Blaga îi arată pisica lui Cioloş: "Va trebui să ne gândim bine - suntem la Putere sau în Opoziţie?"

Premierul Dacian Cioloş s-a întâlnit marţi, la Palatul Parlamentului, cu liderii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga. Mai susţin sau nu liberalii Guvernul?
Vasile Blaga (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
22.06.2016

Conducerea PNL i-a atras atenţia lui Dacian Cioloş că nu s-a ocupat cum trebuie de depesedizarea administraţiei, iar o consecinţă a acestui fapt a fost că, în această campanie electorală, prefecţii pesedişti s-au comportat ca adevăraţi comandanţi de oşti pentru armatele pesediste. Premierul înţelege însă să-şi ducă mandatul înainte ca şi până acum, context în care liberalii susţin că trebuie să înţeleagă bine dacă sunt "la Putere sau în Opoziţie".

Întrebat dacă i-au reproşat premierului că este dominat de "pesedişti", copreşedintele Vasile Blaga a replicat că "nimeni nu i-a reproşat domnului Cioloş că este în discuţie cu toţi cei care susţin Guvernul".

"I-am spus foarte clar domnului Cioloş că, în această campanie electorală, prefecţi pesedişti au fost comandanţi de oşti pentru armatele pesediste. Unii dintre ei, vedeţi deja, (...) preşedinţi de consilii judeţene, întâmplător. Şi că, în general, lucrul pe care i l-am cerut acum opt luni, pe de-o parte, să facă un audit, pentru că şi dânsul şi-a exprimat nemulţumirea, probabil de dânsul, eu sunt convins, şi faţă de miniştrii domniei sale, că, iată, ajunge să răspundă de lucruri care nu i se pot imputa lui.

Ca de exemplu, întârzierea plăţii subvenţiilor. Şi ne-a explicat cum stau lucrurile şi trebuia să iasă mai demult să spună de unde vin toate aceste rămâneri în urmă în zona respectivă. Şi atunci i-am spus: acum opt luni de zile am discutat de depolitizare şi de un fel de audit, de unde preluaţi şi spre ce mergeţi. Lucrurile acestea i le-am spus foarte clar domnului prim-ministru.

Înţelege să-şi ducă mandatul ca şi până acum. Şi noi am spus foarte clar că atunci şi noi va trebui să ne gândim foarte bine, să înţelegem — suntem la Putere sau în Opoziţie? Pentru că astăzi PSD-ul în Senat, care are vicepremier pe domnul Dîncu, nu a adoptat legea de abilitare prin care Guvernul poate da peste vară acte normative. Şi atunci întrebăm şi noi: cine este onest faţă de acest Guvern? Noi, PNL-ul, care-l susţinem sau PSD-ul care, iată, profită în fiecare zi de toate structurile din deconcentrate şi astăzi a căzut în Senat legea de abilitare. Cinstit, clar, ca să înţeleagă românii", a precizat Vasile Blaga, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, cei doi lideri PNL au anunţat la finalul întrevederii că au de gând să susţină în continuare Guvernul Cioloş, atâta timp cât consideră că acesta îşi respectă programul de guvernare.

"Noi susţinem în continuare şi nu s-a cerut sub nicio formă să ne îndepărtăm de Guvernul Cioloş. (...) Analizăm şi atât timp cât considerăm că-şi respectă programul de guvernare mergem înainte", a declarat Vasile Blaga.

La rândul său, Alina Gorghiu a explicat că "nu a fost niciun fel de întâlnire a cărei concluzie să fie dezbinarea sau ruperea noastră de Guvern".

"Nici pomeneală, ar fi vrut PSD să vadă aşa ceva. A fost o întâlnire în care toată lumea a spus ce probleme există în viziunea noastră.(...) Am discutat foarte deschis, foarte onest despre cum vedem noi colaborarea cu Guvernul Cioloş care, în percepţia publică, este pus în dreptul PNL. Am încercat să analizăm toate lucrurile care nu au mers suficient de bine, toate lucrurile care au mers prost, astfel încât să avem un parcurs mult mai lin pe mai departe şi o colaborare mult mai bună.

S-a discutat de la inundaţii până la absorbţia de fonduri europene, de la pesedizarea administraţiei, mai exact faptul că sunt în toate deconcentratele oameni de la PSD şi că 90% din administraţie se face cu oameni de la PSD care au exercitat presiuni foarte mari în timpul campaniei electorale, până la tema redevenţelor. Sunt foarte multe aspecte pe care primul-ministru, şi îi mulţumesc pentru faptul că a fost prezent astăzi alături de preşedinţii filialelor PNL, aspecte pe care primul-ministru şi le-a notat. Urmează să facă o analiză cu privire la aspectele sesizate de colegii mei şi evident că vor avea în mod sistematic întâlniri cu acesta", a explicat şefa PNL.

Alina Gorghiu a adăugat că o altă temă importantă a fost "aceea a evaluării activităţii oamenilor din deconcentrate".

"Nu vorbim doar de PSD, vorbim şi de lipsă de profesionalism în foarte multe instituţii ale statului român. Şi vedeţi cam ce se întâmplă în nenumărate ministere, în nenumărate instituţii, motiv pentru care sperăm să şi vedem o parte din schimbări într-un viitor apropiat, dacă primul-ministru va consideră că este cazul", a mai declarat Gorghiu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor