Criza euro se adânceşte

Grecia va trece de luna noiembrie fără a intra în incapacitate de plată. Cu toate acestea, asta e tot ce putem spune cu certitudine, pe măsură ce oamenii din întreaga lume sunt în contemplare. Ei vor să ştie de ce Europa pur si simplu "nu înţelege."

Există un motiv principal. Forţele economice şi politice trag în direcţii diferite, iar în Uniunea Europeană acest lucru se întâmplă mai tare ca în ​​altă parte.

Răposatul economist american Thomas Sowell a rezumat această dilemă, care se aplică peste tot în lume, nu doar în Europa: "Prima regulă a economiei este insuficienţa: toată lumea nu poate avea suficient din tot ceea ce îşi doreşte. Prima regulă a politicii este să nu se ia în considerare prima regulă a economiei. "

Politica defectuoasă duce la probleme economice

"Exista această noţiune că o politică monetară se potriveşte tuturor. Cred că este o idee complet absurdă. Şi tocmai în centrul [acestei politici], cu ţări aflate în diferite stadii de dezvoltare care au creat o mulţime de probleme, trăim noi acum", spune Robert Sinche, strateg macroeconomic cu o vastă istorie în sectorul bancar şi managementul investiţiilor.

El şi alţi vorbitori au discutat despre criza Uniunii Europene, la un eveniment co-găzduit de New School and United Nations Association of the United States, la New York, pe 12 noiembrie.

Potrivit lui Sinche, această politică a creat un mediu artificial de rate scăzute ale dobânzii pentru ţările cu o creştere ridicată şi un grad sporit de risc, cum ar fi Irlanda şi Grecia. Ratele scăzute au dus la împrumuturi excesive şi la investiţii în asocieri neproductive, cum ar fi domeniul imobiliar din Irlanda şi Spania. "Împrumuţi şi profiţi şi continui să profiţi, atât timp cât costul profitului este mai mic decât limita maximă [creşterea PIB-ului]."

Acest lucru a fost în regulă atâta timp cât creşterea a continuat. Cu toate acestea, când creşterea s-a vaporizat, în urma crizei economice din 2008, plata datoriei a devenit tot mai dificil şi în final imposibilă. Acest lucru a dus la bănci şi suverani delicvenţi în Irlanda, Spania, Grecia şi Portugalia – fiind de fapt o criză de solvabilitate.

"Ideea de bază a tuturor acestor lucruri este: Am avut împrumuturi excesive, profituri excesive, avem în prezent pierderi masive de capital şi întrebarea este cine plăteşte", susţine Sinche.

Evoluţia mascată a unor probleme structurale mai profunde

Singura modalitate ca periferia îndatorată să îşi revină şi să ramburseze datoria este să repornească creşterea. Anterior, creşterea a fost finanţată de datorii ieftine. Această opţiune nu mai este disponibilă. Singura opţiune valabilă acum este creşterea producţiei prin înregistrarea unor câştiguri în productivitate. Cu toate acestea, există o diviziune clară între nordul Europei extrem de productiv şi sudul Europei mai puţin productiv.

În consecinţă, Europa periferică importă mai mult decât exportă, ceea ce duce la un echilibru mare a deficitelor de plată faţă de ţările nordice.

"Deficitul de cont curent nu este abordat de nici una dintre politicile care se discută", spune Carlos Abadi, veteran al pieţelor emergente şi preşedinte al firmei de broker-dealer ACGM.

Abadi exclude procesul de devalorizare internă, care va păstra ţări ca Grecia în zona euro. El crede că procesul de reducere a salariilor şi preţurilor, în scopul obţinerii competitivităţii, nu este fezabil. Din punct de vedere istoric, aceasta a dus la tulburări sociale şi la răsturnarea guvernelor din ţările în care a fost încercat.

Pentru a ajuta ţările periferice să o ia de la capăt, el pledează pentru scutirea de datorii, ieşirea din euro şi devalorizarea noii unităţi monetare. Acest lucru ar elibera ţările cu probleme de restituire a datoriei şi ar restabili competitivitatea prin intermediul unei monede ieftine.

"Scenariul meu este că Europa va încerca să se descurce o perioadă lungă de timp, până când una sau mai multe ţări vor ieşi din euro", a afirmat Abadi.

Forţele politice vizează păstrarea euro

"Explicaţia economică pentru crearea Uniunii Europene şi a Uniunii Monetare Europene a fost întotdeauna un pic îndoielnică în cel mai bun caz, dacă nu un scenariu din Alice în Ţara Minunilor", spune Irene Finel-Honigman, profesor adjunct de Afaceri Internaţionale la Universitatea Columbia şi expert pe Uniunea Europeană.

Ea a subliniat un alt aspect al Uniunii Europene. "Sunt încă destul de optimistă privind Europa, deoarece întotdeauna există un alt pilon. Iar acest alt pilon este voinţa politică", spune ea.

Profesorul Finel-Honigman aduce în discuţie cât de adâncă trebuie să fie uniunea pentru ca cetăţenii Europei să beneficieze de pe urma ei. Ea concluzionează că mediul geopolitic în schimbare de după Războiul Rece a făcut necesară o uniune mai profundă, în ciuda neajunsurilor din planificarea economică a zonei euro. Ea crede că forţele politice vor fi în cele din urmă suficient de puternice pentru a depăşi dificultăţile economice.

De asemenea, ea crede că Grecia şi alte state cu probleme vor rămâne în zona euro: "Mulţi dintre voi îşi amintesc poate de cântecul rock american "Hotel California". Puteţi intra oricând, dar niciodată nu puteţi ieşi".

Dr. Christiane Lemke, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Leibniz din Hanovra, este de acord cu această idee. "Discuţia despre criza din zona euro este, desigur, o dezbatere economică, dar în acelaşi timp, trebuie să ne amintim de ce euro a fost introdus şi ce înseamnă pentru Uniunea Europeană şi ţările europene."

Dr. Lemke consideră că Uniunea Europeană a contribuit în mare măsură la o perioadă de pace şi prosperitate după al doilea război mondial. În opinia ei, decizia Germaniei de a renunţa la marca germană şi de a adopta euro a fost un angajament faţă de o cooperare de durată şi de pace şi a relevat faptul că Germania nu va pune în pericol proiectul. "Guvernul german şi-a schimbat poziţia. ... Din a spune nu planurilor de salvare la a spune planuri de salvare în anumite condiţii. "

Ea crede în politicile propuse de membrii BCE, pentru a favoriza creşterea economică şi bunăstarea economică reciprocă, şi în a scăpa de rigiditatea de a gândi pur si simplu în termeni de cine salvează pe cine.

Dar indiferent cât de mare este voinţa politică, timpul pentru instituţiile şi liderii politici europeni este aproape terminat, susţine Robert Sinche: "Schimbarea politicilor structurale este foarte bună. Reveniţi peste cinci sau zece ani pentru a vedea dacă au avut vreun impact. Pieţele nu au de gând să aştepte cinci sau zece ani pentru a vedea asta. "