Boc: BNR să nu redevină parte a dezmăţului electoral pe bani publici

Fostul premier Emil Boc a precizat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la Cluj, că speră ca "BNR să nu redevină parte a dezmăţului electoral pe bani publici", făcând referire la declaraţiile preşedintelui despre colaborarea dintre Ponta şi Banca Naţională privind electorata.
Andrei Pricopie
12.02.2014

alte articole

Emil Boc (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
12.02.2014

Fostul premier Emil Boc a precizat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă la Cluj, că speră ca "BNR să nu redevină parte a dezmăţului electoral pe bani publici", făcând referire la declaraţiile preşedintelui despre colaborarea dintre Ponta şi Banca Naţională privind electorata.

"Sunt surprins negativ să aud că BNR cade pe panta populismului, când a fost unul dintre cei mai consecvenţi susţinători ai măsurilor de reformă a statului şi de restabilire a echilibrelor bugetare. Sper să nu fie adevărat, pentru că BNR a fost unul dintre stâlpii, alături de Guvern şi de preşedinte, cu care am restabilit echilibrele macrobugetare, distruse în perioada 2007-2008. Sper ca BNR să nu redevină parte a dezmăţului electoral pe bani publici. În perioada 2009-2012, BNR a fost un stâlp şi un susţinător al măsurilor de restabilire a echilibrelor macrobugetare. Guvernul de atunci a luat măsuri care au contribuit la restabilirea echilibrelor bugetare, iar deficitul de cont curent s-a redus şi a fost prima dată perspectiva intrării în zona euro în 2015 a României", a declarat Emil Boc.

Preşedintele Traian Băsescu a criticat marţi, la postul B1 TV, „electorata” lui Victor Ponta şi s-a declarat surprins de colaborarea acestuia cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, căruia i-a cerut explicaţii publice pentru implicare.

„Am luat notă de afirmaţia lui Victor Ponta în care a mulţumit guvernatorului băncii naţionale că au muncit două luni cu echipa de la BNR pentru această electorată. Nu mi-a venit să cred că BNR este implicată într-un astfel de program, pentru ca el este un fals, este o păcăleală pentru cei care vor beneficia de ea, dar şi pentru ceilalţi români. Nu mi-a venit să cred. Am verificat şi într-adevar ideea a plecat de la BNR şi nu aş mai vrea să îl văd pe mierosul purtător de cuvânt al BNR explicându-ne cum Banca Naţională nici usturoi n-a mâncat nici gura nu-i miroase”, a precizat Traian Băsescu.

Totodată, preşedintele a subliniat că vrea ca BNR „să părăsească imediat linia de a fi controlată de un Guvern corupt”.

„Imediat trebuie să o părăsească. Instituţiile financiare ştiu că BNR a fost implicată în acest lucru, deci nu fac niciun rău BNR pentru că răul şi l-au făcut ei. La început susţinea că nu ştiu dacă este cea mai bună soluţie stimularea consumului, dintr-o dată au schimbat discursul, că trebuie să stimulăm consumul. Eu niciodată nu mi-am permis să le cer abordări politice, dar văd că este suficient să-i preseze puţin guvernul. Este un lucru pe care BNR trebuie să-l lămurească public”, a declarat acesta.

În replică, premierul Ponta, aflat la sediul BNR pentru o conferinţă dedicată pieţei de capital, a declarat că de "câte ori mă aflu aici, am obligaţia de a prezenta din partea Guvernului acest respect şi apreciere pentru Banca Naţională şi cred sincer că, prin prezenţa dumneavoastră astăzi aici, ca un personaj colectiv din «Moş Ion Roată», unde a scuipat boierul, noi toţi aici suntem ca să felicităm Banca Naţională şi să îi urăm mult succes în continuare în efortul extraordinar pe care îl face pentru a asigura stabilitatea României indiferent de schimbările politice care au loc".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor