine de performanţă, este o chestiune de predictibilitate şi de carieră profesională. Şi pentru a nu se dezechilibra sistemul, cred că cei care astăzi şi-au câştigat dreptul de pensionare pot să rămână şi să fie o aplicare derogatorie, ca să nu fim în situaţia în care, într-adevăr, am putea să avem o plecare masivă din sistem.

Dar mă gândesc ce s-a întâmplat când a venit vârsta mică de pensionare. Nu s-a gândit nimeni atunci, acum câţiva ani de zile — n-a fost de mult — că sistemul se depopulează. Când s-au aplicat, de pe o zi pe alta, condiţiile foarte avantajoase, n-am văzut să fie dezbateri foarte mari. Sper să venim cu o propunere bună, care, pe de-o parte, să rezolve acest jalon — de el depind câteva sute de milioane de euro — să parcurgem şi celelalte jaloane pe care le avem, pentru că, fără îndeplinirea lor, accesarea fondurilor europene, care ne asigură finanţarea investiţiilor, nu va putea fi făcută. Şi este o prioritate ca în această vară să asigurăm finanţarea pentru fondurile europene, deci să îndeplinim jaloanele, să deblocăm toate lucrurile care întârzie accesarea de fonduri şi derularea procedurilor care ţin de acestea.

Acestea sunt principalele direcţii la care se lucrează şi care vor fi cuprinse în pachetul de la finalul lunii iulie.

Declaraţiile integrale în materialul video.