Blocul UE acordă o nouă amânare Brexit-ului - noul termen 31 ianuarie 2020
alte articole
Uniunea Europeană a convenit, luni, să acorde o întârziere flexibilă de 3 luni pentru plecarea Marii Britanii din bloc, dat fiind că premierul Boris Johnson face presiuni pentru alegeri anticipate, după ce adversarii din Parlament l-au obligat să solicite o prelungire pe care a jurat să nu o solicite niciodată.
Cu doar trei zile înainte ca Regatul Unit să părăsească UE pe 31 octombrie, la ora 23:00 GMT, Brexit-ul se află într-un nor de incertitudine, după ce parlamentarii britanici blochează din nou, cu succes, ieşirea.
Johnson, care a devenit prim-ministru angajându-se să scoată Regatul din UE la 31 octombrie indiferent cum, a fost forţat să solicite o amânare după ce a fost învins în parlament pentru că a introdus modificări in procesul ratificării acordului său de ieşire.
Cele 27 de ţări care vor rămâne în UE după Brexit au convenit luni să amâne ieşirea până la sfârşitul lunii ianuarie, cu o posibilă plecare mai timpurie, în cazul în care parlamentul britanic ratifică acordul de separare.
„UE 27 a convenit că va accepta cererea Regatului Unit pentru o 'extindere' a Brexit-ului până la 31 ianuarie 2020”, a afirmat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, într-o postare pe Twitter, referindu-se la ideea unei „extinderi flexibile”.
Va trebui ca Marea Britanie să răspundă oficial propunerii UE de întârziere înainte de a lansa o „procedură scrisă”, apoi guvernele vor avea la dispoziţie 24 de ore pentru a accepta sau a respinge amânarea.
"Putem lansa procedura scrisă numai atunci când avem acordul guvernului Regatului Unit cu privire la text", a declarat un înalt oficial al UE.
Doi diplomaţi de top ai UE au confirmat că perioada de procedură scrisă convenită a fost de 24 de ore, care pornesc din momentul în care Londra acceptă propunerea de întârziere a Brexit-ului.
Plecarea Marii Britanii a fost deja amânată de două ori - din 29 martie şi 12 aprilie - după ce predecesoarea lui Johnson, Theresa May, a eşuat de trei ori să ratifice acordul, care a fost respins de Parlament, aruncând Marea Britanie într-o criză politică fără precedent.
Boris Johnson cere acum parlamentului să aprobe alegeri în 12 decembrie oferind timp suplimentar pentru adoptarea acordului.
Dar premierul britanic are nevoie de sprijinul a două treimi din cei 650 de parlamentari pentru a introduce alegeri anticipate.
Camera Comunelor va vota propunerea luni seară.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost principalul obstacol în calea unei prelungiri, susţinând că trebuie să existe un motiv serios pentru o nouă întârziere şi că britanicii trebuie să-şi depăşească singuri propriul impas politic. O sursă apropiată de Macron, citată de Reuters, a afirmat că perspectiva unuoi scrutin în Marea Britanie s-a consolidat semnificativ.
Sursa a subliniat că cea de-a treia întârziere Brexit va veni cu condiţii, inclusiv refuzul renegocierii acordului de Brexit şi acordarea permisiunii, de către Marea Britanie, pentru organizarea de întâlniri ale celorlalte ţări din UE - fără participarea Regatului - care să decidă viitorul blocului.
Cel mai recent plan prevede că Brexitul s-ar putea produce la 1 decembrie sau 1 ianuarie în cazul în care Parlamentul va ratifică acordul în noiembrie sau decembrie, potrivit diplomaţilor care se ocupă de Brexit la Bruxelles.