Băsescu: USL nu se poate rupe, au minţit prea mult, nu mai pot trăi decât împreună. Voiculescu "jeg moral"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la postul B1 TV, că înfiinţarea Uniunii Social Democrate (USD) reprezintă o lovitură dată liberalilor, însă acest lucru nu va duce la ruperea USL.
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)
Andrei Pricopie
11.02.2014

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, la postul B1 TV, că înfiinţarea Uniunii Social Democrate (USD) reprezintă o lovitură dată liberalilor, însă acest lucru nu va duce la ruperea USL.

„Este clar o lovitură dat[ PNL, oricât de politicoşi ar fi între ei, este evident că s-a constituit în interiorul USL un bloc format din trei - Voiculescu, Ponta şi Oprea - şi PNL au rămas să meargă singuri în competiţii. Şi acum spun acelaşi lucru, nu se va rupe USL până la prezidenţiale. Este o criză, dar nu se va rupe USL pentru că oricât ar vrea PSD, dacă el iniţiază ruperea, pierde”, a declarat Traian Băsescu.

Şeful statului susţine că „dacă s-ar rupe, electoratul lor ar fi dezorientat”.

„Ei nu mai pot trăi, din cauza electoratului lor, decât împreună. Au minţit prea mult. Voiculescu e cel mai puternic. Victor Ponta este o gâză pentru Voiculescu. Vă daţi seama ce jeg moral este Voiculescu, şi-a turnat familia. Ponta depinde el. Depinde de imagine, de trustul de presă. Au făcut transfer de ziarişti, lucrează în tandem cu Sebastian Ghiţă, care este al doilea Vantu. Ce ştiu despre Ghiţă este că a început să ameninţe ziarişti de la alte trusturi. Ghiţă însă e mult mai agresiv, şi din păcate am avut un post toxic care era Realitatea lui Vantu, acum avem RTV-ul lui Ghiţă.”, a precizat Traian Băsescu.

Preşedintele a afirmat că toată activitatea guvernului este la televizor „în timp ce nu au nicio idee să creeze locuri de muncă, în timp ce au trăit din banii contractelor şi lucrărilor începute de Emil Boc şi în condiţiile în care s-au tras 5 miliarde anul trecut fără să înceapă nicio lucrare”.

„Ei cred că pot acoperi totul cu strigătele de la trustul turnătorului Voiculescu şi de la noul SOV, Ghiţă. Fără bani europeni nu vor putea să asigure creştere consistentă economică. Dacă daţi deoparte rezultatele din Agricultură creşterea economică ar fi doar de 0,8”, a adăugat acesta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor